Mitul bătăliei de la Argeş

Bătălia de la Rovine n-a rămas celebră prin ideile tactice ale celor doi conducători (domnitorul Mircea cel Bătrân şi sultanul Baiazid I). O ceaţă cronologică învăluie câmpul de luptă şi evenimentul a fost plasat din octombrie 1394 până în toamna anului 1395.

Exista şi o teorie mai veche a desfăşurării după cruciada de la Nicopole, dar ideea a căzut de multă vreme în uitare. Nici locul aprigei încleştări, toţi autorii sunt de acord cu pierderile mari suferite de cele două oştiri, nu este mai puţin controversat. Nu insistăm aici asupra multiplelor variante.

Istoricii contemporani au avut acces la sursele otomane, izvoare preţioase pentru conturarea scenariului bătăliei. Ediţiile româneşti ale cronicilor turceşti aduceau ştiri despre confruntarea de la/de pe Argeş/Arkîş şi de aici a pornit o nouă serie de ipoteze. Graba afirmării în rândurile selecte ale cercetătorilor a dus la o mare eroare, ceva asemănător cu moartea sultanului Mehmed I pe meleagurile româneşti.

Să analizăm pe rând faptele. Trebuie spus în primul rând că sursele otomane nu sunt traduse în totalitate în limba română. Izvoarele publicate reprezintă în cea mai mare parte un fel de rezumat, accesibil şi incomplet. Cum timpul presează din ce în ce mai mult, nu există interes pentru verificarea minuţioasă, în stil criminalistic, a textelor osmane sau a celor transliterate.

Să nu uităm un alt aspect deosebit al problemei. Cronicarii otomani stăteau deosebit de prost cu geografia teritoriului de la nord de Dunăre şi orice specialist în perioada medievală ar fi trebuit să-şi pună un semn de întrebare în legătură cu precizia legată de râul sau localitatea Argeş.

Dar ce se găseşte în cronica otomană? Autorul (Oruçbin Adil) scrie clar despre uğraş yerinde, adică despre locul bătăliei. Nu există niciun toponim exact menţionat. Textul transliterat conţine informaţia corectă, dar traducerea conţine buclucaşul Arkîş şi de aici toată povestea.

Prezentul articol se doreşte a fi doar un scurt material pentru îndreptarea unei erori de interpretare şi pentru evitarea unor eforturi inutile. Verificarea atentă a cronicilor otomane, mergându-se până la textul original, ar ajuta mult cercetarea românească în aflarea adevărurilor despre trecutul medieval.