„Minunile” de la Pitești și economia planificată de regimul comunist

Anul 1945 a rămas în istorie prin apariția la putere a primului guvern organizat de către comuniști, cei ce luptaseră cu sârg pentru distrugerea României Mari. Acum erau obligați să se înhame la mecanismul statal pentru a construi ceva și, cum era normal pentru o armată de robi ideologici, a fost ales modelul oferit și impus de către Uniunea Sovietică. S-a trecut la distrugerea cu orice preț a lumii vechi, burghezo-moșierești, și a început edificarea celei noi, pe baze științifice. Dacă economia de piață de tip capitalist era una haotică și supusă pericolului recesiunilor, cea stalinistă era una perfectă, planificată rațional și centralizată.

Orașul Pitești era o localitate situată într-o regiune ferită de tumultul lumii contemporane și doar calea ferată aducea aminte vizibil de obsesiile de mecanizare ale oamenilor dornici de progres și îmbogățire rapidă. Partidul unic și-a impus și aici voința de schimbare, soarta celor 17.933 de locuitori ce formau populația activă în 1956 fiind trasată în conformitate cu indicațiile venite de la București. Recenzorii au găsit o situație interesantă în urbea de pe Argeș. Oamenii doreau din tot sufletul să ajungă în funcții de conducere, unde să muncească puțin și să nu fie egali cu ceilalți. Ideea de egalitate nu exista în creierul real al societății. Cea referitoare la bunurile puse la comun nu era atractivă nici pentru cei din cele mai de jos categorii sociale. Toți piteștenii se visau proprietari pe o avere cât mai mare.

Existau în oraș 266 de oameni ce făceau parte din personalul de conducere (1,48%) și erau ajutați de 903 șefi de servicii și secții (5,03%). Erau supravegheați și îndrumați pe calea adevărată și unică a comunismului de către 346 de activiști din organizația de partid și de masă (1,92%). Se consideră în studiile de specialitate că o armată nu poate să depășească la nivel de efective un procent din totalul populației, dar partidul avea grijă să pună oameni de încredere pentru o supraveghere absolută.

Orașul începea să dobândească un aspect industrial prin cei 1.523 de angajați în domeniul prelucrării metalelor și al construcțiilor de mașini (8,49%), dar cei mai mulți salariați obțineau venituri din industria textilelor (1.602 sau 8,93%). Totalul celor implicați în industrie, transporturi și construcții ajungea la 50% din populația activă. 

Nivelul de trai începea să crească după catastrofa din perioada 1945 – 1947, dar nu se putea compara cu cea din lagărul capitalist. Oamenii munceau, făceau norme peste plan, dar totul era în zadar. Cum se explică misterul sărăciei ce se agăța de salariați precum ciulinii Bărăganului? Datele statistice ale recensământului vin să explice în stilul lor rece. Statul întreținea 191 de economiști și planificatori pentru trasarea direcțiilor de evoluție, dar cea mai mare povară bugetară era exercitată de cei 1.969 de oameni angajați drept personal de evidență. Procentul celor care făceau hârtii ajungea la un procent incredibil de 12,04%.

Această armată de creatori și purtători de hârtii dintr-un birou în altul trebuia hrănită din activitatea celor care produceau ceva în mod efectiv. Este interesant că regimul comunist n-a sesizat de la început rolul personalului instruit în economie și inginerii erau numai 203 (1,13%). Se acționa după indicațiile clasicilor stalinismului economic și se mergea pe presiune și control asupra lucrătorilor, poliția politică sovietică dând indicații clare privind birocratizarea fiecărui domeniu.

Ceva mai bine era la capitolul învățământ-știință prin cei 462 de angajați, dar personalul era absolut insuficient pentru a face față maselor de elevi cu vârste diferite și pentru progres tehnologic și științific. Nu era o problemă serioasă în învățământ, practica îndesării copiilor într-un spațiu cât mai limitat fiind ceva foarte obișnuit. Și peste un deceniu existau clase cu câte 49 de educabili.

Situația din Pitești nu era una singulară la nivelul României populare și apoi a celei socialiste. Birocrația a omorât orice idee de dezvoltare reală a acestei țări și se aștepta mereu indicația prețioasă de la centru, restul timpului fiind petrecut cu lingușirea superiorilor, inventarea unor opere propagandistice și mutarea unor documente. Aparatul de stat funcționează în mod identic și astăzi.

Foto sus: Conducători de partid şi de stat în timpul vizitei de lucru la Piteşti şi împrejurimi (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 1/1961)

Bibliografie minimală

Anuarul statistic al R.P.R. 1965.
Arhivele Securității, vol. 4, Editura Enciclopedică, București, 2008.
Mavrodin, Teodor, Istoria Primăriei Pitești, Editura Pământul, Pitești, 1996.
Moț, Ovidiu E., Pitești O istorie în date, Editura Pământul, Pitești, 2008.