Mihai Viteazul și românii din Transilvania
În urma succesului militar obținut pe câmpul de bătălie de la Șelimbăr, la 28 octombrie 1599, Mihai Viteazul a trebuit să desfășoare o campaniei diplomatică intensă prin care să explice necesitatea intervenției sale împotriva unui principe creștin.
Cât privește situaţia românilor din Transilvania în timpul stăpânirii lui Mihai Viteazul, trebuie spus încă de la început că anumite modificări se produc. Potrivit izvoarelor istorice, cucerirea Ardealului de către Mihai Viteazul a determinat o serie de răscoale ale iobagilor români împotriva stăpânilor lor. Această problemă este expusă de nobilimea transilvăneană încă de la prima dietă, arătându-se că iobagii au adus multe jigniri stăpânilor lor. Starea aceasta va fi o constantă a întregii perioade în care principele român s-a aflat la conducerea Ardealului, dovadă că și la cea de-a treia dietă nobilii se plângeau de neascultarea iobagilor și de faptul că aceștia fug și se înrolează în armata voievodului, alţii devin haiduci, iar alţii pedestrași de cetăţi.
Desigur că răscoalele nu erau îngăduite nici de Mihai Viteazul, astfel că voievodul dispune aplicarea sentinţei capitale pentru nesupunerea iobagului faţă de stăpânul său, mai ales că nobilii se plângeau că din cauza acestor răscoale și a distrugerilor produse nu mai pot plăti dările cuvenite întreţinerii armatei. Dintre măsurile favorabile românilor trebuie să amintim că în cadrul celei de-a treia diete, ţinută tot la Alba Iulia, s-a hotărât ca satele ungurești și săsești să acorde drept de pășunat satelor românești vecine. Aceeași regulă trebuia respectată și de satele românești care se învecinau între ele. Acest drept de pășunat era valabil pentru cai, boi, junci și porci, dar nu și pentru oi. Mai putem aminti aici că la aceeași dietă nobilii ardeleni se plângeau că au fost emise de cancelaria lui Mihai Viteazul acte în limba română adresate unora dintre ei și, de aceea, au cerut ca voievodul să emită acte doar în limba latină sau maghiară atunci când se adresează nobililor sau instituţiilor transilvănene. Această solicitare fiind acceptată, unul dintre articolele dietei prevedea că dacă se vor mai întâmpla astfel de cazuri, atunci cei care aduc astfel de scrisori să fie prinși și trimiși înaintea voievodului împreună cu actele găsite asupra lor.
Anularea actelor de danie emise de Sigismund Báthory
Mare parte din documentele emise de Mihai Viteazul în timpul stăpânirii lui în Transilvania conţin danii sau porunci de punere în stăpânire. Exercitarea dreptului de danie este tot un atribut princiar, iar domnul român a urmărit prin daniile făcute nu doar răsplătirea celor care au luptat de partea lui, ci și câștigarea încrederii și susţinerii nobililor transilvăneni. Referitor la dreptul de danie trebuie să precizăm că unul dintre articolele primei diete stipula că Mihai Viteazul va respecta toate „înscrisurile și îndreptările” transilvănenilor, mai puţin „donaţiunile făcute de principele Sigismund”. Doar că prin multe dintre actele de danie emise domnul român face exact contrariul. Unul dintre exemple este reprezentat de nobilul Gheorghe Barbely de Sima, care primește întărire pentru moșiile aflate în stăpânirea lui, inclusiv asupra posesiunilor pe care le primise de la fostul principe Sigismund Báthory. Gheorghe Barbely participase la expediţiile militare îndreptate împotriva turcilor și tătarilor.
Au fost și cazuri în care viteazul Mihai a dispus anularea actelor de danie emise de Sigismund Báthory, un exemplu elocvent în acest caz fiind reprezentat de cazul moșiilor lui Ioan Galffy. După moartea acestui Ioan toate moșiile lui au intrat în posesia văduvei sale, Elisabeta, care s-a recăsătorit cu Ioan Keserű. Urmare a deciziei de anulare a daniilor lui Sigismund Báthory, Mihai Viteazul a donat toate acele posesiuni italianului Fabio Genga. Alte acte vădesc faptul că domnul român a vrut să fie înștiinţat de daniile făcute de Sigismund Báthory. Desigur că informaţii despre daniile făcute de Mihai Viteazul au ajuns și la urechile împăratului romano-german și, drept urmare, acesta le solicita în mod expres comisarilor săi din Transilvania, David Ungnad și Mihail Szekely, să cerceteze în mare secret dacă informaţiile sunt corecte, dar și care este părerea nobililor transilvăneni faţă de deciziile domnului român. Din analiza actelor de danie reiese că Mihai Viteazul i-a răsplătit pe slujitorii fideli, dar a încercat să-i atragă de partea lui și pe nobilii ardeleni, oferindu-le întărire pentru vechile danii sau făcând danii noi.
Un alt aspect care ţine de administraţia voievodului român în Transilvania este reprezentat de relaţiile cu orașele și cu fortificaţiile ţării. Și în această privinţă Mihai Viteazul a respectat obiceiul ţării și a acordat întărire pentru privilegiile de care se bucurau orașele transilvănene. Astfel că, rând pe rând, au primit acte de confirmare orașele Cluj, Târgu Mureș, Bistriţa, Sibiu etc. De asemenea, în fruntea cetăţilor voievodul român numește oameni de încredere. Astfel, în cetatea Gurghiu este atestat căpitan un anume Constantin Ztolnik, în timp ce aga Leca a fost numit căpitan al cetăţilor Chioar și Gherla. La Făgăraș, Mihai Viteazul numește căpitan pe Farcaș și tot acolo îi avem atestaţi drept castelani pe Badea stolnicul și pe Iani comisul.
Spre o reformă religioasă
În plan religios, Mihai Viteazul a purtat multe discuţii cu împăratul Rudolf al II-lea și cu legaţii papali, încercând să obţină acordul pentru o reformă religioasă în ceea ce privește confesiunile recepte ale Transilvaniei. Împăratul își exprimase în principiu acordul, rezultatul fiind că ortodoxia devenea confesiune acceptată alături de catolicism și luteranism, celelalte confesiuni fiind interzise. Totuși, această reformă necesita un timp mai îndelungat pentru a fi pusă în aplicare și a produce efecte concrete, ceea ce nu s-a întâmplat pentru că imediat după alungarea lui Mihai Viteazul din ţară dieta Transilvaniei a hotărât revenirea la situaţia anterioară, astfel că cele patru confesiuni recepte aveau să fie în continuare romano-catolicismul, calvinismul, luteranismul și unitarianismul. De altfel, noua ordine confesională dorită de Mihai Viteazul nu a fost în mod oficial realizată, deoarece nu a fost obţinut acordul dietei. Cu toate acestea, faptul că stările Transilvaniei stipulează cu prilejul dietei de la Leţ, prima convocată după înfrângerea lui Mihai Viteazul, care sunt cele patru confesiuni recepte ne sugerează că în perioada în care domnul român a guvernat ţara cel puţin s-a încercat schimbarea acestei stări de fapt.
Mai trebuie să amintim cu privire la statutul Bisericii Ortodoxe din Transilvania că, în urma tratatului din 20 mai 1595, parohiile românești (ortodoxe) au fost puse sub jurisdicţia mitropolitului de Târgoviște, astfel că autoritatea mitropolitului Ţării Românești se extindea și asupra românilor transilvăneni. Tot cu acordul lui Sigismund Báthory s-a construit o biserică ortodoxă la Alba Iulia, cu hramul Sfintei Treimi. De asemenea, după ce a cucerit Transilvania, Mihai Viteazul a cerut și a obţinut în dietă scutirea preoţilor români de la prestarea robotei sau a altor slujbe. Câteva documente datând din perioada stăpânirii lui Mihai Viteazul în Transilvania sunt diplome de înnobilare. Deși puţine la număr, aceste acte sunt mărturii ale unui alt atribut princiar exercitat de voievodul român. Unul dintre cei care primesc blazon de la Mihai Viteazul este Gheorghe din Ciocănești, castelanul cetăţii Jdioara. Acesta este ridicat la statutul de nobil, împreună cu fraţii lui, Nicolae, Petru și Ioan. Potrivit descrierii blazonului, scutul era de tip renascentist, timbrat de un coif din vârful căruia cădeau lambrechini de frunze de acant. Deasupra coifului se afla o coroană de aur, deschisă, cu trei fleuroane.
Războiul și fiscalitatea
Pentru a întregi imaginea Transilvaniei aflată sub cârmuirea lui Mihai Viteazul trebuie să ne referim și la aspectele militare și la cele care ţin de politica fiscală. Am amintit deja că în slujba lui Mihai Viteazul au luptat căpitani secui încă dinainte de cucerirea Transilvaniei. Potrivit calculelor realizate de comisarii imperiali, după cucerirea Transilvaniei, sub comanda lui Mihai Viteazul se aflau 30.000 de pedestrași și 10.000 de călăreţi. Socotelile acelorași comisari arătau că întreţinerea acestei armate costa 98.000 de taleri lunar, sumă pe care comisarii nu o considerau atât de mare, în comparaţie cu cheltuielile mobilizării unei asemenea oștiri de către împărat. În privinţa fiscalităţii, nu trebuie să scăpăm din vedere faptul că stăpânirea lui Mihai Viteazul în Transilvania a coincis cu o perioadă de război antiotoman, război început deja de șapte ani, care a continuat până în 1606.
De aceea, în cadrul dietelor, dar și prin alte acte voievodul român solicita plata dărilor stabilite, întrucât efortul de război nu putea fi susţinut doar din finanţarea habsburgilor, mai ales că și banii promiși de împărat veneau cu întârziere. Toamna anului 1600 avea să aducă sfârșitul stăpânirii lui Mihai Viteazul în Transilvania, când nobilimea răsculată își unește trupele cu cele ale generalului Gheorghe Basta, iar în urma înfrângerii de la Mirăslău voievodul român este nevoit să se retragă în Ţara Românească, de unde avea să plece la habsburgi. Ulterior acestei victorii, stările Transilvaniei se adună în dietă la Leţ și hotărăsc anularea tuturor daniilor făcute de domnul român, pe care îl numesc acum „principe tiran și nemilos”, la fel cum se întâmplase în noiembrie 1599 cu daniile lui Sigismund Báthory. Câteva decenii mai târziu, „Constituţiile aprobate ale Transilvaniei” (1653) fac referire la Mihai Viteazul ca la un „principe ilegitim”, punându-l alături de guvernarea exercitată de Gheorghe Basta și de comisarii imperiali.
Acest text este un fragment din articolul „Stăpânirea lui Mihai Viteazul în Transilvania”, apărut în Historia Special nr. 21, disponibilă şi în format digital pe paydemic.com
Citeşte aici în format digital: