Meseria de bază a multor români în perioada comunistă

Oamenii din toate statele sunt superficiali şi mulţi rămân ancoraţi în câteva idei prinse din zbor prin şcoală sau facultate. Nici datele prezentate în media contemporană nu sunt înţelese, dovadă fiind votul pentru Brexit fără să fie cunoscut termenul şi votul românilor pentru un partid maghiar de s-au mirat politicienii şi ziariştii din Budapesta. Lecţiile Istoriei nu sunt studiate şi popoare întregi sunt condamnate să repete aceleaşi erori timp de secole. Tradiţia spune că românii sunt creştini, oameni buni la suflet şi primitori. Oare să fie adevărat?

Răsfoirea doar a volumului Guvernaţi şi guvernanţi editat de către Mioara Anton şi Laurenţiu Constantiniu demonstrează că ura faţă de rude, vecini, colegi sau valori intelectuale zace poate în fiecare creier şi aşteaptă momentul în care să se manifeste cu mânie proletară. Un oarecare Victor Ştefănescu din Bucureşti era foarte indignat că generalul Ioan Ilcuşu n-a fost arestat alături de ceilalţi conducători ai României interbelice. Ofiţerul nu se ascundea şi se plimba pe Calea Victoriei ca orice cetăţean. Omul din popor nici nu-l mai cunoştea pe cel ce fusese înainte de venirea lui Ion Antonescu ministru al forţelor armate.

Cum viitoarea victimă umbla prin locuri publice, nu putea cineva să pedepsească pentru omisiune de denunţ. Bucureşteanul n-a putut să stea liniştit, ura din suflet fiind mai puternică decât orice urmă de bunătate, şi a trimis o scrisoare în 22 decembrie 1950 direct temutului Teohari Georgescu şi zbirul comunist şi-a făcut timp să analizeze textul în acea perioadă de sfârşit de an. A întrebat imediat subordonaţii de ce generalul nu era inclus în programul de lichidare. Elitele României urmau să fie exterminate până la ultimul om după modelul sovietic şi noţiunile de iertare şi milă nu existau în programul de guvernare din era Dej. Ofiţerul a fost trecut pe lista neagră şi a ajuns în temniţă în 1953 (întârzierea fiind produsă probabil de mutarea la nişte cunoştinţe din judeţul Sibiu), dar a reuşit să supravieţuiască torturilor de tot felul de la Sighet. Bolile de ficat şi de rinichi l-au chinuit mult şi autorităţile din penitenciare nu erau interesate de starea de sănătate a celor arestaţi. Era o risipă de fonduri cumpărarea de medicamente pentru duşmanii poporului ce aveau ca unică destinaţie groapa comună. Să le piară numele şi osemintele în anonimat.  

 Contextul internaţional a făcut ca liderii de la Bucureşti să fie mai toleranţi pentru a lua bani şi tehnologie din Occident. Generalul a ieşit din închisoare şi a putut să vadă cum regimul politic totalitar risipeşte tot ce are ţara mai bun prin tot felul de experimente iniţiate de cei ce nu aveau măcar o brumă de pregătire intelectuală. S-a stins din viaţă în 1977, la 95 de ani. A murit probabil cu un gust amar pentru ceea ce făceau cei de la putere cu cei ce luptaseră pentru ţară în Primul Război Mondial şi pentru unire în 1918.

Bibliografie minimală

Arhivele Naţionale ale României, Stenogramele şedinţelor Biroului Politic şi ale Secretariatului Comitetului Central al P.M.R. vol. IV, partea a II-a, 1952, Bucureşti, 2007.

Anton Mioara, Laurenţiu Constantiniu (editori), Guvernaţi şi guvernanţi Scrisori către putere 1945 – 1965, Polirom, Iaşi, 2013.

Banu, Florian, De la SSI la SIE O istorie a spionajului românesc în timpul regimului comunist (1948 – 1989), Corint Books, Bucureşti, 2016.

Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997.

Istoria României, vol. X, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2013.

Preda, Gavriil, Petre Opriş, România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia 1954 – 1969, vol. II, Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2009, p. 216 – 220.

Opriş, Petre, Bugetul partidului şi privilegiile membrilor nomenclaturii C.C. al P.C.R. (1961 – 1965), în Arhivele Totalitarismului, an XIV, nr. 1-2/2006, p. 221 – 225.

Pascu, Vasile, Regimul totalitar comunist în România (1945 – 1989), Editura Clio Nova, Bucureşti, 2007.