Matia Corvin şi Clujul (1443 – 1458 – 1490)

Cele trei repere cronologice din titlu marchează trei momente fundamentale, legate de numele uneia dintre cele mai mari personalităţi politice ale Europei Centrale, anume Matia Corvin. Prima dintre date se referă la naşterea sa, a doua la suirea pe tronul Ungariei (la vârsta de 15 ani, a majoratului din epocă), iar ultima este anul morţii.

În centrul istoric al Clujului tronează de mai bine de un secol un grup statuar excepţional, în fruntea căruia se impune figura majestuoasă a lui Matia Corvin, fiul cel mai faimos al locului. Ne amintim mereu de ilustrul suveran, figură aproape legendară, de la naşterea căruia au trecut aproape 570 de ani. Ne mai amintim şi pentru că statuia, inaugurată la 1902, este o adevărată operă de artă, aparţinând sculptorului Ioan Fadrusz, premiat pentru această lucrare la un prestigios salon internaţional de la Paris.

Era epoca sărbătoririi cu mare fast a mileniului, adică a celor o mie de ani trecuţi de la venirea ungurilor în Pannonia (896-1896), iar personalitatea suveranului născut la Cluj era prezentată ca o întruchipare a rolului ungurilor de "civilizatori ai Bazinului Carpatic". Figura şi personalitatea regelui Matia s-au impus drept simbol al Clujului, cu precădere în epoca modernă şi contemporană, când au pătruns ferm în conştiinţa colectivă.

În fine, nu de puţine ori, Matia Corvin şi statuia lui Fadrusz au stârnit controverse şi dispute, mai ales în timpul puseurilor de naţionalism din ultimul secol. După tentative de ornare a statuii cu sloganuri alternative ungureşti şi româneşti, soluţia optimă s-a dovedit a fi inscripţia de Mathias Rex, care spune concentrat totul, în acord cu maxima latină Non multa sed multum.

Dar dincolo de toate acestea, statuia respectivă este poate cea mai importantă emblemă urbană (când spui Cluj spui "statuia lui Matei Corvin"), cu valoare artistico-istorică în sine şi cu trimitere la o personalitate de prim rang a trecutului Europei Centrale şi Sud-Estice. Tot emblematică este şi "Casa Matei", adică edificiul din centrul Clujului în care s-a născut viitorul suveran şi care, în ciuda unor transformări suferite, s-a păstrat intact după aproape şase secole de la construcţia sa.  

Matia Corvin, un simbol al caracterului multietnic al Transilvaniei

Venit pe lume la 23 sau 24 februarie 1443, în casa Mech – a unui patrician german din Cluj, devenită un fel de han – ca fiu al românului Iancu de Hunedoara şi al nobilei maghiare Elisabeta Szilagy, Matia Corvin a ajuns în timp un simbol al caracterului multietnic al Transilvaniei de atunci. De altminteri, la începutul secolului al XV-lea, Clujul dintre ziduri (intra muros) era încă un oraş mai mult german decât maghiar. Tatăl viitorului rege, Iancu de Hunedoara, numit în tinereţe în documente “Ioan Românul” (Iohannes Olah), descindea dintr-o familie cnezială înnobilată, fiind, mai exact, fiul cavalerului de curte regesc Voicu (miles aulae regis)şi al Elisabetei de Marginea sau Marsina[1]. Acest din urmă nume conduce fie la districtul românesc omonim din nord-estul Banatului, fie la familia cnezială românească Muşina/Marsina din Ţara Haţegului. Prin merite proprii, Iancu a ajuns la mari demnităţi, între care cele de voievod al Transilvaniei (1441-1446), guvernator al Ungariei (1446-1452) şi căpitan general al regatului (1453-1456). El a salvat Ungaria şi Creştinătatea de invazia otomană spre centrul Europei prin marea victorie de la Belgrad din 1456, fiind considerat ultimul mare cruciat autentic, animat de idealurile Republicii Creştine (Respublica Christiana).

În urma luptelor interne pentru tronul Ungariei, fiul lui Iancu, Matia, a fost ales rege al Ungariei, în 1458. Era primul rege fără sânge regesc, dar nu a reuşit să întemeieze o dinastie, căci fiul său, Ioan Corvin, nu s-a putut impune pe tron la moartea tatălui (1490). Despre Matia s-a ştiut în epocă faptul că era de origine română (a fost şi numit uneori, cu oarecare dispreţ, Valachorum regulus, adică "regişorul românilor"), dar s-a preferat să se pună accentul pe originea sa romană (din familia Corvina), fiindcă românii erau oricum urmaşii romanilor şi fuseseră stăpânii lumii (în timp ce românii ardeleni erau supuşi şi umili, fără dreptul de a alcătui o stare sau grup privilegiat, în forma în care făceau acest lucru nobilii unguri, saşii şi secuii).

Matia şi Ştefan ce Mare

Matia a purtat lupte cu mai toţi dintre vecinii săi, inclusiv cu moldovenii lui Ştefan cel Mare (1457-1504). Dornic să supună Moldova, al cărui principe nu i se recunoştea drept vasal, regele a trecut Carpaţii cu oaste la 1467, dar a fost învins şi rănit de moarte la Baia de către românii voievodului Ştefan cel Mare. De aceea, Iorga a scris că Matia a fost mereu şi pretutindeni biruitor şi doar odată învins, de propriul său neam.

După aceasta, neputând supune Moldova, dar având nevoie de ajutor în lupta antiotomană, s-a reconciliat cu domnul de la Suceava, cu care a încheiat tratate de colaborare (suzeranitate-vasalitate), după tipicul medieval. La un moment dat, probabil după 1484, i-a dăruit lui Ştefan feudele ardelene Ciceul şi Cetatea de Baltă, două cetăţi cu zeci de sate româneşti în jurul lor şi i-a îngăduit domnului român să patroneze viaţa bisericească a românilor din Transilvania. În acel timp a fost ctitorită de către moldoveni biserica din Feleac, devenită apoi centru de episcopie şi arhiepiscopie (după tipicul latin) sau de mitropolie (după rânduiala răsăriteană) românească. În lupta antitomană de la Vaslui, din 1475, dar şi în alte împrejurări, Ştefan a fost ajutat şi de oşteni veniţi din partea lui Matia. Graţie înţelegerilor dintre Matia Corvin şi Ştefan cel Mare, prima mitropolie românească recunoscută de pe pământul Transilvaniei a fost tot la Cluj, fiindcă satul Feleac făcea parte din hotarul oraşului, fiind proprietatea acestuia.

Matia sau Matei?

În legătură cu figura marelui rege renascentist şi mecenat, trebuie făcute câteva precizări. Numele lui real nu este Matei – cum i se spune de către majoritatea românilor – ci Matia, deoarece copilul născut la Cluj a fost botezat nu după numele evanghelistului Matei (Matheus), ci după acela al apostolului Matia (Mathias), omagiat în calendarul catolic la 24 februarie în anii obişnuiţi şi la 25 februarie în anii bisecţi[2].

Cum însă numele de Matia nu s-a impus niciodată în onomastica românească şi cum asemănarea formală între cele două nume este izbitoare, el a fost foarte uşor confundat cu numele de Matei, familiar şi cunoscut între români. Mai concret, de la maghiarul Mátyas (=Matia), pronunţat Matiaş, nu a fost decât un pas până la românescul Mateiaş, privit, pe bună dreptate, ca diminutiv al lui Matei. De aceea, asimilarea celor două nume în limba română, dintre Matia (Matias) şi Matei, este firească şi de acceptat.

În al doilea rând, se cuvine zăbovit puţin asupra celor două plăci comemorative aşezate pe "Casa Matei", adică pe faţada edificiului în care s-a născut personajul evocat. Prima placă, scrisă integral în limba maghiară, aminteşte o atmosferă de mare fast naţionalist ungar, când regele Matia era ridicat în slăvi ca purtător al geniului naţiunii ungare, ca mare suveran, depozitar al celor mai înalte calităţi ale poporului maghiar. În ciuda caracterului său exclusivist, această placă a fost lăsată la locul său – spre deosebire de alte simboluri similare – şi în vremea comunismului. A doua placă, în limbile engleză şi română, a fost pusă în grabă, prin anii '90 ai secolului trecut, în cadrul unor avânturi naţionaliste româneşti, promovate de primarul de-atunci al Clujului. Ea conţine câteva erori care se cuvin relevate:1) pe frontispiciul său tronează o stemă falsă a Clujului, cu simboluri heraldice atipice, neaprobată vreodată de specialişti şi mai ales de Comisia de Heraldică a Academiei Române;2) numele regelui este trecut în forma populară de Matei, deşi se ştia că aceasta este, sub aspect ştiinţific, incorectă;3) regele este caracterizat drept "român", când, în fapt, el avea doar origine românească pe linie paternă, cea care, de altminteri, conta în epocă;corect era să se releve doar spiţa sa românească;4) textul englez conţine cel puţin o greşeală de ortografie (este scris acording toîn loc de according to). Toate acestea pun placa respectivă într-o lumină nefavorabilă, cel puţin pentru cunoscători. Aceasta nu înseamnă că o inscripţie în limba română – limba maternă a 80% dintre clujeni! – şi într-o limbă de circulaţie internaţională nu era necesară. Era foarte necesară, dar trebuia pusă cu oarecare precauţie, după consultări cu specialiştii, care există din plin în marele oraş universitar şi academic de pe Someş.

Matia a fost apreciat drept unul dintre cei mai mari regi pe care i-a avut Ungaria de-a lungul timpului, dar el nu este simbolul unei singure naţiuni sau etnii. Preţuit de germanii clujeni în mijlocul cărora s-a născut şi de toţi germanii (saşii) ardeleni fiindcă le-a recunoscut organizarea politico-administrativă superioară numită Universitas Saxonum(“Universitatea saşilor”), el este deopotrivă revendicat şi de români, prin originea pe linie paternă, prin mândria de a se considera, ca şi românii, urmaşul romanilor. El a fost şi un european, prin efortul de apărare a Creştinătăţii, prin ideile sale umaniste, prin preţuirea culturii, prin întemeierea bibliotecii vestite numite “Corvina” sau "Corviniana". Prin naştere, prin ocrotirea oraşului (căruia i-a conferit privilegii), prin fondarea, în anul 1486, a bisericii franciscane, prin alte gesturi şi acţiuni, regele a rămas pentru eternitate şi un simbol al Clujului. Un oraş contemporan care poate arăta lumii asemenea embleme ale trecutului nu este ameninţat de uitare, ceea ce nu este puţin lucru. Pentru că uitarea este un fel "somn al raţiunii", iar amintirea, prin seva ei, este o cale deschisă spre viitor şi spre colaborare. Iar evocarea figurii regelui Matia Corvin nu trebuie să fie un prilej de dezbinare, ci de unire şi comuniune între români şi unguri, pe care destinul i-a aşezat să trăiască împreună.

Note

[1]S-a scris mult şi, adesea, de prisos, despre numele tatălui regelui, încercându-se mai recent impunerea, în româneşte, a formei Ioan. Cercetări mai recente, aprofundate, au dovedit că marele erou al creştinătăţii, preţuit de toate popoarele Europei Centrale şi de Sud-Est, s-a numit Iancu la el acasă (între români) şi în Balcani, János în Ungaria, Johannes la saşi, Bianco la italieni etc. Iar fratele său, cu nume omonim, mort de timpuriu, s-a chemat între românii transilvani Ivaşcu. De altminteri, formele de Iancu şi Ivaşcu sunt variante ale numelui de Ioan.     

[2]Ziua evanghelistului Matei este, în calendarul catolic, 21 septembrie.