Materiale de arhivă „predate” sovieticilor după 23 august 1944

În anul 1960, spre sfârșit de an, Gheorghe Gheorghiu-Dej îl cheamă pe Alexandru Drăghici, ministrul Afacerilor Interne, și îi spune: „Bă, vezi tu prin cine și cum, cu niște oameni foarte serioși și profesional și politic și discreți, treceți să identificați agentura sovietică că ăștia ne-au încălecat! Drăghici m-a chemat pe mine. Eu eram colonel și eram director al Contraspionajului. Şi îmi spune: Formează un grup de câțiva oameni, nu mulți, cinci – șase oameni, foarte serioși, capabili și patrioți și ocupați-vă de identificarea rețelei sovietice. Ăștia ne-au năpădit. Şi am făcut lista, am completat-o. Echipa am izolat-o undeva să nu bată la ochi și să nu pună multe semne de întrebări pentru că aveam consilieri sovietici în unitate. Şi ofițerii au primit misiunea: Identificați această rețea! De unde am pornit? Întâi ne-am dus la arhive”¹ – își amintea generalul Neagu Cosma, fost șef al contraspionajului, în interviurile date după anul 1989.

Însă arhivele erau aproape goale. Ocupanții sovietici și oamenii infiltrați de ei în administrația statului român au avut grijă să sustragă tone din arhivele noastre. Nimeni nu putea calcula exact prejudiciul creat de sovietici memoriei istorice a poporului român.

Totuși, pentru o imagine fie ea și incompletă, șeful statului Gheorghe Gheorghiu-Dej i-a ordonat lui Alexandru Drăghici să-i prezinte urgent situația.

La 15 mai 1963, cu nr. 5190 strict secret, Alexandru Drăghici, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și ministru al Afacerilor Interne, i-a prezentat lui Gheorghiu-Dej următoarea informare cu privire la materialele de arhivă trimise organelor sovietice, după 23 august 1944:

„În urma verificărilor efectuate în fondul de corespondență operativă a Ministerului Afacerilor Interne, s-a constatat că după 23 august 1944 au fost predate organelor sovietice o serie de materiale de arhivă provenite de la fostele organe de represiune burgheze române. Astfel:

• 10 vagoane a 15 tone de arhivă provenită de la fostul Guvernământ al Transnistriei. Aceste materiale, așa cum rezultă din adresa nr. 4778 Cabinet MAI și adresa nr. 4778 a Președinției Consiliului de Miniștri din 24 februarie 1945, au fost predate cpt. Grudzenco, delegat al Comisiei Aliate de Control, care le-a expediat cu destinația Moscova.
• 2 vagoane arhivă a fostelor Inspectorate de Poliție și Siguranță Chișinău și Cernăuți. Aceste materiale, așa după cum rezultă din cercetările efectuate în anul 1954 de către Serviciul „C” asupra clarificării situației acestor arhive, au fost predate tot în anul 1945 cpt. Musatov, delegat al Comisiei Aliate de Control, care le-a expediat cu destinația Moscova.
• 1 682 dosare de justiție, provenite de la tribunalele militare Chișinău, Cernăuți și Odessa. Aceste materiale au fost trimise de către Regiunea MAI Galați cu raportul nr. E/9748 din 12 .IV. 1952 la Cabinetul fostului adjunct al ministrului Afacerilor Interne, General locotenent Pintilie Gheorghe, și predate din ordinul acestuia organelor sovietice.
• 14 dosare cu 62 volume, dosare provenite de la fostul Serviciu de Informații român, materiale ce se refereau la urmărirea în timpul regimului burghezo-moșieresc român a Legației URSS, spionajului sovietic în România etc. Aceste materiale, așa după cum rezultă din raportul generalului maior de securitate Nicolau, din 29 iunie 1952, au fost predate din ordinul său organelor sovietice.
• 17 dosare cuprinzând diverse materiale selecționate din arhiva burgheză română. Aceste materiale, așa după cum rezultă din ordinul rezolutiv pus pe fila 209-210 din dosarul general nr. 220, vol. 13, au fost predate din ordinul fostului adjunct al ministrului Afacerilor Interne, general locotenent Pintilie Gheorghe, tovarășilor sovietici în anul 1953.
• 22 dosare cuprinzând diverse materiale din arhiva burgheză română. Aceste materiale ai fost predate de către Serviciul „C” la data de 1 și 5 aprilie 1954, pe bază de proces-verbal tov. Tîganov2, consilier sovietic la Direcția a VIII-a MAI. Predarea s-a făcut în urma dispozițiilor verbale a fostului adjunct al ministrului Afacerilor Interne General locotenent Pintilie Gheorghe.

În afară de cele menționate mai sus, din informațiile ce le deținem, ar mai fi fost ridicate și alte dosare de către consilierii sovietici care au funcționat pe lângă organele operative din aparatul central și regiuni, dar în legătură cu aceasta nu există nici un fel de document.

VICEPREȘEDINTE AL CONSILIULUI DE MINIȘTRI

ȘI MINISTRU AL AFACERILOR INTERNE

General Colonel

Alexandru Drăghici (ss)”

Câteva repere biografice despre unele din personajele de mai sus:

Gheorghe Pintilie, fost Timofei (Pantiușa) Bodnarenko s-a născut la în anul 1902 la Tiraspol, a decedat la 11 august 1985 în București. A fost căsătorit cu Ana Toma (fostă Grossman). A luptat în războiul civil din Rusia în armata „albă” a lui Piotr Vranghel, apoi fost racolat de NKVD, primind conspirativul „Vernii” (tr. credincios). A fost trimis de sovietici cu misiuni subversive împotriva statului român, dar prins de organele române le 8 octombrie 1929 la punctul de frontieră Dubosari-Lăpușna. În închisoare l-a cunoscut pe Gheorghe Gheorghiu-Dej. După 23 august 1944, Gh. Pintilie era considerat rezidentul INI la București (spionajul sovietic).

Prin Decretul 1200/30 august 1948, „având în vedere dispozițiile Legii nr. 221 din august 1948 pentru organizarea Direcțiunii Generale a Securității Poporului”, ministrul Afacerilor Interne Teohari Georgescu a emis deciziunea prin care „Domnul General Locotenent de Securitate Pintilie Gheorghe, cu funcțiunea de Director General, se împuternicește pe data de 1 septembrie 1948 a îndeplini atribuțiunile ce sunt conferite Directorului General al Direcțiunii Generale a Securității Poporului”³.

Alexandru Drăghici – comunist ilegalist, a fost tovarăș de închisoare al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. La 27 mai 1952 a fost numit în funcția de ministru al Afacerilor Interne, deținuse anterior funcția de ministru adjunct al Afacerilor Interne (din 30 decembrie 1952) și șef al Direcției Generale Politice din MAI (30 decembrie 1950 – 27 mai 1952)⁴.

Cpt. Mușatov: probabil că aici e vorba de viitorul colonel Alexandr Feodorovici Mușatov, n. 3 octombrie 1921, la Ulianovsk, atașat militar la ambasada URSS din București, sosit la post la 28 august 1969, plecat la 15 iunie 1975. Între 1946-1950 a fost ofițer la Secția militară a Comisiei Aliate pentru Austria. Din anul 1951 până în 1953, șef de stat major. În perioada 1953-1959 a fost consilier în cadrul trupelor URSS staționate în RDG, unde a învățat limba germană. Între anii 1960-1965 a fost lector la Academia de blindate. În 1966 șef de secție la MStM. Afirma că este doctor în științe militare. Pe numele său, încă de la sosirea la post, contraspionajul român (Secția anti-KGB/GRU) a deschis dosar de urmărire informativă cu conspirativul „Mugur”, fiind semnalat pentru culegerea de informații secrete de pe teritoriul României.

Victor Nicolau s-a născut la 7 noiembrie 1903, în Orhei, etnic evreu, cetățenie română, absolvent de liceu teoretic, domiciliat în București, str. Tolstoi (în anul 1971). Începând cu anul 1924 a desfășurat activitate ilegală (spionaj, sabotaj, subversiune etc.) - ca agent al organelor de informații sovietice - în diferite state și anume:

• între 1924-1929 în Belgia, unde a făcut parte din „Asociația Emigranților Basarabeni” și „Asociația muncitorilor ruși”; în anul 1928 a fost primit membru al Partidul Comunist din Belgia, în anul 1929 a fost expulzat din Belgia;
• între 1929-1932 a locuit în Franța, continuând să facă parte din „Asociația Emigranților Basarabeni” și devenind membru al PC francez, fiind expulzat în 1932;

• s-a stabilit în Cehoslovacia unde a acționat până în anul 1939;
• în anul 1939 a venit în România, un an mai târziu a fost arestat de Siguranță și eliberat după 23 august 1944;
• după 23 august 1944, pentru o scurtă perioadă, organele sovietice de informații l-au infiltrat în „Formațiunile patriotice” și CC al UTC din România, fiind cunoscut sub numele de Iacob Caliga (Calica), unde s-a ocupat în rețeaua sovietică condusă de col. Zudov cu contrainformații și identificări în rândul elitelor române (unele persoane erau răpite și trimise în URSS fără notificarea autorităților „române”);
• la 15 iunie 1945, sovieticii l-au plasat la Serviciul Special de Informații (al Armatei Române), unde a lucrat până în anul 1950 - având numele conspirativ „V. Neagoe”, fiind scos ca urmare a excluderii din PCR în urma unui scandal de spionaj în anul 1953-1954;
• în anul 1956, „recăpătându-și” calitatea de membru de Partid, cu sprijin sovietic a fost reîncadrat ca șef serviciu la Direcția Contraspionaj în MAI al României, de unde la 31 octombrie 1958 a fost scos la pensie „pe motive de boală” (de fapt, epurat după retragerea din țară în acel an a armatei sovietice de ocupație);
• după pensionare (tot cu sprijinul agenturii sovietice din țara noastră) a continuat să fie „activ” la Redacția Publicațiilor pentru Străinătate până în 1965;
• în anul 1967 și anul 1969, Victor Nicolau s-a deplasat în URSS la „rudele sale”, ocazie cu care a luat legătura și cu Nicolai Petrovici Zudov, „cadru al Serviciului de Informații Sovietic”, cunoscut că în perioada 1944-1947 a fost omul de legătură al acestor organe cu rezidența lor din România (colonelul Zudov a condus operațiunile clandestine ale organelor sovietice contra opoziției politice din România și Balcani, inclusiv contra rezidențelor serviciilor de informații anglo-americane);
• A continuat legăturile „neoficiale” (informative) cu diverși „diplomați” sovietici/socialiști la București, prin anii 1970 fiind semnalat în legături cu N.A. Paklin, de la Izvestia, Anatole Trofimovski etc.

Mai jos foto:

Note:

_{1 Arhiva de istorie orală – „Radio România” (RADOR). Din dosarele Securității: „1960 – Rețeaua KGB!”, interviu realizat de Octavian Silivestru, 7 martie 2002 (postat de V.B, la 19 ianuarie 2022), disponibil la: https://www.rador.ro/2016/03/10/din-dosarele-securitatii-1960-reteaua-kgb/ .}

_{2 „Consilierul sovietic” Tîganov, alături de alți agenți sovietici, a fost implicat în ancheta (din umbră) contra lui Lucrețiu Pătrășcanu, fost ministru al Justiției, condamnat și executat la 17 aprilie 1954.}

_{3 CNSAS; Dosar DMRU 7346, vol. 1, 1948, Deciziuni, Ministru-Secretar de Stat, de la 184 până la 6450; disponibil pe: http://www.cnsas.ro/documente/acte_normative/7346_001%20fila%20017-019.pdf.}

_{4 Luminița Banu, Florian Banu, Alexandru Drăghici la ora naționalismului. Popularizarea „Declarației din aprilie 1964” în structurile MAI, în „Caietele CNSAS”, anul II, nr, 1(3)/2009, pp. 11-12.; disponibil pe: http://www.cnsas.ro/documente/caiete/Caiete_CNSAS_nr_3_2009.pdf.}

_{Foto sus: Gheorghe Gheorghiu-Dej rostindu-şi cuvântarea la mitingul din Piaţa Victoriei, organizat cu prilejul sărbătoririi zilei internaţionale a femeii, la 8 martie 1950 (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 32(19)/1950)}