Mărturii despre incendierea Reichstagului. Hitler: „Este un semn de la Dumnezeu!”

În seara zilei de 27 februarie 1933, alarma anunţa nu numai un incediu, dar şi un moment crucial în istoria Germaniei:clădirea Reichstagului din Berlin, sediul paralamentului german, era în flăcări. Până la sosirea pompierilor, Reichstagul fusese măcinat de flăcări. Mai mult decât distrugerea fizică a simbolului democraţiei în Germania, incidentul a reprezentat primul pas pe calea consolidării puterii dictatoriale a lui Hitler. Iar acest infern a fost provocat.

În 1932, administraţia democrată a Germaniei, impusă prin Tratatul de la Versailles la sfârşitul Primului Război Mondial, era în haos politic. Partidul Nazist era cea mai mare formaţiune politică din Reichstag, deşi nu avea majoritatea. După câteva încercări eşuate de a forma un nou guvern în ultima parte a anului, preşedintele Hindenburg l-a numit Cancelar pe Adolf Hitler, pe 30 ianuarie 1933. Pe fondul obţinerii puterii politice, Hitler şi cohorta sa de nazişti au căutat diverse căi de consolidare a poziţiilor. Iar una dintre soluţii a fost distrugerea clădirii Reichstagului.

Dovezile descoperite după cel de-Al Doilea Război Mondial au arătat că focul care a mistuit Reichstagul la numai 28 de zile după numirea lui Hitler în fruntea guvernului Germaniei, a fost planificat şi executat de camarazii săi, Herman Goering şi Joseph Goebbels. Totuşi, Hitler i-a acuzat public pe comunişti, astfel putând să îi aresteze pe membrii comunişti ai Reichstagului şi să elimine principalele partide de opoziţie. Un tânăr comunist olandez, ce suferea de probleme mentale, Marinus van der Lubbe, a fost arestat, judecat şi condamnat, fiind găsit vinovat de incendierea clădirii.

„Este un semn de la Dumnezeu!”

D. Sefton Delmar era un reporter al ziarului londonez „Daily Express” şi a fost martor la incendiul Reichstagului. Iată mărturia sa cu privire la evenimente:

« „Este un semn de la Dumnezeu! Dacă acest foc – aşa cum cred – se dovedeşe a fi lucrarea comuniştilor, atunci nimic nu ne va putea opri să zdrobim acest parazit criminal cu un pumn de fier.”

Adolf Hitler, Cancelarul fascist al Germaniei, a făcut această declaraţie dramatică în prezenţa mea astă seară în holul clădirii incendiate a Reichstagului.

Incendiul a izbucnit la ora 9.45 astă seară, în Sala de Consiliu.

A fost pus în cinci colţuri diferite şi nu există nicio îndoială că a fost lucrarea unor incendiatori.

Unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a fost arestat de poliţie pe când ieşea în fugă din clădire, îmbrăcat doar cu pantofi şi pantaloni, fără cămaşă sau palton, în ciuda frigului din Berlin din seara asta.

La cinci minute după izbucnirea incendiului, eram în afara Reichstagului uitându-mă cum flăcările cuprindeau cupola mare din turn.

O panglică a fost pusă în jurul clădirii şi nimeni nu avea voie să o treacă.

După aproximativ 20 de minute în care am privit fascinat, dintr-o dată, am văzut trecând celebrul automobil negru al lui Adolf Hitler, urmat de o altă maşină în care se afla garda sa de corp.

M-am repezit după ei şi am ajuns la timp pentru a mă alătura companiei lui Hitler când intra în Reichstag.

Niciodată nu l-am văzut pe Hitler cu o expresie atât de sumbră şi hotărâtă. Ochii săi, mereu puţin ieşiţi în afară, aproape că îi ieşeau din cap.

Căpitanul Goering, mâna sa dreaptă, care este ministrul prusac de Interne, şi responsabil cu toate acţiunile poliţiei, ni s-a alăturat în coridor. Avea o faţă îmbujorată şi era agitat.

„Aceasta este, fără îndoială, opera comuniştilor, HerrCancelar”, a spus.

„Un număr de deputaţi comunişti au fost prezenţi aici în Reichstag cu douăzeci de minute înainte ca incendiul să izbucnească. Am reuşit să îl arestăm pe unul dintre incendiatori.”

„Cine este?”, a remarcat dr. Goebbels, şeful propagandei Partidului Nazist.

„Nu ştim încă”, a răspuns Căpitanul Goering, cu o căutătură hotărâtă şi ameninţătoare în jurul gurii sale subţiri şi sensibile. „Dar îl vom face să ne spună, fără îndoială, doctore.”

Am intrat într-o cameră. „Aici puteţi vedea cu propriii ochi, HerrCancelar, cum au pornit focul”, a spus Căpitanul Goering, arătând spre rămăşiţele carbonizate ale unor frumoase panouri de stejar. „Au atârnat cârpe îmbibate în benzină pe mobilă aici şi i-au dat foc.”

Am trecut prin alt hol plin de fum. Poliţia a blocat drumul. „Candelabrele se pot prăbuşi în orice moment, HerrCancelar”, a spus căpitanul de poliţie, cu braţele întinse.

Printr-un ocol am ajuns apoi într-o parte a clădirii care era în flăcări. Pompierii turnau apă peste masa roşie.

Hitler i-a privit pentru câteva momente, cu o furie sălbatică în ochii săi de un albastru spălăcit.

Apoi am dat peste Herrvon Papen, civilizat şi vesel ca întotdeauna.

Hitler a întins mâna şi a rostit ameninţarea împotriva comuniştilor pe care deja am citat-o. Apoi s-a întors spre Căpitanul Goering. „Celelalte clădiri publice sunt în siguranţă?”, a întrebat.

„Am luat toate măsurile de precauţie”, a răspuns Căpitanul Goering. „Poliţia este în cea mai înaltă stare de alarmă, şi toate clădirile publice au fost în mod special încartiruite. Ne aşteptăm la orice.”

Apoi, Hitler s-a întors spre mine. „Dumnezeule mare”, a spus, „asta este lucrarea comuniştilor. Eşti martor la începutul unei noi epoci măreţe în istoria Germaniei. Acest incendiu este începutul.”

Apoi a vorbit retoric. „Vezi această clădire în flăcări”, a spus, arătând cu mâna dramatic în jurul lui. „În cazul în care acest spirit comunist ar fi pus mâna pe Europa chiar de două luni, ar fi totul în aprins ca această clădire.”

La 12.30 incendiul era deja sub control. Două camere pentru presă erau încă aprinse, dar nu mai exista pericolul ca focul să se răspândească.

Deşi sticla cupolei s-a spart şi s-a prăbuşit pe pământ, cupola e încă în picioare.

Până acum nu a fost posibilă curăţarea molozului carbonizat pentru a se vedea dacă trupurile vreunor incendiatori, care ar fi putut fi prinşi în clădire, sunt printre resturi.

Căpitanul Goering a cerut organizarea unei şedinţe speciale târziu în noapte, la Ministerul de Interne, pentru a discuta măsurile ce trebuie luate după incendiu.

Întregul cartier de la Poarta Brandenburg, la vest, la râul Spree, la est, este izolat de numeroase cordoane de poliţie.»

"The Reichstag Fire, 1933, " EyeWitness to History (2009).