Martha Bibescu, față-n față cu dictatorii secolului XX. „Hitler, un vatman de duzină, care salută pretenţios”
Martha Bibescu, monarhistă convinsă, nu rata niciun prilej de a se afla în preajma celor care ocupau vreun tron. În ianuarie 1936 asistă la înmormântarea regelui George al V-lea chiar din loja rezervată marilor nobili ai regatului în catedrala Westminster. Noul rege, al optulea ce poartă numele de Edward, este însă implicat de ceva vreme într-o pasională poveste de dragoste cu o americancă fără origini nobiliare, în plus de două ori divorţată, celebra Wallis Simpson, născută Warfield. Iubirea lor intrigă și pasionează întreaga Anglie, înainte de a șoca lumea întreagă. Martha, evident, în acest conflict corneillan între datorie și iubire, este de partea ultimei. Îi cunoaște pe cei doi protagoniști, iar Wallis i se pare: „foarte agreabilă, veselă, simplă... micuţă, fină, îmbrăcată în negru, cu gura ironică și simpatică, ochi încântători, cu gât plin și frumos... cu o mare artă de a se comporta“.
Presat de opinia publică, de guvern și de dominioane, Edward al VIII-a abdică, anunţându-și decizia în cadrul unei declaraţii radiodifuzate nu doar pe cuprinsul imensului său imperiu, ci în întreaga lume. Cuvintele sale încărcate de emoţie cad grele în ure- chile și sufletele milioanelor de ascultători: „Apreciez imposibilă îndeplinirea îndatoririlor ce-mi revin ca rege fără sprijinul femeii pe care o iubesc“, făcându-l pe rigurosul Nicolae Iorga să scrie: „Ultimele cuvinte ale despărţirii nu sunau, vorbind de «femeia pe care o iubește», ca un strigăt de voioasă liberare ci, sugrumate de emoţie, plângeau încet osânda omenirii“.
Dar evenimentele nu așteptau hachiţele sentimentale ale unui rege sau altul. Pe 7 martie 1936, Germania remilitarizează Renania, pe 17 iulie începe războiul civil spaniol, avanpremieră a celui de-al Doilea Război Mondial. Fanfarele conflictului se auzeau tot mai tare și MacDonald, care demisionase din funcţia de prim-ministru, îi confirmă Marthei că războiul este inevitabil. Dacă liderii democraţiilor prevestesc războiul, cei doi dic- tatori din mijlocul Europei își pun masca pacifismului. Martha e primită în audienţă de Duce care îi lasă o impresie plăcută: „Prezenţa lui are ceva destul de magnetic... Surâsul e încântător... Există în farmecul lui ceva din farmecul unui copil, din cauza capului mare, disproporţionat faţă de trup. Lucru adevărat și pentru Napoleon... L-aș fi îmbrăţișat cu bucurie, dar fără să-l sărut pe buze, doar atât“.
Cât despre Mussolini, conștient de impactul asupra vizitatorilor săi și de influenţa Marthei Bibescu în cercurile politice anglo-franceze, o roagă să transmită tuturor mesajul său împăciuitorist: „Spuneţi că m-aţi găsit calm, spuneţi că nu m-aţi găsit turmentat, spuneţi că mă socotiţi un om logic. Spuneţi că doresc pacea“.
Martha asistă și la vizita Führerului în Cetatea Eternă, prilej de a-și scoate la iveală spiritul caustic la adresa „providenţialului“ lider nazist: „El, un automat, îmbrăcat în kaki-deschis, fals ofiţer englez, fals Charlot, un vatman de duzină, care salută pretenţios, ca un gradat, ca un automat, într-o apoteoză de coșmar“. Goebbels, ministrul Propagandei, i se pare un „ajutor de farmacist“, iar pentru Goering, pe care îl vizitează în somptuosul său palat, botezat Karinhall în cinstea primei sale soţii, Martha își înmoaie din nou pana în vitriol: „Şi iată-l pe acest personaj care nu se teme de ridicol, o, nu! În cămașă și ce cămașă! De un alb orbitor, cu mâneci largi, cu multe pliuri, apoi deasupra, o juletcă verde, având nasturi în forma unor dinţi de animale... Când trece prin curentul ușilor, pentru a arăta drumul, răspândește un miros ciudat de verbină și lămâiţă, de tipul sărurilor de baie“.