Marile trădări din mitologie
Temă foarte frecventă în mitologie, trădarea poate fi inspirată de dragoste sau de dorinţa de bogăţie, de putere, dar poate apărea şi ca soluţia ultimă pentru salvarea vieţii în situaţii de pericol extrem;aşa cum şi-a imaginat-o Dante în organizarea cercului trădătorilor din infern, ea se poate îndrepta împotriva familiei, a patriei, a oaspeţilor, a autorităţii divine şi umane. În mitologie, raţiunile trădării se împletesc uneori cu cele mai generale ale înşelăciunii, ale fraudei, astfel încât în rândurile trădătorilor ar putea fi incluse şi personaje ca Ulise şi Diomede.
Un capitol amplu îl constituie cel al trădării din dragoste:episoadele din această categorie sunt, într-adevăr, nenumărate. Unele dintre ele sunt mai puţin cunoscute, de exemplu cel referitor la Chalcon, erou grec îndrăgostit de amazoana Pentesileea, căreia îi sare în ajutor în confruntarea cu Ahile, luptând, el, un grec, împotriva celui mai mare apărător al grecilor. Pentru această trădare, Ahile îl va ucide. În aceeaşi serie se înscrie şi episodul cunoscut drept „trădarea lui Ahile”:îndrăgostit de Polixena, fiica lui Priam şi a Hecubei, Ahile promite să-i abandoneze pe greci, să-şi suspende participarea la războiul troian sau chiar să treacă de partea troienilor. Este ucis însă de Paris înainte de a apuca să-şi pună în aplicare planul. O trădare odioasă comite Scila împotriva propriului tată, Nisos:din dragoste pentru Minos, ea nu ezită să-şi ucidă părintele, smulgându-i firul de păr purpuriu care îl ţinea în viaţă şi predând astfel cetatea în mâinile asediatorului Minos. Mirtilos, vizitiul lui Enomaos, îşi trădează stăpânul în favoarea lui Pelops, care îi promite în schimb o noapte de dragoste cu frumoasa Hipodamia;Pelops nu-şi va respecta promisiunea şi îl va ucide, trădându-l la rândul său. Legat de tema dragostei este şi episodul referitor la Enea şi Dido relatat de Vergiliu în Eneida:plecarea lui Enea din Cartagina este în mod subiectiv interpretată de Dido ca o trădare a iubirii, care va avea pentru ea consecinţe fatale.
Trădarea iubirii, înfăptuită împotriva celui iubit şi diferită de trădarea pentru iubire din exemplele anterioare, apare frecvent în mitologie. Trădările zeilor şi eroilor, care nu ezită să-şi părăsească soţiile pentru a trăi noi aventuri, sunt nenumărate (să ne gîndim la iubirile lui Zeus sau la cele ale lui Poseidon, la răpirea Elenei de către Paris sau la Ariadna părăsită de Tezeu);nu lipsesc însă nici soţii trădaţi de consoartele lor:printre cei mai cunoscuţi se numără Apollo, trădat de Coronis, mama lui Asclepios, şi Agamemnon, trădat de Clitemnestra;în contrast cu ele apare Penelopa, credincioasă iubirii pentru Ulise.
Trădarea patriei, a legilor şi a îndatoririlor sacre ale ospitalităţii găseşte, la rândul ei, numeroase ilustrări. Ca să cităm doar câteva cazuri, amintim tradiţia potrivit căreia Tezeu a fost ucis prin trădare de regele Licomed din Sciros, care, după ce i-a făcut o primire aparent cordială, l-a condus pe vârful unui munte ca să admire insula şi l-a aruncat de pe o stâncă, omorându-l. Sau povestea lui Minos, ucis prin trădare de fiicele regelui Cocalos din Sicilia, gazdele sale. Potrivit unei versiuni a mitului larg răspîndit în Evul Mediu, după căderea Troiei Antenor şi-a salvat viaţa trădându-şi patria şi trecând de partea grecilor;preluând această tradiţie, Dante dă numele de Antenora celui de-al nouălea cerc al trădătorilor din infern, mai precis zonei unde se află trădătorii de patrie. O uşoară suspiciune umbreşte şi figura lui Enea, întrucât, potrivit unor interpreţi antici, grecii ar fi eliberat cu greu un erou atât de mare dacă acesta nu ar fi dobândit anumite merite în ochii lor, trădându-şi ţara. Din această interpretare a figurii lui Enea nu se regăseşte însă nici o urmă la Vergiliu. Unul din trădătorii cel mai bine ilustraţi în mitologie este Dolon, troianul care, făcut prizonier de Diomede, nu ezită să dezvăluie planurile secrete de luptă cu care este la curent, trădându-şi astfel ţara pentru a-şi salva viaţa;trădarea lui nu are însă nicio valoare, pentru că Diomede, după ce află ceea ce vrea, îl ucide:„Capul i-alunecă-n colb şi bolboroseşte din gură” (Iliada). În societatea eroică descrisă de epos, trădarea reprezintă una din cele mai grele culpe şi nu merită milă.
În mitologia latină, cea mai cunoscută poveste despre trădare este cea a tinerei Tarpeia;de pe stânca ce îi purta numele erau aruncaţi cei vinovaţi de trădare.
sursa:Istorii regasite