Marile mistere ale religiei dacilor: unde se afla muntele sacru Kogaionon?
Problema religiei dacilor a preocupat de-a lungul timpului numeroși istorici și arheologi, atât de la noi din țară, cât și din alte state. Informațiile sporadice risipite prin izvoarele literare antice, ca de altfel și descoperirile arheologice ale ultimului veac – unele fără îndoială spectaculoase – au alimentat de-a lungul vremii felurite interpretări mai mult sau mai puțin avizate, ce au întreținut o aură de mister și de fascinație în jurul acestui subiect.
Reformă religioasă de mari proporții în timpul lui Burebista
Informații despre religia dacilor aflăm din izvoarele contemporane sau apropiate cronologic de perioada clasică a Daciei preromane. O valoare deosebită o reprezintă Geografia lui Strabo, lucrare scrisă în zilele lui Augustus, în ultimele decenii ale erei vechi. După prezentarea lui Zalmoxis și a felului în care acesta a ajuns sfătuitor al regelui, Strabo ne spune că „.. obiceiul acesta a continuat până în zilele noastre, pentru că mereu se găsea cineva gata să-l sfătuiască pe rege – și acelui om geții îi spuneau zeu. Muntele unde se afla peștera a fost socotit sfânt și s-a numit așa. I se zicea Kogaionon, și la fel a fost și numele râului care curgea pe lângă el. Pe când domnea asupra geților Burebista – împotriva căruia s-a pregătit să pornească divinul Cezar –, cinstirea mai sus amintită o avea Deceneu.“ (Geografia, VII, 3, 5).
Vorbind în continuare despre activitatea lui Deceneu, Strabo ne mai spune că acesta ar fi fost un „... șarlatan care rătăcise multă vreme prin Egipt, învățând acolo unele semne de prorocire, mulțumită cărora susținea că tălmăcește voința zeilor. Ba încă de un timp fusese socotit și zeu, așa cum am arătat când am vorbit despre Zamolxis. Ca o dovadă pentru ascultarea ce i-o dădeau geții este și faptul că ei s-au lăsat înduplecați să taie vița de vie și să trăiască fără vin“ (Geografia, VII, 3, 11).
Corelarea acestor informații cu cele oferite în Getica lui Iordanes – care ne vorbește în termeni mult mai elogioși despre activitatea lui Deceneu, care i-ar fi învățat pe geții lui Burebista filosofia, etica, astronomia, dar și cultul anumitor divinități, împărțindu-i în pileati (nobili, sacerdoți), respectiv comati – conturează existența unei reforme religioase de mari proporții petrecute în timpul domniei lui Burebista, legată intrinsec de nașterea Regatului Dac cu centrul în Munții Șureanului. Dacă transferul de putere dinspre regiunea sud-carpatică înspre zona transilvană a însemnat și transplantarea la nord de Carpați a unor datini spirituale specifice geților dunăreni, aceasta este o întrebare la care merită cu siguranță reflectat... (...)
Muntele sacru Kogaionon
Mult a fost dezbătută și problema muntelui sfânt, Kogaionon. În ce privește etimologia toponimului, nicio soluție oferită până acum nu s-a dovedit satisfăcătoare. Unii autori, precum regretații Sorin Olteanu și Dan Slușanschi, au văzut aici un termen tracic, „kaga“, având înțelesul de „sfânt“. Dar această interpretare, bazată pe lectura dubioasă a unei inscripții grecești singulare de la Tomis, apare destul de șubredă.
Mai plauzibilă ne apare ipoteza conform căreia ne aflăm pur și simplu în fața unui nume generic de munte, având la bază rădăcinile arhaice *kug- sau *gug-, posibil de factură pre-indoeuropeană, formante toponimice prezente pe un areal întins din Peninsula Iberică până în Munții Caucaz. Nici încercările de localizare geografică a Kogaiononului nu au dat prea multe roade.
Cei care au considerat că acest toponim se leagă de Zalmoxis și de realitățile secolului V î.Hr. au socotit că acesta ar fi de căutat prin nordul Bulgariei de astăzi sau, eventual, în Munții Dobrogei. Dimpotrivă, autorii care au considerat că avem de-a face cu un loc sacru relevant pentru civilizația dacică a secolelor II î.Hr.-I d.Hr. optează să îl localizeze în zona capitalei Sarmizegetusa.
La urma urmei, totul depinde de cum alegem să-l citim și să-l interpretăm pe Strabo. Cert este însă că, precum alte populații antice și-au avut locurile lor sacre (munți, izvoare, râuri), la fel trebuiau să fi avut și geto-dacii. S-au mai emis și alte ipoteze, puțin argumentate, pe care le voi pomeni în treacăt.
Astfel, unii autori au căutat să identifice muntele sfânt în zona Bucegilor, a Ceahlăului, a Munților Godeanu ș.a.m.d., dată fiind existența, în respectivele zone, a unor formațiuni stâncoase naturale cu vag aspect antropomorf, care, de-a lungul timpului, au înfierbântat imaginația fecundă a diletanților în arheologie. Argumentele lor, izvorâte dintr-un entuziasm naiv, sunt privite cu circumspecție de arheologi și de istorici.