Mari, podoaba urbană a Siriei

Oraşul vechi de 5000 de ani situat la 11 km. nord-vest de oraşul modern Abu Kamal pe malul vestic al Eufratului, a fost degajat începând cu anul 1933 îndeosebi prin munca arheologului francez Andre Parrot. Dispunând de o bogatã culturã semitã, oraşul a înflorit între 2900-1759 a.Hr., perioada palaţialã, pentru ca apoi sã fie jefuit de Hammurabi.

Un trib de beduini care descoperã o statuetã farã cap în timpul unor sãpãturi pentru un mormânt pe colina uitatã Tell Hariri oferã imboldul pentru cercetarea arheologicã finanţatã de francezi.Rene Dussaud, reputat orientalist, începe sã sape şi la numai 40 de zile de la iniţierea şantierului sunt aduse la suprafatã trei statui importante reprezentându-I pe regele Lamgi-Mari, Ebih-il, posibil cel mai de seamã funcţionar al oraşului şi Idi-Narum, cel care probabil aproviziona cu cereale oraşul.

Nu dupã mult timp iese la ivealã şi un templu al zeiţei Iştar. Se ştia acum cã fusese descoperit un oraş cvasilegendar, mari, cel mai vestic avanpost al culturii sumeriene şi mai târziu, amorite. Arheologul Andre Parrot are meritul de a fi însemnat cu grijã toate statuetele. Templul era construit din cãrãmidã brutã, podelele fiind din stuc gletuit. În cella, nucleul templului, se afla un altar pe latura scurtã. Parrot mai relevã şi o serie de recipiente în curtea interioarã, folosite la sacrificiul bãuturii, aşa-numitele ‘barcaze’. În cella tot el descoperã obiecte bizare precum pene de bronz (pene de temelie) cu capãtul superior într-o monturã de bronz cu tijã, la care se adãugau plãci din lapislazuri, obiecte care marcau stabilizarea sacrã.

Statuetele erau din piatrã roşiaticã, calcar sau alabastru alb şi nu aveu mai mult de 50 de cm. Populaţia oraşului se pare cã avea o religiozitate aparte şi cetãţenii comandau statuete care sã-i reprezinte în temple, dar acestea erau personalizate şi Parrot este sigur cã cetãţenii înşişi pozau ca model artiştilor. Aceste statui oferã o imagine foarte vie a societãţii de atunci, funcţionari, rãzboinici, clerici, toţi legaţi de o nevoie acerbã de a-şi exprima credinţa. Ochii sunt mari, cu pupilele de un negru adânc. S-au gãsit şi reprezentãri de îndrãgostiţi sau de clovni muzicanţi. Acum 5000 de ani aveam de a face cu o viaţã foarte intense.

În prima jumãtate a celui de-al treilea mileniu, sumerienii stãpâneau toatã Mesopotamia, în perioada dinasticã timpurie, la sfârşitul cãreia se afirmã semiţii. Cultura sumerianã nu îşi pierde din influenţã, dovadã fiind cele 25.000 de tãbliţe de lut scrise în cuneiforme, dar semiţii preiau puterea prin dinastia Akkad (tãbliţele sunt în limba akkadianã). Semiţii şi sumerienii îşi încropesc culturile în noul oraş Mari, care evolueazã uimitor în materie de organizare şi artã. Un veritabil monument architectural este palatul, cuprinzând 300 de încãperi, coridoare, curţi, toate pe o suprafaţã de un hectar.

Este un complex în care sunt localizate:locuinţa regalã, cetatea, depozitul de provizii, reşedinţa guvernamentalã. Regele Zimrilim ordonã magnificele picturi murale, artã cu tradiţie în Orient, care înfãţişeazã o procesiune religioasã. Cu palatal au ieşit la ivealã şi vase rituale, recipiente de lut, o salã de clasã şi chiar tãbliţele de scoici. Cilindrele de piatrã reprezintã printre altele şi scene din epopeea lui Ghilgameş. Statui impresionante au zeiţele fecunditãţii, unele dintre care impart apã, realizate din piatrã albã, cu ochii din pietre preţioase, coliere şi pãr roşiatic.

Arhiva de stat din Mari are dublã însemnãtate:pe de o parte este o incursiune nepreţuitã în viaţa şi obiceiurile urbane, iar pe de alta o revizuire a cronologiei şi geografiei Orientului Apropiat, adãugând istoriei mai bine de 500 de toponime. În principiu este vorba despre corespondenţa politicã şi personalã a regelui Zimrilim, dar o parte din scrisori provine de la Şamşi-Adad din Asiria, care îl sfãtuieşte pe fiul sãu Yasmah-Adad, care domneşte o vreme în Mari. Aflãm cã rãzboiul era o realitate curentã, la fel şi asediul sau sclavia, care se putea extinde asupra unor oraşe întregi, cum se întâmplã la Sibat.

Este amintit de mai multe ori un dumnezeu, posibil Dagan, zeul suprem în Mari, dar îl mai întâlnim şi pe Itur-Mer, precum şi pe Irub-il în oraşul învecinat Terqa. Zeul semit Il/El se aflã deci şi aici. În problemele de pace şi rãzboi factor de decizie era Iştar, încercându-se obţinerea unei prevestiri prin jupuirea animalelor de sacrificiu. Şarpele (“zarzar”) are, ca la toate popoarele vechi, o însemnãtate aparte, de tãlmãcire a viitorului. Nu de puţine ori regii îşi amânã campanile pentru a jertfi mai întâi.

Din cele 25.000 de tãbliţe aflãm nu doar de existenţa palatelor şi templelor, ci şi a digurilor, canalelor sau despre creşterea oilor şi vitelor. Apogeul oraşului este atins cam în 2900 a.Hr., moment în care devine un punct de legãturã fundamental între oraşele sumeriene din Mesopotamia inferioarã şi oraşele din nordul Siriei. Sumer necesita produse precum lemn şi piatrã, iar aceste produse trebuiau sã treacã prin Mari din nordul Siriei.

Dupã o perioadã de înflorire Mari este distrus în secolul al 24-lea a.Hr., ceea ce provoacã un declin care va preface centrul urban într-un sat. Distrugãtorul este fie Sargon din Akkad, care menţioneazã cã a trecut prin oraş în timpul faimoasei campanii în vest, sau poporul eblait, rivalul comercial al lui Mari. Oraşul experimenteazã o a doua epocã de aur sub dinastia amoritã, în jurul anului 1900 a.Hr. De aceastã dinastie semitã sunt legate cele douã descoperiri arheologice majore:palatal lui Zimrilim şi arhivele.

Lovitura fatalã o primeşte Mari de la Hammurabi, care a guvernat din 1728 pânã în 1686 a.Hr., peste un imperiu format din întregul Babilon, Asiria şi Mesopotamia. El îl învinge pe mai vechiul sãu aliat Zimrilim în 1659 a.Hr., stingând flacãra artisticã şi comercialã a oraşului care nu şi-a mai putu reveni. Dupã nimicire a mai fost locuit sporadic de asirieni sau perşi, dar a rãmas un sãtuc pânã la venirea grecilor, dupã care este şters din istorie pentru ca sã fie repus în drepturile de mare lãcaş de culturã abia în ziua de azi.