Istoria Imperiului Roman este probabil de nedepãşit în bogãţia şi prosperitatea sa. Mulţi învãţãţi îl considerã imperiul perfect, cu o economie stabilã, o guvernare puternicã şi desigur, o armatã bine pusã la punct, prima forţã militarã profesionista. Roma ne oferã imaginea unor mari generali, dintre care îi trecem în revistã pe urmãtorii:

7. Flavius Aetius. Flavius Aetius a trãit între 396 şi 454 p.Hr., o perioadã când partea vesticã a imperiului se aflã în haos şi se confruntã cu ameninţãri din toate pãrţile şi în care se perindã mai mulţi comandanţi militari care au de a face cu creşterea puterii hune sub auspiciile lui Attila. Flavius Aetius este ţinut ostatic la curtea regelui got Alaric I, urmând ca apoi sã serveascã sub sceptrul şefului hun Rugila. Proximitatea clanurilor barbare îi sunt de mare folos în anii urmãtori, când se afirmã ca militar roman. În 427 întreprinde o campanie în Gallia, unde îl învinge pe regele vizigot Theodoric I şi captureazã oraşul Arelate înainte sã îi împinge înapoi pe vizigoţi şi sã iasã din nou victorios la Mons Colubrarius în faţa regelui Anaolsus. Campania o duce mai departe pânã în 431, adãugând în palmaresul sãu victorii împotriva francilor. În 451 Flavius câştigã bãtãlia care i-a adus faima pânã în ziua de azi. Attila, însetat de cuceriri, atacã Gallia pe vremea când Aetius încã staţioneazã acolo. Cei doi negociazã, dar Attila tot ia iniţiativa invaziei, ceea ce îl determinã pe generalul roman sã încheie un parteneriat cu Theodoric pentru a-l înfrunta pe hun. Rezultatul este bãtãlia de pe Câmpiile Catalaunice, unde sursele spun cã Attila adunase 300.000 de oameni. Ambele pãrţi suferã pierderi extraordinare, dar Aetius câştigã, ceea ce îi atrage eticheta de ”ultimul adevãrat roman”.  

6. Marcus Vipsanius Agrippa. Trãind între 63 şi 12 a.Hr., Agrippa experimenteazã vremuri marcate de mari generali precum Iulius Caesar şi Pompei, servindu-l pe unul dintre cei mai mari şi respectaţi conducãtori, anume pe Augustus. Agrippa este unul dintre prietenii sãi apropiaţi şi câştgã putere odatã cu nepotul lui Caesar. Este însãrcinat cu guvernarea Galliei în 39/38, lãudat în întreaga Romã pentru înãbuşirea unei rãscoale gallice şi pentru refuzul de a primi triumful. Octavian pune mâna pe frâiele imperiului în momentul în care Agrippa câştigã cea mai importantã bãtãlie a sa, confruntarea navalã de la Actium din 31 a.Hr. Participã la campanii minore în 34, 33, înainte sã iniţieze proiecte de amploare pentru înfrumuseţarea Romei, cum ar fi renovarea apeductului Aqua Marcia şi curãţarea sistemului de canalizare. Augustus spune la un moment dat cã ”a gãsit un oraş de cãrãmidã şi a lãsat un oraş de marmurã”. În anii din urmã, Agrippa realizeazã hãrţi, face statistici cu privire la cetaţeni, ajutã la întãrirea sistemului de guvernãmânt şi îşi impune propriile idei de întreţinere a sa.

5. Lucius Aemillius Paullus Macedonicus. Lucius (229-160 a.Hr.), consul de douã ori,  este omul respnsabil de cãderea marelui regat macedonean. De la moartea lui Alexandru Macedon regatul este scindat şi chinuit de rãzboiae civile. Tensiunile dintre Macedonia şi Roma se amplificã dupã conflictele anterioare cu Filip al V-lea. Aşadar, în 171, în cel de-al treilea rãzboi macedonean, cele douã puteri se încelşteazã dupa ce regele Perseus învinge o aratã romanã la Callicinus. Mai târziu, în cursul aceluiaşi an, Lucius aplicã lovitura finalã Macedoniei la Pydna, bãtãlie care demontreazã superioritatea legiunii romane în faţa falangei. Luciu ordonã execuţia a 500 de soldaţi şi pradã regatul. Autorizeazã raidurile în 70 de oraşe din Epir. Întoarcerea sa este celebratã cu un triumf mãreţ, în cadrul cãruia primeşte de la Senat titlul de Macedonicus.

4. Constantin cel Mare. Ne amintim cel mai bine de el ca de primul împãrat care a integrat ideologia creştina în cea imperialã. În mentalul creştin funcţioneazã imaginea sa primind crucea, semnul sub care va învinge. Relocalizeazã capitala la Constantinopol, oraş dupa modelul Romei, într-un punct strategic de primã mânã, nod comercial extrem de important. Este considerat fondatorul Imperiului Roman de Rãsãrit, care va mai rezista încã 1000 de ani spre deosebire de cel de Apus. Îşi stabilizeazã puterea prin învingerea lui Maxentius şi Licinius. În timpul domniei sale conduce campanii împotriva francilor, sarmaţilor, alemanilor, vizigoţilor, devenind unul dintre cei mai talentaţi comandanţi din Imperiul de Rãsãrit, oferind un model de urmat succesorilor.

3. Gnaeus Pompeius Magnus. Trãieşte între 106 şi 48 a.Hr., având de a face cu multe lupte la viaţa sa. În 83, Lucius Cornelius Sulla se întoarce la Roma din campaniile de succes împotriva lui Mithridates, regelel Pontului, intrând în rãzboi civil pentru controlul asupra Italiei. Cu ajutorul lui Pompei şi a manevrelor sale folosindu-se de trei legiuni, Sulla dobândeşte preeminenţa la Roma şi devine dictator pe viaţã. Performantele lui Pompei continuã cu campanii de succes în Sicilia şi Africa, în 82-81. Îl învinge pe regele Numidiei, Hiarbas, fiind delcarat imperator de cãtre soldaţi şi primind titlul de magnus de la Sulla. În Hispania poartã lupte între 76 şi 71 împotriva regelui Sertorious, dupã care se întoarce la Roma pentru a captura 5000 de rebeli gladiatori din cadrul revoltei lui Spartacus, înfuriindu-l pe Crassus care se voia înãbuşitorul rãscoalei. În 71 I se mai acordã un triumf şi este ales în 70 consul cu Crassus. Eradicând piraţii din Marea Mediteranã, popularitatea sa creşte. Ia parte la primul triumvirat în 61. În anii 50 conduce campanii şi mai mãreţe în Pont şi Iudeea, dar se produc tulburãri în sistemul de guvernãmânt dupã moartea lui Crassus în bãtãlia de la Carrhae. Rãzboiul civil dintre Caesar si Pompei se încheie prin victoria primului la Pharsalus, datoritã tacticii şi veteranilor superiori armatei numeroase pompeiene. Fugind în Egipt, Pompei este ucis la ordinul lui Ptolemeu al XIII-lea.   

2.Publius Cornelius Scipio Africanus. Scipio trãieşte între 236 şi 186 a.Hr., fiind privit drept unul dintre cei mai mari generali din istorie. Intrând devreme în rândul armatei romane, jurã sã lupte pânã la ultima suflare împotriva lui Hannibal Barca. Supravieţuieşte la Ticinus, Trebiae sau Cannae, unele surse spunând cã i-ar fi salvat viaţa tatãlui sãu. Se remarcã prin spiritul sãu înflãcãrat, nãvãlind o datã agasat într-o conferinţã a comandanţilor care avanseazã ideea retragerii. Dar în 211 şi tatãl şi unchiul sãu sunt ucişi în bãtãlie de cãtre Hasdrubal, fratele lui Hannibal, Scipio ocupând poziţia de prim general. În decursul anilor urmãtori, Scipio ocupã Noua Cartaginã în Hispania, pe care o tranformã în baza operaţiunilor sale. Câştigã un respect considerabil prin comportamentul milostiv faţã de prizonieri. Luptã la Baecula împotriva lui Hasdrubal, pe care îl flancheazã cu cavaleria, victorie criticatã însã din cauza deciziei de a nu urmãri aramata punã aflatã în retragere. În 205 a.Hr. primeşte titlul de consul si 3 ani mai tâziu face istorie şi legendã la Zama. Pe 19 octombrie 202 Hannibal ordonã elefanţilor sã creeze breşe în linia romanã, dar Scipio îşi aranjeazã oamnii în coloane cu coridoare între ele, înconjurând duşmanul adus în confuzie şi de trompetele sunânde. Cavaleria lui Scipio alungã hotãrât elita numidã, iar infanteria romanã este organizatã pentru a face faţã superioritãţii numerice a cartaginezilor, ceea ce se şi întâmplã. Unii istorici numesc Zama ”o Cannae romanã”. Scipio nu pradã Cartagina, ci impune taxe moderate, primeşte titlul de Africanus şi i se propune chiar calitatea de dictator, pe care o refuzã. Are meritul de a nu înregistra nicio înfrângere în toatã cariera sa militarã.  

1. Iulius Caesar.Om politic, scriitor, comandant, legendã. Nãscut în jurul anului 100 a.Hr., se înroleazã în 85 şi are mari probleme din cauza politicii de epurare a lui Sulla. Se întoarce la Roma dupã moartea lui Sulla din 82 a.Hr. câştigând în popularitate prin organizarea de jocuri de gladiatori. Duce campanii reuşite în Spania în 69, ajunge în poziţia de pontifex maximus şi consul în 59. Formeazã primul triumvirat cu Crassus şi Pompei. Cucerirea Galliei începe în 58, continuând pânã în 51. Are de înfruntat un inamic remarcabil, pe Vercingetorix, care înţelege cã singura cale de a face faţã romanilor este sã nu-i înfrunte în câmp deschis, folosindu-se deci de rãzboiul de Gherilã sau de tehnica pãmântului pârjolit. În 55 Cesar ordonã oamenilor sãi sã construiasca un pod pe care sã traverseze Rinul pentru a înfrunta triburile germanice. Apoi, în 52 are loc probabil cea mai importantã confruntare, adicã asediul Alesiei, în care Caesar se serveşte de tactici geniale, incluzând înconjurarea cu ziduri a cetãţii, pentru a împiedica ajutorul din afarã. În vreme de câteva sãptãmâni localnici sunt aduşi în stare de înfometare cumplitã şi nici triburile chemate de Vercingetorix nu stãvilesc tãvãlugul roman. Dupã victorie, urmeazã conflictul cu Pompei, uciderea lui Ptolemeu al XIII-lea şi cãsãtoria cu Cleopatra. Dictatorul ales pe viatã are planuri mari, care includ cucerirea Parthiei, pe care nu şi le pune în aplicare pentru cã este asasinat, dar cert este cã deschide practic un nou capitol în istoria romanã, cel al imperiului.

listverse.com

Mai multe