Marea întâlnire a regilor nordici
În timpul expoziţiei baltice desfăşurate la Malmö în 1914, Danemarca, Suedia, Rusia şi Germania şi-au prezentat succesele tehnice. Când a început Primul Război Mondial, nemţii şi ruşii s-au retras acasă. În schimb, toţi regii nordici s-au reunit în oraş pentru a stabili cum aveau să abordeze pericolul.
În Piaţa Mare se adunaseră mii de localnici, tremurând de frig în aşteptarea marii întâlniri. Mulţi dintre ei aştepaseră cu orele pentru a-şi asigura locuri cât mai în faţă. Cu puţin înainte de ora două au intrat în piaţă 500 de studenţi în mai multe şiruri, cântând si purtând cu ei steaguri. Fix la ora două mulţimea a început să aplaude atunci când la balconul palatului au apărut trei domni eleganţi.
Era vorba despre regii Gustav al V-lea al Suediei, Haakon al VII-lea al Norvegiei şi Christian al X-lea al Danemarcei. Majestăţile au sosit la Malmö pentru a-i informa pe cetăţeni în legătură cu decizia comună de a menţine neutralitatea în timpul războiului.
Pe 2 august 1914 clopotele bisericilor sunau în Suedia în semn că sosise vremea mobilizării. Începuse războiul, iar temerile cu privire la trecut apăsau ca o povară grea întâlnirea celor trei regi care se desfăşurase mai târziu, pe 18-19 decembrie. Pentru oraşul Malmö, anul 1914 a fost unul plin de contraste. Cu şase luni înainte de marea întâlnire, oraşul clocotea de entuziasm şi încredere în viitor atunci când expoziţia baltică îşi deschidea porţile.
Progresele în industrie erau în mare vogă, atât în regiune cât şi pe tot globul. Malmö era şi el un oraş industrial care creştea rapid, îndreptându-se spre un număr de 100.000 de cetăţeni. Cei mai importanţi oameni ai comunităţii au decis astfel că sosise timpul să organizeze o expoziţie internaţională care ar fi ajutat mult la promovarea oraşului, “l-ar fi pus pe hartă” cum se zicea.
Unul dintre motivele pentru care s-a ales ca punct de referinţă comun Marea Baltică a fost faptul că astfel Norvegia era scoasă din peisaj. Planurile in vederea organizarii evenimentului au început să fie puse în practică la scurt timp după dizolvarea uniunii dintre Suedia şi Norvegia în 1905, cand mulţi suedezi nu se puteau împăca cu gândul independenţei ţării vecine.
Ţările participante erau Suedia, Danemarca, Germania şi Rusia. Alte ţări care au acum ieşire la Marea Baltică nu au participat. În acea vreme, Finlanda era mare principat în cadrul Imperiului Tarist şi nici Polonia, nici statele baltice nu aveau statut de naţiuni independente. Pregătirile au durat câţiva ani. S-au construit străzi noi, căi ferate şi garnituri de tramvai. S-au pus la punct multe hoteluri, dar şi persoanele private ofereau acomodare pentru a se ridica la aştepările participanţilor. Expoziţia a fost aranjata pe la marginea oraşului, unde acum se află Parcul Pildamm, şi cel care responsabil de optimizarea sa a fost remarcabilul arhitect Ferdinand Boberg.
Inspirat de expoziţia mondială de la Chicago din 1893, acesta şi-a numit creaţia de 490.000 de metri pătraţi “oraşlul alb”. Multe dintre clădirile în stil Art Nouveau au fost decorate cu aplicaţii de lemn pentru a le da un aer mai baltic. Clădirile arătau ca şi cum ar fi fost construite din cărămidă, dar de fapt s-au folosit pânze pictate. Cel mai spectaculos era un turn înalt de 87 de metri cu două lifturi electrice care îi aducea pe vizitatori până în vârf în numai 40 de secunde. Acolo te puteai bucura de o privelişte spledidă asupra oraşului şi împrejurimilor. În zilele senine puteai chiar zări Copenhaga, pe cealaltă parte a strâmtorii.
Pe lângă patru expoziţii naţionale însumând 1700 de vizitatori, multe companii şi asociaţii dispuneau şi ele de pavilioane. Mai multe, existau şi o clădire de congrese, un salon de arta, ringuri de dans, un parc de distracţii, un rollercoaster şi mai multe restaurante care aveau o capacitate de câteva mii de locuri. Pavilionul danez era unul dintre puţinele construite din cărămidă reală. Portalul impresionant din gresie s-a păstrat şi se află acum în “grădina daneză” a Muzeului din Malmö. Cea mai întinsă era expoziţia germanilor, de mai bine de 28.000 de metri pătraţi pe care se întindeau toate particularităţile cu care se putea lăuda industria germană, inclusiv locomotive şi automobile.
Expoziţia fusese inaugurată de prinţul Gustav Adolf pe data de 15 mai in cadrul unei ceremonii la care cei 3000 de oaspeţi au avut ocazia să asculte o cantată modernă numită chiar “Marea Baltică”, a compozitorului Hugo Alfen. Ziua următoare, când publicului i s-a permis să intre, s-au inregistrat 11.000 de vizitatori. Un bilet de o zi costa doar o coroană pentru adulţi şi 50 de cenţi pentru copii. Vizitatorii au sosit de peste tot. avea să fie o vară superbă. Bărbaţi cu pălării de paie şi femei în rochii de vară se perindau printre fântâni, plante şi edificiile magnifice care se oglindeau în iazuri. Contemplau minunile tehnicii prin hale şi petreceau serile în cafenele şi caruseluri.
Pe 28 iunie însă totul avea să se schimbe. Au tresărit gloanţele din Sarajevo şi de atunci nimic nu a mai fost la fel. Două dintre ţările participante la expoziţie, la numai o lună după acest eveniment, au ridicat armele una împotriva celeilalte. Reprezentanţii lor au părăsit degrabă expoziţia, în vreme ce ţările nordice au continuat cum au plănuit.
După izbucnirea războiului veneau din ce în ce mai puţini vizitatori străini. Danezii şi suedezii încă se mai înghesuiau să admire “oraşul alb”, căci acesta s-a închis abia pe 4 octombire. Până atunci în jur de 400.000 de oameni apucaseră să se bucure de “balticadă”. În discursul de final, guvernatorul regiunii, Robert de la Gard, declara cu o voce solemnă că expoziţia fusese ca un basm creat prin curaj, dăruire şi talent, că trecuse o vară minunată şi luminoasă, dar acum se însera şi soarele apunea…Acelaşi guvernator a fost acela care i-a primit pe cei trei regi în reşedinta sa în timpul întâlnirii din decembrie.
Iniţiativa întrevederii i-a aparţinut ministrului de externe suedez, Knut Wallenberg, care susţinea comerţul cu Norvegia şi avea şi o soţie norvegiană. Din punctul lui de vedere, o întâlnire regală ar fi fost o ocazie excelentă de a îmbunătăţi relaţiile reci cu ţara vecină, care durau de la dizolvarea uniunii şi a reuşit să îl atragă de partea sa pe regele suedez Gustav al V-lea.
Noul rege norvegian era fratele regelui danez Christian al X-lea şi până la încoronare numele său a fost Carl. Într-o scrisoare a lui Gustav către Christian, acesta îi mărturisea că nutrea o dorintă profundă de a se vedea cu el şi cu fratele său Carl pentru a discuta despre interesele comune ale statelor în stare de neutralitate. Avea convingerea fermă că în situaţia delicată din Europa acestea trebuiau să fie în relaţii strânse, de aceea era momentul oportun pentru o apropiere de Norvegia. Gustav, unchiul său de fapt, îl asigura totodată de loialitatea sa.
Regele Haakon a aceeptat invitaţia, dar a refuzat să participe în cazul în care aceasta avea să se ţină la Stockholm, care pentru norvegieni simboliza în continuare vechea autoritate suedeză de sub care abia se eliberaseră. Danezii în schimb criticau atitudinea pro-germană care predomina în multe regiuni suedeze şi abia dacă erau interesaţi de o întrevedere de acest gen.
Într-un final însă cu toţii au căzut de acord să se întâlnească la Malmö, cu trei zile înainte de Crăciun. În afară de mese şi discursuri, aceştia au discutat mult despre chestiuni economice şi juridice de nivel internaţional care erau legate de problema războiului. Negocierile la care au luat parte şi miniştrii de externe nu au dus la vreun rezultat concret. Cu toate acestea, în comunicatul final se preciza că întrevederea a contribuit la consolidarea bunelor relaţii dintre regatele nordice.
sursa ALLT VERDENS HISTORIE(Sara Griberg)