Marchizul de Sade - cel mai desfrânat personaj din istorie, obsedat de plăceri interzise
Numele Marchizului de Sade este asociat în permanenţă cu depravarea în cele mai groteşti forme ale sale. Biografia aristocratului francez, obsedat de plăceri interzise, îl înfăţişează pe acesta într-un adevărat antierou. Perversiunile de care era capabil l-au aruncat în temniţă 32 de ani. Multe dintre ele au fost descrise amănunţit în volumele care-i poartă semnătura.
Donatien Alphonse Francois, numele real al Marchizului de Sade, s-a născut într-o bogată familie franceză, din Parisul sfârşitului de secol al XVIII-lea. Încă din copilărie, el a manifestat o dorinţă maladivă faţă de libertatea dusă la extrem.
Mult mai târziu, în adolescenţă, libertinismul lui de Sade s-a transformat în desfrânare. Era obsedat şi dependent de sex, iar tinerele, în mare parte prostituate, care-i cedau avansurilor aveau parte de perversiuni fără margini. „După ce câteva prostituate au înaintat plângeri împotriva lui, Sade a început să fie supravegheat de poliţia locală, care a ţinut o evidenţa escapadelor sale„
Ibovnice sechestrate şi sodomizate
După câteva scurte perioade petrecute în spatele gratiilor, în 1768, Marchizul de Sade a fost exilat în castelul Lacoste, domeniul său preferat. Impunătorul conac a fost transformat de marchiz într-un adevărat loc al desfrâului. Aici el dădea frâu poftelor interzise, profitând la maximum de proprii angajaţi, indiferent dacă erau femei sau bărbaţi.
Când nevoia era mai mare, în jocurile sexuale ale lui de Sade erau chemate şi prostituate.Totul alterna cu intervenţia lui Anna Prospere sora soţiei sale. În anul 1772, la Marsilia, Marchizul de Sade ajunge să fie condamnat la moarte sub acuzaţia de crimă şi sodomie.
De Sade a fost pus sub acuzare pentru folosirea unui afrodiziac letal, de fabricaţie spaniolă, cu care a intoxicat mai multe prostituate. Implicat în această cumplită poveste a fost şi unul dintre servitorii săi, Latour. Ei au fost în cele din urmă prinşi şi întemniţaţi în Fortăreaţa Miolans, însă reuşesc să evadeze după patru luni de detenţie.
Internat la azilul de nebuni
După anul 1772 se reîntoarce la domeniul Lacoste, unde îşi reia neortodoxele obiceiuri. Îşi satisface poftele carnale în cele mai cumplite şi chinuitoare moduri, soţia sa fiind printre participanţii la orgiile organizate de Marchizul de Sade. Urmează o nouă încarcerare, după ce tatăl unei slujnice de la domeniul său depune împotriva sa o plângere la poliţie.
Evadează dar este prins, iar un ordin semnat de regele Franţei îl aruncă după gratii în cumplita închisoare Bastilia. După câteva luni el este transferat la azilul de nebuni Chareton. Aici se apucă serios de scris, prima sa lucrare fiind „Cele 120 de zile ale Sodomei”.
Au urmat cărţile „Justine” sau „Juliette”, în toate volumele Marchizul de Sade descriind cu lux de amănunte experienţele sale sexuale duse la extrem. Părăseşte azilul în preajma anului 1800, însa Napoleon Bonaparte ordonează să fie arestat din nou, după ce răsfoieşte odioasele cărţi semnate de Sade.
Se reîntoarce la azilul de nebuni şi moare în decembrie 1814, părăsit de toţi cei din jurul său.
Sadicul de Sade
Experienţele neobişnuite ale Marchizului de Sade au scos la iveală un nou tip de comportament uman: sadismul. El a fost descris de psihologi şi psihiatri ca fiind o atitudine deviantă în care oamenii fie sunt predispuşi la experienţe sexuale dincolo de limite, fie la crime odioase.