Marc Antoniu și Cleopatra, povestea cuplului care ar fi putut stăpâni întregul Imperiu Roman...

 Marc Antoniu (cunoscut în Istoriografia Romană și ca Marcus Antonius) este una dintre cele mai faimoase figuri din Istoria Antică Universală, cunoscut atât pentru activitatea sa militară din timpul domniei lui Iulius Cezar asupra Imperiului Roman (50-44 Î.Hr), cât și pentru legătura amoroasă pe care el a avut-o cu Cleopatra a-VII-a, conducătoarea Egiptului. Acesta a fost un general, care a participat alături de Iulius Cezar la Campania din Galia (58-54 Î.Hr), cât și politician din Perioada Republicii (509-27 Î.Hr), unul dintre cei trei membri ai celui de Al Doilea Triumvirat (Octavian, Marc Antoniu și Lepidus).

 Bust din Perioada Flaviană (69-96) ce oferă reprezentarea cea mai apropiată de realitate a lui Marcus Antonius, aflat la Musei Vaticani (Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Mark_Antony)

I.Începutul vieții lui Marc Antoniu. Copilăria și tinerețea unui viitor lider al Imperiului Roman

 Marc Antoniu se naște la 14 ianuarie 83 Î.Hr, la Roma (capitala Imperiului Roman), în familia (gens) plebee Antonia, o familie de mijloc din societatea romană. Tatăl și omonimul său (cel de la care Antoniu își va prelua numele) era Marcus Antonius Creticus, fiul faimosului orator Marcus Antonius, iar mama sa era Iulia, verișoară de gradul al-3-lea cu Iulius Cezar.[1] Copilăria acestuia a fost una oarecum dificilă, el fiind copil în perioada Marșului lui Cornelius Sulla asupra Romei, din anul 82 Î.Hr, una în care familia sa nu a putut urca pe scara socială.[2]

 Potrivit oratorului roman Marcus Tullius Cicero, tatăl lui Marc Antoniu a fost un om incompetent și corupt, acestuia oferindu-i-se puterea doar pentru că era incapabil să o folosească sau să abuzeze de ea, în mod efectiv. În anul 74 Î.Hr, acestuia i se oferă comanda militară a câtorva legiuni pentru a-i înfrânge pe pirații cilicieni veniți din Marea Mediterană (ce ajunseseră să atace portul Ostia și erau foarte aproape de a intra în Roma), dar moare în anul 71 Î.Hr, fără a avea parte de realizări majore.[3] Moartea tatălui lor îi lasă pe Marc Antoniu și frații săi, Lucius și Gaius în grija mamei lor, Iulia, care, mai târziu, se căsătorește cu Publius Lentulus Sura, un eminent membru al unei familii de patricieni (nobili romani). Lentulus, în ciuda faptului că își exploatează cariera politică pentru a obține câștiguri financiare, se afla mereu în datorii mari din cauza stilului său de viață extravagant. Acesta a fost o figură majoră în Conspirația Catilinară și ajunge să fie executat în mod sumar la ordinele lui Cicero în anul 63 Î.Hr pentru implicarea lui în acest moment.

 Potrivit istoricului Plutarh, Marc Antoniu își petrece tinerețea sa hoinărind prin Roma alături de frații și prietenii săi, pariind, bând și ajungând să fie implicat în diverse aventuri amoroase scandaloase. Mai mult decât atât, contemporanul și inamicul lui, Cicero îl acuză pe acesta că ar fi avut o relație homosexuală cu Gaius Scribonius Curio, această formă de calomnie fiind una populară în timpul Republicii Romane pentru a ademeni și discredita oponenții politici.[4] Există puține informații de încredere cu privire la activitatea lui politică din timpul tinereții sale, cu toate că este cunoscut faptul că era un asociat al lui Publius Clodius Pulcher și al bandei lui stradale. Deja la 20 de ani, Antoniu adunase o dotarie enormă. Sperând să scape de creditorii să, el fuge în Grecia în 58 Î.Hr, unde studiază filosofia și retorica la Atena.

II.Începutul carierei militare a lui Marc Antoniu

 În 57 i.Hr, Marc Antoniu se alătură staff-ului lui Aulus Gabinus, Proconsulul Siriei, în calitate de comandant al cavaleriei acestuia.[5] Această numire marchează începutul carierei militare a lui Antoniu. În calitate de consul, Gabinus consimte la exilarea lui Cicero de către mentorul lui Antoniu, Publius Clodius Pulcher.

 Hircan al-II-lea, Marele Preot al Templului de la Ierusalim (și în același timp, lider politic al Iudeei și membru al Dinastiei Hașmoneene) pleacă din oraș la Gabinius. pentru a căuta protecție împotriva rivalului și cumnatului său, Alexandru. Cu ani înainte, în 63 Î.Hr, generalul Pompei îl capturează pe el și pe tatăl său, regele Aristobulus al-II-lea, în timpul războiului împotriva Imperiului Seleucid, aflat în plin declin. Pompei îl detronează pe Aristobul și îl instalează, în schimb, pe Hircan, în calitate de conducător al Iudeei și client al romanilor (adică trebuia să îndeplinească diverse acțiuni, mai ales militare, pentru a demonstra că este prieten al romanilor).[6] În același timp, Marc Antoniu obține primele distincții militare după ce obține victorii importante la Alexandrium și Machaerus. Cu rebeliunea parților înfrântă în 56 Î.Hr, Gabinius îl repune pe Hircan în poziția sa de Mare Preot al Iudeei.

 În următorul an, Gabinius intervine în politica internă a Egiptului Ptolemaic. Faraonul Ptolemeu al-XII-lea Auletes a fost detronat printr-o rebeliune condusă de către fiica lui, Berenice a-IV-a, în 58 Î.Hr, forțându-l pe acesta să caute azil la Roma.[7] Cu ani înainte, în timpul campaniilor lui Pompei în Siria și Parția, Ptolemeu primise ajutor de la acesta, care îl declarase aliat al Romei. În același timp, invazia lui Pompei caută să-l restaureze pe Ptolemeu pe tronul său, acest lucru fiind făcut împotriva ordinelor Senatului, dar cu aprobarea lui Pompei, la acel moment, principalul conducător al Romei și doar după ce conducătorul detronat oferă o mită de 10.000 de talanți.[8] Istoricul grec Plutarh afirmă că Antonius a fost cel care l-a convins pe Gabinus să acționeze, în cele din urmă. După ce învinge trupele de la frontiera Regatului Egiptean, Armata lui Gabinius se duce să atace gărzile palatului, dar acestea se predau înainte să înceapă o bătălie. Cu Ptolemeu al-XII-lea repus pe tronul Egiptului Ptolemaic în calitate de rege client al Romei, Gabinius cantonează 2000 de soldați, mai târziu cunoscuți ca Gabiniani, în Alexandria, pentru a asigura autoritatea lui Gabinian. În schimbul susținerii sale, Roma exercită o putere considerabilă asupra treburilor regatului, în special a încasărilor acestuia și a randamentului culturilor. Ani mai târziu, Marc Antoniu afirmă că el ar fi fost cel care ar fi văzut-o prima dată pe Cleopatra (pe atunci, fiica de 14 ani a lui Ptolemeu al-XII-lea), în timpul Campaniei din Egipt.

 În timp ce Marc Antoniu lupta sub comanda lui Gabinius în est, un eveniment istoric de mare amploare are loc chiar sub ochii săi, acesta urma să influențeze chiar și cursul vieții sale și anume...apariția, în anul 60 Î.Hr, a unei înțelegeri realizate între 3 bărbați pentru conducerea Imperiului Roman, înțelegerea fiind cunoscută ca , , Primului Triumvirat”, format din Marcus Licinius Crassus, cel mai bogat om al Romei (și cel care, în același timp, învisese Răscoala lui Spartacus în anul 70 Î.Hr), Gnaeus Pompeius Magnus, sau mai simplu, Pompei (ce cucerise o mare parte din Orientul Apropiat în anii 60 Î.Hr) și Iulius Cezar (ce devenise consul în anul 59 Î.Hr).[9]

După ce a luptat sub comanda lui Aulus Gabinius în Iudeea și Egipt, Antoniu se alătură armatei lui Iulius Cezar, fiind înrudit cu acesta prin mama sa, care îi era verișoară. Acesta luptând alături de Cezar în cea mai mare parte a fazei finale a Campaniei din Galia și a luptelor de după, de pacificare a teritoriului (54-53 Î.Hr și 52-50 Î.Hr), precum și în timpul Războiului Civil Roman (49-45 Î.Hr), în Bătălia de la Pharsalus, din 9 august 48 Î.Hr, desfășurată între armatele lui Iulius Cezar și cele ale lui Pompei și încheiată cu victoria lui Iulius Cezar (victorie ce îi oferă lui Cezar controlul total asupra Imperiului Roman, precum și funcția de dictator).[10] În plan politic, Marc Antoniu obține funcția de quaestor, una care îi oferă oportunitatea de a administra toate câștigurile financiare ale Imperiului Roman și mai mult decât atât, de a obține un loc pe viață în Senat.[11] În anul 50 Î.Hr, el este ales și în funcția cu influență politică de preot al augurilor, învingând pe Lucius Domitius Ahenobarbus.[12]

 În privința vieții sale personale, la începutul carierei sale militare, Marc Antoniu se căsătorește cu Antonia Hybrida Minor, fiica lui Gaius Antonius Hybrida. Undeva între 54 și 47 Î.Hr, uniunea dintre cei doi duce la nașterea unui singur copil, Antonia. Nici astăzi nu este clar dacă aceasta a fost prima lui căsătorie. Următoarea etapă a vieții sale va marca apogeul puterii politice și militare a lui Marc Antoniu, precum și cea mai frumoasă relație amoroasă pe care el o va avea....cea cu Cleopatra a-VII-a Filopator, regina Egiptului Ptolemaic, una dintre cele mai frumoase povești de iubire din Istoria Lumii.

III. Intrarea lui Marc Antoniu în cel de Al Doilea Triumvirat (42-30 i.Hr) și relația acestuia cu Cleopatra

 Odată cu asasinarea lui Iulius Cezar la 15 martie 44 Î.Hr (zi cunoscută în calendarul roman drept , , Idele lui Marte”) și până la sfârșitul anului 43 Î.Hr, în doar ceva mai mult de un an de la venirea lui Octavian la Roma, politica Romei ajunge să fie întoarsă cu fundu-n sus, Imperiul Roman aflându-se într-un haos politic total. Lui Brutus (unul dintre asasinii lui Cezar) și Cassius le sunt alocate provincii în estul Imperiului Roman și părăsesc Italia. Octavian și Marc Antoniu se ciocnesc într-o serie de implicări militare în nordul Italiei, apoi repară relațiile dintre ei doi, formând, împreună cu Lepidus, , , un triumvirat pentru instaurarea guvernării”.[13] De data aceasta-spre deosebire de primul triumvirat, Banda Celor Trei-, este vorba de un acord formal, pe patru ani, care-i conferă fiecăruia dintre cei trei (triumviri) puteri egale cu ale consulilor și posibilitatea de a-și alege provinciile pe care și le doreau și posibilitatea de a organiza cum doresc alegerile. Roma, cu alte cuvinte, ajunge sub controlul unei junte (conduceri militare).[14]

 Iar Cicero moare. Acesta a făcut greșeala să vorbească prea virulent și cu glas prea tare împotriva lui Marc Antoniu, așa că, în cadrul noii sarabande a omorurilor în masă, care a reprezentat principala realizare a triumviratului, numele său a figurat printre cele câteva sute ale senatorilor și ecveștrilor puși pe listele negre. Ca atare, o bandă specială de ucigași este trimisă după el în decembrie 43 Î.Hr, aceștia îi taie capul, în timp ce era scos cu lectica dintr-o proprietate a sa de la țară, într-o tentativă sortită eșecului de a se da la fund o vreme, unul dintre foștii săi sclavi, dezvăluindu-i ascunzătoarea.[15] Un final puternic și acesta, simbolic pentru Republica Romană, discutat pe toate fețele secole întregi după aceea. Ba chiar, ultimele clipe ale vieții lui Cicero au fost reeditate la nesfârșit în școlile de oratorie de la Roma, unde un subiect preferat în dezbaterile din cadrul programei școlare îl constituia dilema dacă el ar fi trebuit să-l implore pe Marc Antoniu să-i arate clemență sau (încă și mai dificil) să se fi oferit să-și distrugă toate scrierile, în schimbul vieții. În realitate, urmarea s-a dovedit a fi mult mai sordidă. Capul și mâna sa dreaptă sunt expediate la Roma și înfipte într-un par pe rostra din For. Cea de a doua soție a lui Marc Antoniu, Fulvia, care fusese mai demult măritată cu Clodius, celălalt mare dușman al lui Cicero, vine și ea să vadă trofeul. Se spune că, în efervescența bucuriei, ar fi dat jos capul, ar fi scuipat peste el și l-ar fi tras afară din gură și împuns limba iar și iar, cu acele pe care și le-a smuls din propria coafură.

 Orice armistițiu fragil e, de acum, uitat. În octombrie 42 Î.Hr, forțele reunite ale triumviratului îi înfrâng pe Brutus și Cassius în apropierea orașului Philippi, din extremul nord al Greciei (unde se petrece și o mare parte din piesa , , Iuliu Cezar” a lui Shakespeare), după care aliații victorioși se întorc, din ce în ce mai sistematic, unii împotriva altora. Ba chiar, când se întoarce de la Philippi în Italia, ca să supravegheze personal programul masiv de confiscări funciare, menit să asigure pachetele de colonizare pentru miile de soldați în retragere, periculos de nemulțumiți, Octavian se trezește curând că trebuie să înfrunte opoziția înarmată pe care o comandau Fulvia și fratele lui Marc Antoniu, Lucius Antonius. Aceștia doi susțin cauza posesorilor de pământ, care fuseseră deposedați și chiar reușiseră să preia controlul asupra cetății Romei, deși vremelnic. Nu trece mult timp și sunt asediați de Octavian în orașul Perusia (Perugia de astăzi). Foametea îi forțează să se predea la începutul anului 40 Î.Hr, dar condițiile erau deja coapte pentru mai bine de un deceniu de viitor război civil, întrerupt de diferitele grupări care pretindeau a reprezenta moștenirea lui Cezar.

 Este adeseori dificil de a face o distincție coerentă între coalițiile efemere și țelurile schimbătoare ale diferiților actori în diferitele etape ale acestui conflict. Rămâne la latitudinea oricui să presupună ce combinație de nehotărâre, de reorientare politică și de interese politice au făcut ca Dolabella, fostul ginere al lui Cicero, să schimbe, taberele de două ori în câteva luni, după care să preia comanda eliberatorilor din estul Imperiului Roman, înșelându-l, torturându-l și executându-l pe nefericitul guvernator al Asiei, pe drum într-acolo și găsindu-și sfârșitul el însuși în anul 43 Î.Hr, în timp ce-l înfrunta, fără succes, pe Cassius în Siria.[16] ”Oare se va găsi cineva cu destul talent, care să pună toate acestea în scris în așa fel, încât să pară fapt, iar nu ficțiune?”- se întreba un autor roman de mai târziu, presupunând, evident, că răsupunsul era nu. Însă, oricât de înșelătoare ar fi fost multe dintre personajele principale, acest conflict oferă mai multe probe decât oricare altul, anterior, din istoria Romei, despre ce însemna felul acesta de război pentru restul populației din Italia, soldați și civili deopotrivă-incluzând aici vocile reale sau născocite ale unora dintre victimele nevinovate, o mare varietate de lucrări pe tema efectelor produse de acest conflict (Războiul Civil Roman) fiind realizate de autorii romani, cea mai importantă dintre acestea fiind Bucolicele (al cărui titlu ar fi, de fapt, Eglogae, care înseamnă ,,Selecțiuni”) a poetului Vergiliu, prima lucrare importantă a acestuia.[17] La rândul său, Cassius își găsește sfârșitul în anul 42 Î.Hr.

 Lucius Antonius și Fulvia își recunosc înfrângerea la începutul anului 40 Î.Hr. Nu e limpede cât de mult împărțiseră comanda militară, pentru că una dintre modalitățile cele mai simple de a-l ataca pe Lucius, pentru adversarii săi, așa cum l-a atacat și pe fratele său mai târziu, era să pretindă că împărțiseră comanda-cu cine? c-o femeie, acolo! În tot cazul, Fulvia se întoarce în Grecia, la Marc Antoniu și aproape imediat, moare. Pentru o vreme, triumviratul este reparat și ca o o garanție pentru viitor, văduvul Marc Antoniu se recăsătorește cu sora lui Octavian, Octavia.[18] Dar era o garanție găunoasă, de vreme ce el, la data respectivă, intrase deja în parteneriatul care avea să-l definească o dată pentru totdeauna:trăia mai mult sau mai puțin cu Cleopatra, regina Egiptului care tocmai dăduse naștere unor gemeni, fii lui. În tot cazul coaliția de trei se reduce curând la doi, când Lepidus, care fusese întotdeauna un actor secundar, este exclus în anul 36 Î.Hr. Înfruntarea finală se va da în anul 31 Î.Hr, iar rațiunea ei o va reprezenta, fără îndoială, întrebarea de pe buzele tuturor:cine avea să domnească peste lumea romană, Octavian sau Marc Antoniu, având-o alături pe frumoasa Cleopatra?

 Cleopatra era la Roma când Cezar fusese asasinat, găzduită la una dintre vilele dictatorului, de la periferia cetății.[19] Reședința se număra printre cele mai scumpe de la Roma, deși probabil că nici nu se compara cu împrejurimile luxoase ale casei unde locuia ea. După Idele lui Marte din anul 44 Î.Hr, ea își face repede bagajele și se întoarce acasă (, , Plecarea grăbită a reginei nu mă îngrijorează” îi scria Cicero lui Atticus, eufemismul fiind mai mult decât transparent). Dar își păstrează nasul vârât în politica romană, din motive și presante, și evidente:avea nevoie în continuare de sprijinul extern, pentru a-și păstra consolidată poziția de stăpânitoare a Egiptului, și avea suficienți bani și alte resurse, pe care i le-ar fi oferit oricui se arăta gata să-i ofere acel sprijin. Mai întâi, se încurcă cu Dolabella, fostul ginere al lui Cicero, dar după ce și el moare, se întoarce către Marc Antoniu. Relația lor s-a scris pentru totdeauna în termeni erotici, fie că era vorba despre o pasiune deșartă a lui Marc Antoniu, fie că era una dintre cele mai mari povești de iubire din Istoria Occidentului. Pasiunea va fi fost unul elementele ei, dar parteneriatul dintre ei se sprijinea pe ceva infinit mai prozaic:nevoi militare, politice și financiare.

 Un bust ce o reprezintă pe Cleopatra a-VII-a Filopator, regina Egiptului și marea dragoste a lui Octavian (Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Cleopatra)

 În anul 40 Î.Hr, Octavian și Marc Antoniu își împărțiseră efectiv lumea mediteraneeană între ei, lăsându-i un petic nesemnificativ lui Lepidus. Așa că, în mai tot deceniul 30 Î.Hr, Octavian operează în Apus, descotorosindu-se de orice dușman care-i mai rămăsese printre romani-inclusiv de fiul lui Pompei Cel Mare, cea mai importantă legătură care se mai păstrase cu războaiele civile din primii ani 40 Î.Hr-și cucerind noi teritorii dincolo de Marea Adriatică.[20] Între timp, în Răsărit, Marc Antoniu are parte de campanii mult mai onorabile împotriva parților și armenilor, dar cu niște rezultate foarte amestecate, în ciuda resurselor de care dispunea Cleopatra.

Citeste si Cât de frumoasă era Regina Cleopatra a Egiptului?

 Rapoartele ajunse la Roma supralicitau luxul în care-și ducea viața cei doi amorezi de la Alexandria. Circulau povești fantastice despre banchetele decadente pe care le organizau și despre pariul pe care îl puseseră:cine reușea să organizeze cea mai scumpă cină cu petrecere dintre toate. O relatare făcută pe un ton profund dezaprobator la Roma înregistra victoria Cleopatrei, care furnizase un dezmăț în valoare totală de zece milioane de sesterți (aproape la fel de mulți cât costa reședința cea mai impunătoare a lui Cicero), în această sumă intrând și costul unei perle fabuloase, pe care- într-un gest de risipă stridentă și fără nicio noimă- o dizolvase în oțet și-o băuse. La fel de îngrijorător în ochii romanilor tradiționaliști era sentimentul că Marc Antoniu începea să trateze Alexandria ca și cum ar fi fost Roma, mergând până acolo, încât să-și celebreze triumful în metropola egipteană, după cine știe ce victorie minoră în Armenia., , De dragul Cleopatrei, le-a făcut parte și egiptenilor de ceremoniile onorabile și solemne ale propriei țări”-după cum își formulau obiecțiile un autor din Antichitate.

 Octavian exploatează aceste temeri printr-o intervenție dramatică din anul 32 Î.Hr. Marc Antoniu divorțează de Octavia la începutul anului respectiv, iar Octavian reacționează punând mâna pe testamentul lui Marc Antoniu și citind cu voce tare, în fața Senatului, pasaje mai mult decât incriminatoare din document. Acestea scoteau la iveală faptul că Marc Antoniu îl recunoscuse pe tânărul Cezarion drept fiu al lui Iuliu Cezar, că plănuia să le lase moștenire mari sume de bani copiilor pe care îi avea cu Cleopatra, chiar dacă ar fi murit la Roma. Zvonul care circula pe străzile Romei era că, pe termen lung, el plănuia să abandoneze cetatea lui Romulus și să-și transfere toată avuția la Roma. Această situație va duce la declanșarea conflictului dintre Marc Antoniu și Octavian, conflict care se va încheia cu victoria lui Octavian și declinul puterii totale a primului.

 IV.Sfârșitul vieții și moartea lui Octavian. Tristul final al unei frumoase povești de iubire

 Pe acest fundal, se declanșează războiul fățiș dintre Octavian și Marc Antoniu. La începutul conflictului din anul 31 Î.Hr, cine ar fi pariat pe victoria lui Marc Antoniu, probabil ar fi câștigat:avea substanțial mai mulți soldați și mai mulți bani la dispoziție. Dar el și Cleopatra pierd chiar prima bătălie, cea navală de lângă Actium (nume care înseamnă, pur și simplu, , , promontoriu”), în nordul Greciei și nu vor mai câștiga niciodată inițiativa. Pentru una dintre cele mai hotărâtoare încleștări militare din istoria universală, care a trasat linia de final sub republica romană, Bătălia de la Actium, din septembrie 31 Î.Hr, a fost o treabă mai degrabă, de joasă speță, bătătoare la ochi-deși, poate că așa sunt încleștările militare decisive, mai de joasă speță și mai bătătoare la ochi decât ne place nouă să ne închipuim. Victoria ușoară pe care Octavian o obține în fața lui Marc Antoniu, i se datorează:adjunctului său aflat la comanda navelor lui, Marcus Agrippa, care reușește să le taie căile de aprovizionare;câtorva dezertori bine informați, care dezvăluie planurile dușmanilor și nu în ultimul rând...lui Marc Antoniu și Cleopatrei, însuși, care, pur și simplu, dispar.[21] De îndată ce forțele lui Octavian par a căpăta superioritatea, cei doi bat într-o retragere grăbită din Grecia în Egipt, cu doar o mică flotilă de vase, care de bună seamă, nu-și mai bat capul să continue lupta.

 În anul următor, Octavian se îmbarcă spre Alexandria, ca să dea lovitura de grație. Într-o evoluție a lucrurilor care a fost adesea descrisă ca o farsă tragică, Marc Antoniu se înjunghie, crezând că regina lui era deja moartă, deși a mai trăit atât cât să realizeze că nu era, de fapt. După vreo săptămână, la 12 august, în anul 30 Î.Hr, se spune că și ea s-ar fi sinucis, lăsându-se mușcată de un șarpe care-i fusese introdus fraudulos în apartamentele personale, ascuns într-un coș cu fructe. Potrivit versiunii oficiale, motivul oficial era de acela de a-l priva pe Octavian de bucuria de-a o include în procesiunea triumfală:, , Nu mă las eu dusă-n triumf”, ar fi murmurat ea într-una. Dar se poate să nu fi fost chiar așa de simplu- sau de shakesperian. Sinuciderea prin mușcătură de șarpe este un fel de număr de magie greu de realizat și, oricum, cei mai otrăvitori dintre șerpi pe care să te poți baza, erau prea vânjoși ca să poată fi ascunși chiar și într-un coș cu fructe regal. Cu toate că Octavian și-a exprimat regretul de a fi pierdut exponatul care ar fi constituit premiul cel mai mare al triumfului său, poate că în particular considera că regina egipteană îi dădea mai puține bătăi de cap moartă decât vie. În ultimă instanță, cum au suspectat mai mulți istorici moderni, poate că tocmai el i-a facilitat moartea. Cu Cezarion, în schimb, sigur nu a riscat nimic, dată fiind presupusa paternitate a tânărului, la acel moment în vârstă de 16 ani, și l-a ucis.

 În cele din urmă, în ciuda tuturor speculațiilor privind moartea celor doi îndrăgostiți, mai ales a Cleopatrei, un lucru este, totuși, cert:moartea lui Marc Antoniu și a Cleopatrei marchează finalul Republicii și instaurarea Imperiului, al cărui conducător devine...Octavian. Cu toate acestea, povestea de dragostea dintre Marc Antoniu și Cleopatra rămâne una dintre cele mai frumoase din Istoria Universală, una care va inspira scriitori, muzicieni și regizori să creeze adaptări ale acestuia, așa cum este piesa de teatru , , Antoniu și Cleopatra” a dramaturgului englez William Shakespeare sau filmul omonim, din 1963, în care, rolul principal, cel al Cleopatrei este interpretat de...actrița britanică Elizabeth Taylor.

Bibliografie

I.Surse secundare (cărți și articole)

1.    Beard, Mary, SPQR.O istorie a Romei Antice, Editura Trei, Colecția Istorie, București, 2017

II.Surse web

1.    https://en.wikipedia.org/wiki/Mark_Antony

2.    https://www.britannica.com/biography/Mark-Antony-Roman-triumvir

[1] https://en.wikipedia.org/wiki/Mark_Antony (apud Plutarch, The Parallel Lives, Chapter “Life of Antony”, p.141)

[2] Ibidem

[3] Ibidem

[4] Ibidem

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] Ibidem

[8] Ibidem

[9] Ibidem

[10] https://www.britannica.com/biography/Mark-Antony-Roman-triumvir

[11] Ibidem

[12] Ibidem

[13] Mary Beard, SPQR.O istorie a Romei Antice, Editura Trei, Colecția Istorie, București, 2017, Cap.9 (, , Transformările lui Augustus), Subcap., , Chipul Războiului Civil”, pp.298-300

[14] Ibidem

[15] Ibidem

[16] Ibidem

[17] Ibidem

[18] Ibidem, pp.302-305

[19] Ibidem

[20] Ibidem

[21] Ibidem