Manipularea în scrierea Istoriei: Inventarea Planului Valev
Scrierea Istoriei a fost o misiune dificilă din cauza ingerințelor din partea diferitelor centre de putere ce doreau să rămână cumva și în amintirea generațiilor următoare. Au fost descoperite în timp diferite metode de îmbunătățire a faptelor și cosmetizarea a fost mai mult sau mai puțin reușită. Secolul al XX-lea a fost marcat de apariția regimurilor totalitare și minciuna a fost ridicată la rang de lege. Dozarea acesteia a fost direct proporțională cu durata guvernărilor. Evoluția tehnologiilor a permis și perfecționarea metodelor, internetul reprezentând suprema rafinare a dezinformării.
Trecutul României nu putea să fie ocolit de aceste transformări politice și regimul comunist a avut timp suficient pentru inventarea unei întregi mitologii. Legendele stabilite până în 1989 au reușit să supraviețuiască și chiar să se amplifice în perioada democratică. Aceasta este situația celebrului Plan Valev, subiect la care fiecare autor adaugă câte o idee pe fondul dorinței de a identifica ceva pozitiv în perioada Dej. Asistăm la un adevărat bulgăre de zăpadă rostogolit de pe un munte. Dar oare cum a apărut toată această poveste istoriografică?
Anul 1964 a fost marcat de o reacție violentă a comuniștilor români la ideile economice ale Moscovei și specialistul Costin Murgescu a combătut dur Planul Valev într-o revistă de specialitate. A început și o campanie națională ce s-a stins după venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu. Legenda Valev s-a răspândit apoi prin manualele unice și alternative de istorie, prin tratatele științifice și lucrările de popularizare și, în final, prin generosul spațiu virtual. Aproape orice om instruit din România știe că în 1964 Moscova a plănuit ceva rău la adresa României și gloriosul partid a respins cu mânie proletară, ajungând aproape la o independență față de Kremlin.
Costin Murgescu a reușit să realizeze o manipulare de efect folosind doar câteva idei simple. Prima soluție a constat în introducerea termenului Plan Valev. Dacă se citește orice carte de istorie contemporană, se observă că marile puteri au întotdeauna planuri operaționale pentru lansarea armatelor asupra vecinilor. Ar fi trebuit să fie ceva secret, semnat de către conducătorii sovietici și care să cuprindă toate etapele de transformare a României. Dacă se citește traducerea realizată de către români în 1964, se vede că este un articol de geografie cu titlul banal de Problemele dezvoltării economice a raioanelor dunărene din Romînia, Bulgaria și U. R. S. S.și a apărut într-o revistă a Universității V. M. Lomonosov din Moscova. Nu era nimic secret și, mai ales, oficial. Nu era un plan.
A doua soluție a fost la fel de simplă. S-a cultivat ideea că specialistul sovietic a plănuit ruperea, dezmembrarea, României și a fost o lovitură de maestru pe fondul aversiunii românilor față de ruși, cei care jefuiseră poporul în calitate de aliați sau de invadatori. S-a scris că URSS vrea să smulgă Oltenia, Muntenia și Dobrogea, inclusiv Bucureștiul pentru a forma un organism economic suprastatal. Ca să convingă cititorul despre dimensiunile odiosului concept, specialistul român a calculat cât mai exact suprafața răpită din România, adică circa 100.000 km pătrați locuiți de 9 milioane de suflete. Crima sovietică era amplificată prin faptul că țara pierdea, de exemplu, 86% din producția de petrol. Cititorul era pur și simplu bombardat cu procente privind pierderile românești. Firesc, la aceste cifre, se dezvoltă imediat o reacție de ură viscerală și nu mai există capacități de rațiune.
A treia idee adânc înrădăcinată în mintea românilor și astăzi este aceea conform căreia Valev dorea transformarea României într-o țară agrară, furnizor de alimente ieftine pentru celelalte membre C. A. E. R. Minciuna a prins și a avut picioare foarte lungi până în zilele noastre. Rusofobia a permis menținerea acestei afirmații. Geograful E. B. Valev a scris însă clar că problema principală o constituie industrializarea acestor raioane. Ce premise există pentru aceasta și prin ce căi se înfăptuiește și se va înfăptui industrializarea acestui teritoriu?Mai mult. Baza acesteia trebuia să fie puternicul combinat de la Galați – în prezent în construcție – proiectat pentru o producție anuală de 4 milioane tone de oțel.Ar fi fost normal să se scrie despre cultivarea de panseluțe la Galați.
Transformarea României în stat agrar nu există undeva în textul lui Valev, dar acesta a scris câteva pagini despre dezvoltarea unei agriculturi performante în Bărăgan pe bază de irigații. Să nu uităm că regimul de la București folosea zona drept loc de deportare pentru cei acuzați că se numără printre dușmanii poporului.
Opera lui Costin Murgescu a rămas o capodoperă de mistificare a trecutului și are mulți adepți și în prezent.