Manipulare şi dezinformare în manualele de Istorie

Tânăra generaţie, grăbită şi impulsivă ca orice grupare de adolescenţi, nu are timp să analizeze mulţimea de date ce vin din diferite surse şi se asimilează frânturi de idei şi texte. Mulţi elevi, interesaţi de obţinerea unor note cât mai mari la examene, iau drept adevărate orice propoziţii din manualele redactate de profesori de liceu sub coordonarea unor profesori universitari şi chiar a unor academicieni.

Manualele de Istorie de clasele a XI-a şi a XII-a au fost modificate parcă în spiritul propagandei de partid şi rămân valabile chiar şi în 2016. Aflăm astfel că „autorităţile comuniste au eliberat mii de deţinuţi politici şi a fost iniţiat un vast program de reconsiderare a valorilor naţionale, fiind readuşi în prim-plan mari oameni de cultură complet ignoraţi până atunci”[1].

Dacă citim acest paragraf, ce se regăseşte sub diferite forme şi în lucrări ştiinţifice, putem să tragem concluzia că, brusc, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi poliţia politică comunistă au devenit extrem de cumsecade şi au început să fericească poporul român. Nu se remarcă nişte „detalii”. După 1960 a fost accelerat programul de exterminare a deţinuţilor politici şi a fost lichidat, printre alţii, fostul conducător al PNŢ, Ion Mihalache.

Asasinarea liderilor şi zdrobirea psihică a celorlalţi au permis o cosmetizare a regimului pentru a înşela poporul român şi Occidentul. Propaganda a dat rezultate vizibile şi în manualele democratice şi alternative. Se uită că pe graniţa cu Iugoslavia grănicerii omorau cum doreau pe orice emigrant ce încerca să scape din paradisul roşu. Oare cât timp vor mai fi menţinute ideile despre bunătatea regimului comunist, botezat de autorii de manuale şi de unii specialişti în studiul istoriei drept naţional?

Nu se observă un mic detaliu din această politică a lui Dej de eliberare a deţinuţilor politici:Moscova începuse o reducere a dimensiunilor represiunii încă din 1960. Conducerea de la Bucureşti a continuat masiv acţiunea de asasinare şi după ce stăpânii de la Kremlin dăduseră un semnal de înşelare a Occidentului prin aceste gesturi de „bunăvoinţă”. Se vorbeşte despre eliberarea ultimilor 10.140 de deţinuţi politici în 1964, dar nu se precizează că închisorile au rămas pline cu alţi oameni incluşi în celebra categorie a duşmanilor poporului.

          Un alt detaliu scăpat mereu de autorii de manuale este cel referitor la politica militară a României în ultimii ani de viaţă ai lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Chiar dacă nivelul de trai din ţară era foarte scăzut, conducătorii de la Bucureşti comandau cantităţi uriaşe de tehnică militară scumpă de peste hotare. Surpriză! Armamentul sosea din Uniunea Sovietică, adică marele imperiu roşu tolera ideile de independenţă ale infidelului din Carpaţi şi-i trimitea produsele speciale pentru o posibilă răzvrătire. Nikita Hruşciov era de o slăbiciune intelectuală extremă. Poate trimitea spre Bucureşti doar puşti şi bucătării de campanie ieşite din uz. Greşit!

Erau livrate rachete sol – sol, cea mai puternică formă de artilerie, şi avioane MiG-21, cel mai modern aparat de front. O fabrică din Moscova producea pentru export în ţările socialiste. Soseau şi rachete antiaeriene performante şi nu se poate concepe ca Uniunea Sovietică să vândă echipamente unui „infidel”.

„Independenţa” României a fost un mit[2], o simplă manipulare pusă la cale de serviciile secrete pentru a avea mai uşor acces la secretele industriale şi militare ale lumii capitaliste.

Oare se va afla vreodată preţul real plătit pentru această tehnică de luptă? Nu se precizează undeva că Nicolae Ceauşescu a cumpărat masiv tehnică de luptă sovietică înainte şi după ce a început celebru program de alimentaţie raţională[3], armele costisitoare ducând la afectarea gravă a balanţei comerciale şi s-a ajuns ca populaţia să primească raţia de pâine pe cartelă exact ca în vreme de război.

          Se repetă la infinit teza că regimul de la Bucureşti a devenit naţional şi prin respingerea Planului Valev în 1964, teorie răspândită universal în manualele de liceu. Fiecare autor vine cu o nouă formulare ce amplifică mitologia comunistă. Aflăm astfel că România roşie a respins ideile specialistului sovietic de diviziune socialistă internaţională a muncii[4]. Sau că industrializarea nu se putea realiza decât prin ruperea de politica Kremlinului[5]. Aici se poate discuta despre o adevărată trădare a mediului universitar, cercetătorii şi profesorii cu cariere deosebite promovând aceste falsuri elaborate de propaganda de partid pentru a da o oarecare simpatie guvernanţilor ce au nenorocit un popor întreg timp de decenii.

          Conducerea de la Kremlin a fost foarte mulţumită de supusul conducător de la Bucureşti şi, după moartea survenită în martie 1965, a botezat un oraş cu numele de Dej. Se ştie că Moscova nu face pomeni şi denumirea a fost păstrată până la prăbuşirea sistemului comunist, ceea ce înseamnă că politica dusă de liderul din Carpaţi era desfăşurată cu acordul lorzilor războiului din Uniunea Sovietică.

          Nici istoria universală n-a fost ocolită de prezentări cu caracter manipulator şi deformator al realităţii. Aflăm astfel că Iosif Vissarionovici Stalin dorea să dezvolte Uniunea Sovietică doar pentru a demonstra superioritatea socialismului asupra capitalismului[6]. Se scrie ceva mai departe că statul comunist a avut datorită investiţiilor masive „progrese spectaculoase”[7] şi statele capitaliste se confruntau cu marasmul provocat de Marea Criză Economică. Abia dacă se aminteşte despre execuţii sumare şi despre deportarea în lagăre a persoanelor periculoase[8].

Nu se precizează clar ce înseamnă acest tip de persoane. Oare copiii în faşă erau vinovaţi de ceva? Nu se aminteşte nimic despre distrugerea Rusiei tradiţionale tocmai prin aceste lucrări de amploare din domeniul industrial.

          Ministerul de resort a luat decizia foarte bună de a se distribui gratuit manuale şi pentru elevii din ultimele clase de liceu, cunoaşterea Istoriei făcând astfel progrese. Se pune problema modului în care sunt prezentate evenimentele din trecutul naţional sau de plan internaţional şi dacă adolescenţii mai sunt interesaţi de o disciplină ce se predă într-o singură oră pe săptămână pentru clasele de la profil real şi nu face parte din programa pentru examenul de bacalaureat. Din păcate, rămân tot vechile ediţii de prin 2007 şi editurile se luptă în prezent pentru creşterea cifrei de afaceri. S-ar fi impus modificarea cel puţin parţială a programei şcolare şi revizuirea textelor de la perioada contemporană.

[1]Alexandru Barnea (coord.), Vasile Aurel Manea, Eugen Palade, Bogdan Teodorescu, IstorieManual pentru clasa a XII-a;Corint, Bucureşti, 2007, p. 82.

[2]Alexandru Barnea (coordonator), Vasile Manea, Eugen Palade, Florin Petrescu, Bogdan Teodorescu, Istorie, Manual pentru clasa a XI-a, Corint Educaţional, Bucureşti, p. 114.

[3]Petre Opriş, Mai 1989. Stoparea procesului de modernizare a tehnicii militare româneşti, în Analele Sighet, tom 10, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2003, p. 950.

[4]Alexandru Barnea (coordonator), Vasile Manea, Eugen Palade, Florin Petrescu, Bogdan Teodorescu, Istorie, Manual pentru clasa a XI-a, Corint Educaţional, Bucureşti, p. 64.

[5]Zoe Ptere (coordonator), Istorie, Manual pentru clasa a XII-a, Corint, Bucureşti, 2008, p. 132.

[6]Alexandru Barnea (coordonator), Vasile Manea, Eugen Palade, Florin Petrescu, Bogdan Teodorescu, Istorie, Manual pentru clasa a XI-a, Corint Educaţional, Bucureşti, p. 56.

[7]Alexandru Barnea (coordonator), Vasile Manea, Eugen Palade, Florin Petrescu, Bogdan Teodorescu, Istorie, Manual pentru clasa a XI-a, Corint Educaţional, Bucureşti, p. 64.

[8]Alexandru Barnea (coordonator), Vasile Manea, Eugen Palade, Florin Petrescu, Bogdan Teodorescu, Istorie, Manual pentru clasa a XI-a, Corint Educaţional, Bucureşti, p. 56.