Magia in Egiptul antic

Originea cuvântului egiptean „magie” provine din persanul magu, care se referea la arta magilor, castă sacerdotală a mezilor din vestul Iranului de astăzi care practicau ştiinţele esoterice. Cu timpul termenul a început să desemneze totalitatea practicilor şi credinţelor care ieşeau din cadrul ritului organizat şi care presupuneau crezul într-o forţă supranaturală atotputernică.[1]Cuvântul “netjer” este deasemenea important în această arie de cercetare, căci înseamnă divin.

O parte din universul ocultegiptean ne-a rămas prin intermediul descântecelor notate pe papiruşi de către scribi. În astfel de texte care surprind adesea diferite semnificaţii oculte cuvântul care desemnează idea de “descântec” apare sub forma ra(care în scrierea egipteană antică apare ca semnul monosilabic r-desenat ca şi conturul gurii). De multe ori astfel de descântece aveau rolul de a distruge inamicii personali ai magicianului, care nu uită să invoce o divinitate a luptelor (precum Mothu sau Osiris) cu scopul de a se proteja de anumite atacuri ostile şi de influenţe negative.

Cel care realizează descântecul se ajută şi de un ritual adecvat pentru a se asigura de reuşita demersului său. Victima vizată nu este nicăieri în siguranţă, căci se presupune că magicianul are o libertate totală de acţiune. Acesta poate pătrunde în universal imediat al victimei şi îi poate cauza suferinţe mari. Un exemplu clar care ilustrează aceste lucruri se regăseşte într-un text magic egiptean publicat de către Alan W. Shorter sub titlul “A magical Ostragon”. Textul sună aşa “Stai liniştit oricine ar veni. Sunt unul care intră într-o rogojină de dormi şi apoi iese pe sol. Sunt un om care acţionează ca un luptător! (…)Cuvântul tău nu este folositor, el nu va fi auzit! Corpul tău va deveni neputincios, genunchiul tău va devein slab! Doar eu însumi mă ridic!”[2]

Observăm în acest fragment de descântec cum magicianul se consideră un luptător, puternic, sigur pe el, suficient de puternic încât să-şi distrugă duşmanul al cărui cuvânt nu este folositor şi care în curând va devein neputincios sub puterea nimicitoare a descântecului.

Atl tip de descântec este cel împotriva arsurilor. Un astfel de text găsim în Papirusul Leiden I.Magicianul rosteşte descântecul prin intermediul câruia victima care a suferit arsuri trebuie să se vindece, dar în prealabil pe răni trebuie să se aplice şi miere. Aceasta are caracter curativ şi ajută la dezinfectarea şi la vindecarea rapidă a suprafeţelor afectate de arsură. Un fragment dintr-un astfel de descântec sună aşa “ Sunt Horus cel care se grăbeşte în deşert, locul care e cuprins de flacără. Nu există loc unde Horus poate scăpa de el (de foc).  Apa este departe! Uşile sunt închise. Zeiţa Isis să-mi indice calea stingerii focului prin intermediul descântecului ei puternic. ”

Ceea ce observăm imediat este faptul că deşertul este asociat cu flacăra nimicitoare care a produs rănile, deoarece în deşert soarele este mereu necruţător, iar apa se găseşte foarte rar. Din nou este invocată o divinitate puternică ce urmează să îl ajute pe magician ca descântecul să aibă efect-zeiţa Isis. Iată deci două tipuri ilustrative de texte oculte antice:unul de distrugere a duşmanului, care urmăreşte să producă un rău şi unul de vindecare a rănilor, prin care magul doreşte să ajute victima afectată de flăcări.

Două corpusuri de texte importante din punct de vedere relgios, maigic şi al divinaţiei egiptene sunt “Textele Piramidelor” şi “Textele Sarofagelor”. Textele Piramidelor reprezintă inscripţii gravate pe pereţii încăperilor în unele piramide egiptene. Descântecele de aici arată credinţa egiptenilor în faptul că faraonul egiptean trăieşte etern, iar prin intermediul acestor texte el primeşte ajutorul să treacă peste toate pericolele care îl pasc în lumea de dincolo. Decedatul va parcurge ciclul cosmic etern, învingând moartea în acest fel.

În ceea ce priveşte Textele Sarcofagelor, ele înregistrează teama de a nu muri a doua oară, ceea ce ar duce la distrugerea totală a esenţei umane. Aceste texte nu sunt regăsite doar pe pereţii sarcofagelor, ci şi pe stele funerare, pe pereţii mormintelor, papiri, vase, măşti mortuare.

În concluzie, lumea antică egipteană este complexă şi foarte greu de înţeles de noi, care ne poziţionăm atât de departe de aria de cultură a Egiptului. Dar dacă vom încerca cu interes real să pătrundem înţelesul lumii egiptene antice, cu siguranţă vom reuşi. Primul pas este să renunţăm la valorile lumii în care trăim şi să ne transpunem cât mai bine în perioada antică a acestei civilizaţii.

[1]Miron, Ciho, Studii privind magia egipteană antică, Bucureşti, 2013, Editura Universităţii din Bucureşti, p. 11.

[2]Ibidem, pp. 82-87.