«Maestrul şi Margareta», romanul ars şi rescris din memorie
În timpul regimului dictatorial al lui Stalin, romanul scris de Mihail Afanasievici Bulgakov a fost interzis şi distrus. Scriitorul de origine ucraineană l-a rescris, apoi, din minte –„îl ştiu pe de rost!“ – romanul devenind unul dintre cele mai bune din literatura universală.
Dacă ne-am gândi la perioada redactării şi anul publicării romanului „Maestrul şi Margareta“, scris de Mihail Afanasievici Bulgakov (1891-1940), am aduna aproape patru decenii. Scriitorul de origine ucraineană a început să lucreze la roman în anul 1930, l-a terminat de scris zece ani mai târziu, cu puţin înainte să moară, dar abia după alţi 26 de ani, opera avea să fie publicată. În spatele acestei simple cronologii, se întinde însă o istorie a cărţii bogată în întâmplări inspirate din viaţa scriitorului.
Povestea de dragoste a dramaturgului cu cea de-a treia soţie a sa, Elena Sergheevna Şilovschi, muza pentru personajul Margareta din carte, anii tulburi trăiţi de acesta în regimul comunist al lui Stalin cu a lui lume coruptă, cât şi gravele lui probleme de sănătate sunt câteva dintre reperele personale ale lui Bulgakov regăsite în „unul dintre cele mai bune romane ruseşti ale secolului XX“, aşa cum publicaţia americană „ The New York Times“ l-a apreciat.
Cele trei planuri ale romanului
În forma sa finală şi necenzurată, apărută după 1990, romanul lui Bulgakov este compus din două părţi, în care se împletesc trei planuri. Povestea principală se petrece în Rusia anilor ’30 şi surprinde vizita diavolului, care ia chipul profesorului Woland, împreună cu grupul său de asistenţi, şi care folosesc magia neagră pentru a le face farse tuturor celor pe care îi întâlnesc. O întoarcere în timp, pe vremea când Yeshua Ha-Nazri, adică Iisus din Nazaret, era judecat de Pilat din Pont, este prezentată în cel de-al doilea plan. Deşi, aparent, cele două scene nu au o corespondenţă strânsă între ele – o conexiune între Pilat şi viaţa moscovită interbelică fiind greu de găsit –, acţiunea petrecută în al treilea plan, şi anume povestea de iubire dintre Maestru şi Margareta face ca toate cele trei planuri să se întrepătrundă şi scenele să alterneze.
Bulgakov-şi persecutat, şi apreciat de Stalin
Cariera de scriitor a lui Mihail Bulgakov începe târziu, când acesta se apropie de 30 de ani şi renunţă la ocupaţia sa principală, de medic, pentru a se dedica scrisului şi activităţilor culturale. Înainte de Al Doilea Război Mondial, se mută din Kiev la Moscova, pe care o găseşte drept „o cloacă fermecată“, după cum îşi notează în jurnalele sale. Începe să scrie piese de teatru, însă într-o cheie considerată „satirică faţă de viaţa contemporană“ de autorităţi, motiv îndeajuns de întemeiat pentru a-i fi confiscate lucrările şi a-i fi interzisă publicarea altora cu caracter duşmănos la adresa regimului. De mai multe ori le scrie conducătorului Stalin şi guvernului ţării, cărora le cere să fie expulzat din URSS:„Totul îmi este interzis, sunt ruinat, otrăvit, mă aflu într-o singurătate deplină. De ce să ţii un scriitor în ţara unde operele lui nu pot exista? Rog să fie luată o decizie umană, să mi se dea drumul“. Apelul său este însă ignorat şi nu este lăsat să publice, iar obstrucţionarea sa continuă. Reuşeşte, totuşi, să fie angajat la teatru. Se pare că, în ciuda împotrivirii liderului rus faţă de munca scriitorului, Stalin fusese impresionat de unele lucrări ale sale, de stilul realist redat în romanul „Garda albă“, pus ulterior şi pe scena teatrelor, sub numele de „Zilele Turbinilor“.
„Faust“, sursă de inspiraţie
Folosind elementele fantastice, prin personaje ca magicianul Woland sau cele cu puteri supraomeneşti precum Azazello, Koroviev şi motanul cu însuşiri omeneşti Behemoth, Bulgakov satirizează, de fapt, lăcomia şi corupţia Uniunii Sovietice din timpul dictaturii lui Stalin, când erau controlate acţiunile oamenilor şi percepţiile lor asupra realităţii. El se foloseşte, totodată, şi de o temă majoră din „Faust“ al lui Goethe, şi anume „pactul cu diavolul“, un pact în care, de regulă, trebuie să fie implicată şi o femeie – Margareta în cazul romanului bulgakovian.
Manuscrise puse pe foc, dar care „nu ard“
Când Bulgakov începe să lucreze la „Maestrul şi Margareta“, în 1930, scriitorul îşi numeşte cartea „Romanul despre diavol“, dar, pe parcursul anilor, îi schimbă de mai multe ori denumirea, intitulând-o „Magicianul negru“ sau „Prinţul întunericului“.
În cei zece ani până la finalizarea romanului, manuscrisele, de care se simte bântuit – „în cap îmi umblă Margareta mea, motanul, tot felul de zboruri“ –, sunt fie arse, considerate periculoase, fie pierdute şi greu recuperate. De altfel, fraza „Manuscrisele nu ard“ devine una dintre expresiile-cheie din romanul „Maestrul şi Margareta“.
Bulgakov îşi notează toate aceste gânduri întunecate în jurnale, care vor fi mai târziu publicate în cartea „Corespondenţă. Jurnale“, tradusă în limba română de Ana-Maria Brezuleanu. Scrie şi despre persecuţiile autorităţilor, care nu-l sperie, ba dimpotrivă, îl ambiţionează să-şi continue romanul, rescriind, din memorie, paginile distruse şi afişând o atitudine sfidătoare:„Îl ştiu pe de rost“.
26 de ani de aşteptare
În ultimii doi ani de viaţă, când lucrează cel mai intens la roman, „ca un martir“, scriitorul este slăbit de boala moştenită de la tatăl său, nefroscleroză. Suferă migrene cumplite, începe să aibă tulburări de vedere, până când orbeşte. Aşa, căzut la pat şi orb, Bulgakov este ajutat să-şi încheie romanul de soţia lui, Elena Sergeevna Şilovschi, căreia îi dictează ultimele retuşuri.
În însemnările sale, scriitorul vorbeşte despre „baba cu coasa“ şi îndrăzneşte chiar o bravură aparte:„După cum se ştie, există un singur mod decent de a muri:lovit de glonţ, dar, din păcate, nu am o asemenea armă“. Nici dârzenia şi nici dragostea nu-l salvează, punând punct romanului şi vieţii pe 10 martie 1940. Bulgakov nu apucă să-şi vadă romanul publicat, care va fi tipărit, într-o formă cenzurată însă, abia după 26 de ani în vremea lui Hruşciov.
Elena, soţie, muză, dactilograf, „vigoarea inimii mele slăbite“B
În scurta sa viaţă – 49 de ani –, Bulgakov a fost căsătorit de trei ori. Pe soţia din urmă, rusoaica Elena Sergheevna Şilovschi, a cunoscut-o pe 28 februarie 1929. Amândoi s-au îndrăgostit instantaneu, uite-aşa!, unul de celălalt. La acea dată, Elena era căsătorită, avea doi băieţi, pe Evgheni şi pe Serghei, însă nu a putut să ignore şi să uite, aşa cum mărturiseşte în memoriile sale, acel „coup de foudre“ cu talentatul Bulgakov.
După aproape doi ani, Elena – „Mîsea“, „Liusenka“, „Kupik“, „Ku“, „Liusi“, „Dorolin“, după cum scriitorul o tachina drăgăstos în diferite răvaşe pe care i le trimitea – i-a devenit soţie, muză pentru personajul Margareta din roman, fan, dactilograf, „prietena mea, forţa şi vigoarea inimii mele slăbite“.
Margareta sau Margarita?
Despre numele „Margareta“ al eroinei romanului s-au iscat, printre critici, câteva disensiuni. Istoricul Vladimir Bulat susţine, în relatările sale publicate în cartea poetei Ruxandra Cesereanu „Gourmet:Céline, Bulgakov, Cortázar, Rushdie“ că traducerea numelui Margareta, din Margarita, aşa cum este în originalul rusesc, este greşită. El spune că este corect ca numele eroinei să fie „Margarita“ şi consideră că Bulgakov l-a ales în mod intenţionat, pentru că în rusă există ambele prenume.
O altă explicaţie în acest sens este dată şi de faptul că, în capitolul al XXII-lea din roman, unul dintre personajele apropiate magicianului Woland, Koroviev, îi explică invitatei sale că există deja o tradiţie ca regina aleasă pentru balul Satanei să poarte numai şi numai numele Margarita. Koroviev precizează că eroina a fost aleasă din alte 121 de Margarite, câte existau în acel moment în Moscova.
Tot în acelaşi capitol, Koroviev o numeşte pe Margarita şi o invocă astfel:„Ah, regină!“, explicându-i o nuanţă aparte, anume că în secolul al XVI-lea a existat o regină – Marguerite de Navarre (1492 – 1549) –, care ar fi fost mândră dacă ar fi ştiut că acum el, Koroviev, o poartă pe actuala Margarita – o stră-stră-nepoată a ei, prin sălile balului care are loc la Moscova, în onoarea Satanei.
„Simpatia“ pentru Pilat din Pont
Boala resimţită acut de Mihail Bulgakov în ultimii ani de viaţă este descrisă nu numai în însemnările acestuia, dar se prespune că este expusă, mai ales, în suferinţele unuia dintre personajele romanului său, Pilat din Pont. În acest sens, un grup de cercetători în neuroştiinţe de la Universitatea Brown, din Providence (SUA), a realizat un studiu intitulat „Simpatia pentru Pilat din Pont. Hemicrania în romanul «Maestrul şi Margareta» al lui Mihail Bulgakov“ în care se susţine că Bulgakov descrie amănunţit migrenele suferite de personajul Pilat din Pont plecând de la experienţele personale. „În roman este explicat foarte detaliat cum se manifestă un atac de migrenă şi se pune mare accent pe osmofobie (n.r. – frica de mirosuri;de regulă persoanele afectate de migrene au şi osmofobie)“, potrivit cercetătorilor. Pentru această ipoteză, grupul de americani a studiat biografia autorului, problemele de sănătate ale acestuia precum şi notele din jurnal atât ale lui, cât şi ale soţiei sale despre astfel de stări.
Sursa:www.adevarul.ro