Lumea de vis a comunismului - dintre privilegiile nomeclaturii
Chiar dacă au trecut trei decenii de la evenimentele din decembrie 1989, mai există astăzi persoane ce afirmă că era mult mai bine în trecut, că teoriile comuniste au fost bune şi numai hoţii ajunşi la putere după revoluţie au distrus un adevărat paradis terestru. România avea prestigiu internaţional şi oamenii trăiau bine, chiar foarte bine, locurile de muncă fiind oferite şi celor ce nu prea doreau să facă un efort sistematic. Oamenii partidului trudeau din greu pentru a asigura fericirea maselor populare şi să le ferească de temuta exploatare a omului de către om din capitalismul odios.
Oare să fie adevărată această tradiţie, o adevărată credinţă? Oare chiar conducătorii statului socialist să fi fost iubitori de oameni şi care se sacrificau pentru poporul muncitor? Un document din 29 aprilie 1965 lămureşte de ce sistemul s-a menţinut la putere până în 1989 şi aici contau mai puţin tancurile şi rachetele sovietice. Politrucii de toate rangurile erau foarte bine trataţi pe spatele românilor. Dacă se îmbolnăveau secretarul CC al PMR, vicepreşedinţii Consiliului de Miniştri al R.P.R., membrii şi membrii supleanţi ai Biroului Politic se puteau trata în străinătate la un cost zilnic de 15 dolari. De acelaşi statut se bucurau şi membrii familiilor. Aceştia puteau pleca peste graniţă şi în interes personal cel mult 30 de zile pe an tot pe banii partidului, adică ai poporului. Puteau să importe prin organul specializat al partidului bunuri din străinătate, un copil al privilegiatului având dreptul la 700 sau 1.000 de dolari pe an, în funcţie de rangul părinţilor, până ajungea la majorat.
Statul totalitar avea grijă să existe o adevărată pepinieră de mlădiţe capabile să ducă mai departe principiile plantate de către Iosif Stalin. Accesul la produsele capitaliste nu era îngrădit ca în cazul oamenilor de rând. Puteau să schimbe şi lei pe valută la un curs privilegiat pentru a face cumpărături peste frontiere. Aceleaşi categorii de nomenclaturişti aveau locuinţele de serviciu complet întreţinute de partid şi aveau dreptul la vacanţe în case de protocol, dar mâncarea urma să fie achitată din buzunarul propriu. Era un trai într-o lume perfectă, de vis. Nici măcar nu aveau grija facturilor la utilităţi ca orice muritor de rând.
Trebuie precizat că venitul anual al unui român nu trecea de echivalentul a o mie de dolari nici în actele propagandei. Chiar dacă au fost desfiinţate cartelele după moartea lui Iosif Vissarionovici Stalin, aprovizionarea cu pâinea cea de toate zilele se făcea tot pe baza unor tichete chiar şi în oraşele mari.
Documentul a fost modificat în decembrie 1965 pentru a satisface unele dorinţe ale familiei Ceauşescu, dar privilegii au rămas din belşug, indiferent de nivelul de trai al maselor de muncitori şi ţărani. Forţele de ordine ale regimului vegheau cu grijă să nu strice cineva unitatea de monolit a poporului.
Bibliografie minimală
Arhivele Naţionale ale României, Stenogramele şedinţelor Biroului Politic şi ale Secretariatului Comitetului Central al P.M.R. vol. IV, partea a II-a, 1952, Bucureşti, 2007.
Banu, Florian, De la SSI la SIE O istorie a spionajului românesc în timpul regimului comunist (1948 – 1989), Corint Books, Bucureşti, 2016.
Constantiniu, Florin, O istorie sinceră a poporului român, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1997.
Istoria României, vol. X, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2013.
Preda, Gavriil, Petre Opriş, România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia 1954 – 1969, vol. II, Academia Română, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2009, p. 216 – 220.
Opriş, Petre, Bugetul partidului şi privilegiile membrilor nomenclaturii C.C. al P.C.R. (1961 – 1965), în Arhivele Totalitarismului, an XIV, nr. 1-2/2006, p. 221 – 225.
Pascu, Vasile, Regimul totalitar comunist în România (1945 – 1989), Editura Clio Nova, Bucureşti, 2007.