Lumea de mâine (II)

Reamintesc că discutam în articolul  de data trecută despre cartea de interviuri a lui  Ion Biberi, publicată în 1946, „Lumea de mâine“. Am relevat câteva trăsături care mi s-au părut semnificative în răspunsurile la întrebarea:cum credeţi că va arăta lumea de mâine?

Am menţionat doar câteva dintre aceste răspunsuri pe care le-amgăsit nesincere, naive sau care evitau, în fond, întrebarea. E cazul să le prezint şi pe acelea care sunt, cu adevărat, o foaie de temperatură a epocii, cum şi-o dorea autorul.

 „Sunt un om de stânga", recunoştea Sadoveanu, într-una din declaraţiile lui cel mai puţin marcate de oportunism de după 1944.

„Noi suntem un stat neevoluat, aproape fără burghezie. Suntem 83% plugari. Pentru a ajunge la comunism, ar trebui să facem o evoluţie completă prin burghezie şi capitalism. Poate că ţara care e cea mai pregătită pentru comunism, subt raportul structurii sociale, este Anglia."

Din punct de vedere marxist, Sadoveanu avea dreptate. Se pare că nu cunoştea însă corecţia adusă de Lenin, care considera că se poate edifica societatea comunistă şi în ţări reprezentând „veriga slabă" în procesul evoluţiei.

Sau îşi făcea iluzia că, nefiind noi pregătiţi pentru comunism, sovieticii ne vor cruţa? Cine ştie ce era în mintea fostului poporanist? Mai ales că ştia prea bine ce se petrecea în Uniunea Sovietică.

Viitorul comunist

Lucreţiu Pătrăşcanu, socotit intelectual, în pofida mediocrităţii gândirii sale politice (dar, poate,   pentru că era singurul din PCR care avea şansa caracterizării cu pricina), nu-şi ascundea convingerile: „Cred că numai socialismul şi numai societatea comunistă pot oferi condiţii de realizare pozitivă".

Mai rău stătea cu simţul de anticipare personală:comunismul nu i-a oferit, în primul rând, lui însuşi condiţiile de „realizare pozitivă" la care se referea.

„Lumea de mâine va avea o organizare socialistă", spunea şi Mihai Ralea. Ceea ce se va şi întâmpla:gura păcătosului adevăr grăieşte!

Modul în care organizarea cu pricina va fi tradusă în viaţă era însă cu totul altul decât cel preconizat de Ralea:„Va fi o poziţie acceptată de om cu entuziasm şi bucurie, prin adeziune voluntară... Omul de mâine nu va fi membru participant prin constrângere exterioară, ci prin adeziune intimă. Evoluţia vieţii sociale se face, după credinţa mea, în sensul unei structuri socialiste a societăţii, în care omul integrat vieţii colective va avea o deplină libertate de acţiune..."

Pentru un sociolog al culturii, orbirea pe care o denotă analiza de mai sus este greu de explicat altfel decât printr-o demagogie de ocazie.

Mai tânărul Geo Dumitrescu nu se mai complica să indice căile prin care lumea de mâine va fi comunistă sau nu va fi deloc. Se mulţumea să declare ritos: „Dacă e să vorbim de lumea de mâine - dar acest mâine e o noţiune forţată - vă pot asigura în două cuvinte că ea va fi o lume comunistă". Aşa a fost să fie!

Orbirea intelectualilor

Convins, dar nu şi convingător, este sociologul Dimitrie Gusti de faptul că războiul ne-a învăţat că numai cooperarea internaţională ne poate evita pe viitor tragedii asemănătoare.

Mai mult, el contează pe popoarele înseşi, nu pe guverne, ca să organizeze lumea de mâine. Stângismul se dovedeşte a fi nu numai boala copilăriei comunismului (îl citez a doua oară pe Lenin), dar şi boala maturităţii capitalismului. Oare cum un om cu inteligenţa lui Gusti putea ignora lipsa completă de credibilitate a sovieticilor, azi aliaţi ai hitleriştilor, mâine ai occidentalilor, în materie de tratate internaţionale?

Tratatul Ribbentrop-Molotov data de mai puţin de cinci ani, ca şi partajarea Poloniei între Hitler şi Stalin.

Bătrânul P.P.Negulescu, unul din ultimii elevi ai lui Maiorescu în viaţă, autor al unor impozante studii de filosofia istoriei, ajungea la concluzia stupefiantă că „cea dintâi schimbare ce se va produce după războiul actual va fi, după toate probabilităţile, dispariţia regimurilor de acest fel", adică, dictatoriale.

Nici Felix Aderca nu era departe de naivitatea colosală a confratelui întru maiorescianism, doar că, în cazul lui, am motive serioase să-i bănuiesc naivitatea de oarece cinic oportunism: „Uniunea Sovietică nu e de altfel - aşa o văd mulţi din romanticii sau nesăbuiţii noştri ideologi - tabula rasa a valorilor, a caracteristicelor individuale, ci dimpotrivă o încorporare pe încetul (căci a ars etapa multiseculară a unei întregi faze sociale, faza burgheză) a valorilor fără de care am cădea în barbarie şi în haos".

Să citeşti şi să nu crezi:romantici şi nesăbuiţi alde Gide, Istrati şi alţii care au criticat stalinismul! Dacă ne gândim la gulag, ne dăm seama ce dreptate avea Aderca să vorbească de valori a căror lipsă înseamnă barbarie şi haos. Doar că Uniunea Sovietică nu le-a deprins nici încetul cu încetul, nici vreodată.

În sfârşit, mai nuanţat, dar şi mai pesimist este Petre Pandrea, care i-a apărat, ca avocat, pe comunişti în ilegalitate, şi pe burghezii pe care comuniştii ajunşi la putere încercau să-i treacă în ilegalitate.

El întrevedea două căi de evoluţie în lumea de mâine:împăcarea contrariilor, a comunismului cu capitalismul, sau victoria mondială a revoluţiei comuniste. „Am multe indicaţii că lumea de mâine se va desfăşura în cadrul celei de a doua ipoteze", conchidea el cu luciditate.

Fără alte comentarii.

"Oare cum un om cu inteligenţa lui Gusti putea ignora lipsa completă de credibilitate a sovieticilor?"