Lou Groza a făcut istorie în fotbalul american

Demult, în anii care au urmat încheierii celui de-Al Doilea Război Mondial, peste Ocean făcea furori un jucător de fotbal american cu nume românesc:Lou Groza. Lou se născuse la 25 ianuarie 1924, în localitatea Martins Ferry din statul Ohio, într-o familie de emigranţi transil­vă­neni. E drept, originea sa stârneşte şi astăzi controverse:reprezentanţii etniei maghiare susţin că Lou s-ar fi născut, de fapt, într-o familie de maghiari care plecase în America;de cealaltă parte, argumentul principal e acela că Groza e un autentic nume de familie românesc. Indiferent de rezultatul acestor dispute, un lucru e cert:Lou Groza a fost unul dintre cei mai mari jucători de fotbal american din istoria disciplinei.

Ne întoarcem cu gândul în Martins Ferry (Ohio), către sfârşitul anilor ’20:celor trei băieţi din familia Groza le place să şuteze baloanele de fotbal, rotunde sau ovale, peste firele de telefon. Iniţiator era fratele mai mare, Frankie. Peste ani, vom descoperi că aceasta a fost piatra de temelie a unei cariere ful­minante şi greu de egalat.

Încheie un contract cu Cleveland Browns pe când se afla încă în tranşee

În anul 1942, la încheierea studiilor liceale, Lou Groza obţine o bursă la Ohio State University;după numai un an e înrolat în armata americană şi trimis să lupte pe front. Până acolo însă, Lou fusese deja selectat în echipa de boboci a universităţii, pentru care evoluase în trei meciuri, şi marcase cinci field-goal-uri – între acestea, unul de la foarte mare distanţă (45 de yarzi depărtare). Acest lucru a atras atenţia antrenorilor, dar aceştia n-au mai apucat să-i fructifice talentul. Operaţiunile de război se intensificaseră, aşa că era nevoie de mulţi tineri americani care să plece în linia întâi.

Lou e repartizat la Divizia 96 de Infanterie, servind în teatrele de operaţiuni din Pacific, ca asistent de chirurgie, până în anul 1945. Printre faptele sale de arme se numără salvarea, în Filipine, a unui soldat care fusese împuşcat în faţă, precum şi multe alte acţiuni riscante de recuperare a soldaţilor răniţi care se aflau sub linia focului. Mai târziu, Lou Groza avea să declare ziarelor americane:„Am văzut o mulţime de oameni cu răni grave. Picioare pierdute, sânge, oase zdrobite şi aşa mai departe”.

Un fapt interesant se petrece înaintea încheierii conflagraţiei mondiale:Lou Groza primeşte în tranşee o scrisoare de la antrenorul Paul Brown, care îl informa că formaţia Cleveland Browns e interesată de serviciile sale. Iar Lou – chiar de acolo, de pe front – îşi dă acordul pentru încheierea unui contract prin care primea o sumă de 500 de dolari lunar, plus un bonus anual de 7.500 de dolari, până la finalul războiului. Pe timp de pace, Groza se obliga să joace pentru Browns.

Om al recordurilor, Lou capătă renumele „The Toe”

După patru ani de front, Lou îşi ţine promisiunea şi vine laCleveland Browns. Suntem în 1946, iar Groza poartă numărul 46 pe tricou. E un jucător polivalent:e folosit în echipă pe post de kicker– adică jucătorul care şutează mingea şi care încearcă să transforme în punc­te tentativele de ţintă –, dar, în acelaşi timp, evoluează şi în echipa ofensivă, într-un post pe care americanii îl numesc offensive tackle. Practic, Lou făcea parte din prima linie, care avea misiunea de a-l proteja pe quarterback. Întâlneşte, cu acest prilej, o serie de nume sonore peste Ocean, cum ar fi quarterback-ul Otto Graham, fullback-ul Marion Motley sau receiveriiDante Lavelli şi Mac Speedie.

Cu Groza pe teren, Cleveland înregis­trea­ză o serie impresionantă de patru suc­ce­se consecutive în competiţia pre­mer­gătoare înscrierii echipei în NFL, care strângea la start crema fotbalului american. Între 1946 şi 1949, Cleveland câştigă titlul AAFC (numele unei ligi profesioniste de fotbal american, care a precedat actualul NFL – n.r.). În chiar primul sezon, Lou Groza stabileşte un record la două categorii:numărul conversiilor de un punct după un touchdown, dar şi numărul de field-goal-uri realizate, aşa după cum a consemnat Andy Piascik în lucrarea The Best Show in Football, în capitolul rezervat perioadei 1946-1955 din viaţa echipei Cleveland Browns. Finala competiţiei nu este o amintire frumoasă, în ciuda victoriei, 14-9, obţinute în faţa formaţiei New York Yankees. Accidentat la gleznă, Lou Groza n-a mai fost transformerul de precizie, ratând trei situaţii din care putea aduce puncte echipei sale.

În 1947, Cleveland termină sezonul cu doisprezece victorii din paisprezece posibile, iar un an mai târziu echipa face un parcurs perfect, fără a cunoaşte înfrângerea în AAFC. În 1948, Lou Groza reuşeşte un field-goal de la distanţa de 53 de yarzi, ceea ce, la acel moment, însemna un nou record mondial în materie. Titlul în AAFC este monopolizat de Cleveland, care deţine supremaţia şi în ultimul sezon al acestui campionat, în 1949.

Un journalist inspirat l-a numit pe Lou Groza „The Toe” (Degetul), bazându-se pe tehnica sa impecabilă de lovire a balonului. Astfel, din punct de vedere tehnic, Lou Groza a fost unul dintre kickerii care a lansat o nouă modă:a folosit tehnica de a lovi balonul cu partea din faţă a piciorului, încercând să ţintească mijlocul balonului oval. În urma acestor „inovaţii”, consiliul NFL a luat decizia de a interzice folosirea mijloacelor auxiliare la executarea field-goal-urilor sau conversiilor. Aşa s-a ajuns la situaţia ajutorului oferit cel mai adesea de punter, prin fixarea balonului.

Groza, jucătorul cheie al celor de la Cleveland

Odată cu 1950 se trece la sistemul com­pe­tiţional NFL, iar primul sezon nu face alt­ceva decât să consolideze supremaţia celor de la Cleveland. În 1950, Lou Groza marchează cu puţin timp înainte de încheierea finalei susţinută contra celor de la Los Angeles Rams;echipa din oraşul îngerilor conducea cu scorul de 28-27, însă lovitura de picior semnată de Groza, de la 16 yarzi, a făcut ca tabela să indice finalmente 30-28, iar titlul să meargă tot la Cleveland. Acest succes a fost unul deosebit de important, deoarece specialiştii considerau că AAFC este un eşalon inferior din punct de vedere valoric NFL-ului. Cleveland Browns, una dintre cele patru formaţii admise în NFL, a spulberat orice dubiu prin evoluţia excelentă, fructificată prin cucerirea titlului de campioană. În chiar prima etapă a sezonului regulat, Cleveland trece de campioana en-titre, Philadelphia Eagles, cu scorul de 35-10. Înainte de play-off, Lou Groza doboară un record vechi de 24 de ani al ligii, marcând cel de-al treisprezecelea field-goalpentru echipa sa.

Anul 1951 este marcat de un record personal pentru Lou Groza. După un sezon regulat foarte bun, Cleveland pierde finala în faţa celor de la Los Angeles Rams. Cu toate acestea, Groza e aplaudat la scenă deschisă, de vreme ce înscrie un field-goal de la 52 de yarzi – un nou record pentru Super Bowl, care a căzut după 42 de ani.

În 1952 şi 1953 istoria se repetă. Cleveland joacă excelent în sezonul regulat, dar pierde finala Super Bowl în faţa rivalei din Detroit Lions. În finala din 1952, Groza evoluează cu coastele fisurate după un placaj. Accidentarea amprentează puternic evoluţia sa, jucătorul ratând trei field-goal-uri, care, transformate în puncte, ar fi adus victoria finală celor de la Cleveland. Se revanşează un an mai târziu, când reuşeşte 23 de field-goal-uri, cu o rată de succes de 88, 5 la sută.

Cleveland devine campioa­nă a continentului nord-american şi în 1954 şi 1955, în timp ce Groza e desemnat cel mai bun marcator de field-goal-uri, de trei ori, în 1950, 1952 şi 1953. În 1957 e declarat cel mai bun marcator din ligă,  field-goal-urile sale de trei puncte, dar şi conversiile de un punct, aducând echipei sale succese importante.

În 1954, Lou Groza este desemnat Most Valuable Player, jucătorul cel mai valoros din NFL. Finala din 1955, 38-14 pentru Cleveland în faţa celor de la Rams, este una care intră în istoria NFL. Groza este în vârf de formă sportivă, fiind selecţionat pentru meciul Pro Bowl de nouă ori consecutiv, între 1950 şi 1959.

Omul care a jucat la o singură echipă, în echipa ideadă a deceniului şase din NHL

În 1959, la o vârstă la care mai avea încă multe de spus în sportul care l-a consacrat (35 de ani), Lou se retrage din teren din cauza unor pro­bleme medicale la spate. Un alt record al carierei se născuse chiar înainte de a agăţa ghetele în cui:sportivul ajunsese la acelaşi număr de puncte ca şi Sam Baker, în întreaga istorie a ligii profesioniste. Lou Groza consideră însă că a jucat destul şi doreşte să se protejeze din punct de vedere medical. El devine scouterpentru echipa care l-a consacrat şi, în acelaşi timp, pune bazele unei afaceri în asigurări.

Dragostea pentru dreptunghiul magic îl trage însă înapoi:la îndemnul lui Art Modell, cel care achiziţionase între timp franciza Cleveland Brown, Lou Groza îşi face o revenire triumfală în circuitul competiţional. Singura modificare era cea a numărului purtat pe spatele tricoului:Lou renunţase la 46, care îl făcuse celebru, în favoarea lui 76.

Deşi nu mai are strălucirea deceniului trecut, Cleveland Browns rămâne una dintre starurile ligii, reuşind, în 1964, câştigarea unui nou titlu de campioană;iar triumful a aruncat în aer Statele Unite ale Americii. Finala acelui an, disputată contra celor de la Baltimore Colts, rămâne una memorabilă. Lou Groza a deschis scorul cu un field-goal, după care a executat patru kickoffs(lovituri de reîncepere) de peste 70 de yarzi. Scorul final a fost sugestiv şi categoric:27-0 în favoarea lui Cleveland Browns.

 Kickerul Lou Groza a mai evoluat până în 1967, când s-a retras definitiv din rândurile formaţiei Cleveland Browns, singura care se poate lăuda că l-a avut în echipă. De altfel, Groza a fost ultimul mohican din echipa iniţială de la Cleveland Browns care a rezistat până în anul 1967. Avea 44 de ani şi a numit ziua retragerii „cea mai tristă zi a vieţii mele de fotbalist”. Cel mai mare salariu l-a avut în chiar ultimul an de contract, în care a încasat suma de 50.000 de dolari.

Atunci când Lou Groza a decis să agaţe definitiv ghetele în cui, echipa Cleveland Browns a decis să îi ofere celui care scrise­se istorie sub tricoul său privilegiul de a avea un loc pentru posteritate în galeria de onoare a marilor valori ale clubului. Lou Groza a fost inclus şi în echipa ideală a deceniului şase din NFL.

Numărul 76 pe tricou a rămas pentru totdeauna al lui Groza

După retragerea din activitate, Lou Groza a primit o ofertă de la formaţia San Francisco, însă nu a dorit să îşi mute familia şi afacerea (în domeniul asigurărilor) din Cleveland într-un alt oraş. A continuat să fie alături de echipa care-l consacrase, fiind numit ambasador şi mentor pen­tru jucătorii tineri. În foarte multe situaţii, Lou îi invita pe aceştia la masă şi îi ajuta să găsească apartamente în să locuiască;le oferea sfaturi din bogata sa experienţă competiţională, dar şi de viaţă. A refuzat oferta de a fi antrenor pentru kickerila Cleveland, dar a rămas permanent alături de echipă, lo­cu­inţa sa fiind situată foarte aproape de centrul de antrenament.

În 1974 a fost onorat de includerea în Hall of Fame-ul Pro Football, alături de alte mari glorii ale acestei discipline sportive atât de îndrăgite peste Ocean. Mai mult:Cleveland a decis să nu mai permită altui jucător să poarte vreodată numărul 76 pe tricou, care a rămas definitiv al lui Lou Groza. În 1992 a fost înfiinţat Lou Groza Award, un trofeu destinat în exclusivitate tinerilor kickerdin echipele de colegiu.

În 1995, când Cleveland Browns a fost relocată la Baltimore, sub numele de Ravens, Lou Groza a fost cel mai dur critic al acestei mişcări de marketing. În urma semnalelor sale, Cleveland s-a restabilit ca franciză în 1999. În 1996 a văzut lumina tiparului cartea sa autobiografică:The Toe. The Lou Groza Story. Lou reuşit să strângă între coperţile volumului o colecţie impresionantă de amintiri după cele 21 de sezoane petrecute pe arenele cu buturi. A fost diagnosticat apoi cu Parkinson, iar in 29 noiembrie 2000 a suferit un infarct şi a părăsit lumea aceasta – intrând însă cu totul în istorie.

Bulevardul din oraşul Berea, statul Ohio, unde se află baza de antrenament a celor de la Cleveland Browns, se numeşte 76 Lou Groza. Una dintre ghetele sale de fotbal se află actualmente în colecţia celebrului grup de muzee Smithsonian Institute, din capitala Statelor Unite ale Americii, Washington D.C.

Fratele Alex, baschetbalist faimos

Alex Groza, fratele lui Lou, a câştigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de vară de la Londra, din 1948, cu echipa de baschet a Statelor Unite ale Americii. Alex a jucat la Indianapolis Olympians, iar în primul sezon la profesionişti, în 1949, a fost ales Rookie of the Year, cucerind premiul acordat celui mai bun debutant. Alex Groza avut o carieră scurtă în NBA, în 1951 fiind suspendat pe viaţă pentru amestecul în pariuri ilegale. Sportivul a înregistrat o medie de 22, 5 puncte pe meci în întreaga sa carieră baschetbalistică, în care a marcat un total de 2.925 de puncte. Alex Groza a fost reabilitat parţial, permiţându-i-se să devină antrenopr în ABA (American Basketball Association), la formaţii precum San Diego Conquistador sau Kentucky Colonels. A murit în anul 1995, iar porecla sa de pe terenul de joc a fost „The Beak” (Ciocul).