Literatura de război: moartea naște poezie

În 1940, abia se încheia primul an de război când scriitorul Robert Graves publica un articol în The Listener, în care spunea:”Am fost rugat să explic, ca poet al ultimului război, de ce până acum acest război a produs atât de puțină poezie”.

Încă din prima săptămână, războiul din 1914-1918 a inspirat un număr impresionant de poezii și ficțiune. Conform unei estimări, 3 milioane de poezii de război ar fi fost scrise în Germania în primele șase luni de conflict, iar Catherine W. Reilly a numărt 2225 de poeți englezi care au scris despre Primul Război Mondial, dintre care 1808 erau civili. Spre exemplu, William Watson (în vremea aceea un poet apreciat, azi practic uitat) s-a hotărât rapid că poemele lui de război ar trebui să-i facă pe oameni să spună că el e adevăratul poet național pe timpul acelei crize. Astfel, în primele șase săptămâni de la începutul războiului, a publicat 16 poezii pe această temă.

În La Litterature de la Guerrea lui Jean Vic, lista poeților de război ce au scris în limba franceză se întinde pe 18 pagini. Până în 1915 începuse deja publicarea romanelor de război și chiar a memoriilor, deși războiul practic abia începuse. Unul dintre cele mai influente dintre toate romanele de război, Le feusemnat de Henri Barbusse, a apărut în 1916 și a câștigat prestigiosul Premiu Goncourt un an mai târziu. Până la semnarea Armistițiului se vânduseră deja 200.000 de exemplare;traducerea în limba engleză a apărut în 1917, iar cea în limba germană a fost publicată la Zurich în ultimele luni ale războiului.

Nu poate fi pus la îndoială faptul că Primul Război Mondial a devenit un fenomen literar mult mai important decât ultimul mare război continental, cel din 1792-1815 (despre care s-a scris totuși destul de mult). Lucrarea British Autobiographies, apărută în 1955, listează – la capitolul Războaiele Napoleoniene – 87 de jurnale și memorii publicate de foști militari. Cu toate acestea, se pare că în secolul al XIX-lea, războiul nu era considerat un subiect de literatură potrivit, și deși conflictul a durat 23 de de ani, el nu pare a fi decât o temă secundară în operele scriitorilor contemporani. Acest lucru nu se întâmplă numai în Anglia, dar și în Franța, Spania și statele italiene. O excepție parțială este Germania, unde revirimentul naționalist din timpul războaielor napoleoniene a dus la apariția unor romane (uitate relativ repede) și la scrierea unui mare număr de versuri ce au contribuit la hrănirea naționalismului german în 1914.

E destul de dificil de demonstrat că șovinismul în rândul populației ar fi fost mai puternic sau mai răspândit în 1914 decât cu un secol în urmă, dar se poate argumenta că la momentul iulie 1914 climatul literar și intelectual era mult mai favorabil literaturii de război decât în perioadele precedente. Război și pace, binecunoscuta operă a lui Tolstoi, a fost apreciată pe plan internațional ca fiind unul din cele mai bune romane scrise vreodată. Printre scriitorii influențați de romanul lui Tolstoi s-a numărat și Walter Bloem, un scriitor german a cărui trilogie despre războiul franco-prusac din 1870 a devenit bestseller în Germania.

În Franța, tradiția naturalismului a reprezentat cea mai puternică influență în romanul lui Barbusse, care își făcuse deja un renume ca scriitor neonaturalist cu romanul L'enfer.Printre scriitorii britanici, această variantă a curentului realist, popularizată de poezia și proza lui Thomas Hardy, a avut o influență hotărâtoare. În 1914, războiul a început într-un moment în care artiștii deja găsiseră o modalitate de exprimare a ororii de un posibil război dezumanizat, purtat prin intermediul mașinilor. În schimb, conflictul din 1939-1945 a început când multe din inovațiile artistice și literare de la începutul secolului erau deja epuizate. și, mai mult decât atât, ororiile frontului care au șocat lumea în 1914 erau atunci familiare. După cum spunea poetul Keith Douglas în 1943:

”Iadul nu poate fi eliberat de două ori. A fost eliberat în Marele Război și acum este același iad. Grutățile, durerea și plictiseala, comportamentul viilor și apariția morților au fost atât de bine descrise de poeții Marelui Război încât în fiecare zi, pe câmpurile de luptă din vest - și fără îndoială și pe cele rusești – poemele lor sunt ilustrate.”

Probabil cea mai evidentă dintre diferențele dintre literatura din 1914-1918 și cea din 1939-1945 este modul în care o percepem astăzi. Din cei 2225 poeți englezi din timpul Primului Rzăboi, enumerați de Catherine W. Reilly, ne mai amintim doar de câțiva, și încă și mai puțini dintre aceștia sunt mennționați în antologiile de literatură. În Germania și Italia, au fost scriitori cu reputații solide în perioada interbelică, dar poziția lor a fost iremediabil afectată de căderea regimurilor totalitare din aceste două țări. Aici, operele lui Ernst Junger, Wener Beumelbert, Paolo Monelli și Piero Jahier au avut o importantă contribuție la climatul intelectual și ideologic al regimurilor nazist, respectiv fascist. În Germania, studenții scriau lucrări de doctorat pe Frontliteratur, și exista un număr semnificativ de articole influente apărute în publicațiile academice precum Zeitschrift fur Deutschkunde și Dichtung und Volkstum, articole în care erau explorate implicațiile ideologice ale prozei și literaturii memorialistice din timpul războiului. Dacă în timpul regimului nazist acest gen de articole erau foarte apreciate, astăzi ele sunt mai degrabă criticate. Așa cum înfrângerea nazismului a dus la discreditarea autorilor care făceau apologii ale războiului, autorii din timpul Primului Război Mondial - precum Robert Graves, Siegfried Sassoon și Erich Maria Remarque, ale căror opere promovau mesaje anti-război, s-au bucurat de multă atenție (pozitivă) după 1945.

Din punct de vedere cantitativ, s-a scris mai mult pe tema celui de-al Doilea Război Mondial decât despre Primul, excepție făcând domeniul poeziei. Faptul că există mai puține poezii despre cea de-a doua conflagrație mondială trebuie atribuit unei schimbări de statut al poeziei. Oricum, marea majoritate a poeziilor scrise despre războiul din 1914-1918 amintește foarte mult de poezia tipică secolului al XIX-lea. Practic, peste 90% din această operă poetică nu este cu adevărat valoroasă. În privința prozei în general, scrierile despre cel de-al Doilea Război Mondial nu au beneficiat de climatul ideologic pe care s-au construit reputațiile lui Ernst Junger, Erich Maria Remarque, Robert Graves și Siegfried Sassoon.

În privința cărților de ficțiune, războiul din '39-'45 a inspirat opere mult mai bune din punct de vedere calitativ decât Primul Război Mondial, deși în multe cazuri aceste romane au fost scrise de autori care scriseseră deja sau aveau să scrie cărți mult mai bune, precum Evelyn Waugh, Norman Mailer, Albert Camus sau Heinrich Boll. În literatura britanică, doi dintre autorii ale căror cele mai bune opere au fost inspirate de experiențele din timpul războiului sunt Anthony Powell și Graham Greene. Și totuși, acești șase scriitori menționați nu sunt cunoscuți cu precădere pentru romanele lor de război în aceeași măsură ca Remarque sau Junger. Nu există practic nicio explicație concretă în acest sens;e pur și simplu o problemă de perspectivă.

Probabil că cea mai cunoscută dintre poeziile despre Primul Război Mondial este  In Flanders Fields, scrisă de canadianul John McCrae, pe 3 mai 1915. Scrisă după ce autorul fusese martorul morții prietenului său, poezia a fost publicată în același an, pe 8 decembrie, într-o revistă londoneză.

In Flanders fields the poppies blow
Between the crosses, row on row,
That mark our place;and in the sky
The larks, still bravely singing, fly
Scarce heard amid the guns below.

We are the Dead. Short days ago
We lived, felt dawn, saw sunset glow,
Loved and were loved, and now we lie
In Flanders fields.

Take up our quarrel with the foe:
To you from failing hands we throw
The torch;be yours to hold it high.
If ye break faith with us who die
We shall not sleep, though poppies grow
In Flanders fields.

Sursa:www.historytoday.com