«Lista lui Schindler», între ficțiune și adevăr istoric

Apărut la sfârșitul secolului al XX-lea, mai exact în 1993, Lista lui Schindler este un film bazat pe cartea cu același nume a autorului australian, Thomas Keneally. Subiectul cărții și al filmului îl are în prim-plan pe Oskar Schindler, un magnat german care a reușit să salveze de la moarte, nu mai puțin de 1000 de evrei, angajându-i în fabrica sa. Cu siguranță că acest număr este unul aproximativ, întrucât nu putem știi cu exactitate numărul supraviețuitorilor evrei, aflați la fabrica sa. Cu toate acestea, un lucru este sigur: existența și personalitatea personajului principal sunt de necontestat, adevărul istoric fiind acela că el ar fi existat și chiar a salvat acele suflete israelite. 

 Regizorul filmului a fost Steven Spielberg, o personalitate destul de controversată în lumea cinematografiei. Inclusiv sorgintea sa este încă dezbătută, acesta fiind o caracteristică importantă a filmului: felul în care este înfățișată situația evreilor în Germania nazistă, modul în care erau aceștia tratați și ilustrarea chinurilor pe care aceștia le-au suportat. Cu privire la începutul filmului, contrastul este izbitor. Dacă familia evreică într-o ceremonie de Shabbat cât și flacăra luminării care parcă intuiește destinul tragic al evreilor sunt colorate, continuarea filmului se desfășoară pe un fond al non-culorilor. Este o chestiune în care putem să credem, dat fiind faptul că soarta evreilor este asociată cu fumul incinerărilor, din cuptoarele lui Hitler. Această hotărâre luată de regizor are ca scop, învăluirea filmului într-un înveliș de documentar istoric. Singurul aspect care mai prinde viață, este haina roșie a fetiței, personaj desprins din memoriile lui Zelig Burkhut, un supraviețuitor al lagărului de la Plaszow.

 Filmul este unul ciclic, deoarece începe cu flăcările lumânărilor care se sting și anticipează masacrul evreilor din lagărele de la Auschwitz și nu numai. La sfârșit, umanitatea peliculei reapare atunci când Schindler îi lasă pe evreii din fabrica sa să sărbătorească Shabbat-ul. Astfel, putem spune că destinul evreilor care nu s-a mai limitat în camerele de gazare cu Țiclon B sau în lagărele de concentrare, a devenit într-o oarecare măsură destinul unui industriaș german care a făcut din eliberarea și salvarea acestora, un destin al său. Cât privește adevărul istoric în acest context, lucrurile sunt demne de încredere, dat fiind faptul că ultimii supraviețuitori din Germania nazistă, refugiați la fabrica sa, i-au oferit întreaga lor prețuire. Ca și laitmotiv al filmului, avem de a face cu umanitatea și dezumanizarea.

 Filmul pornește de la un fapt cu totul și cu totul veridic. Pe lângă personalitatea lui Oskar Schindler, regizorul amintește în film de invadarea Poloniei de către Germania și cucerirea ei rapidă, așa cum s-a și întâmplat. Efectul imediat a fost venirea unui număr impresionant de evrei în Cracovia. În același timp, acțiunea filmului se desfășoară pe două planuri: ilustrarea vieții mizere și de subzistență a evreilor veniți doar cu bagajele de mână și câteva rude/prieteni și seratele dansante de la birourile marilor SS-iști. Astfel, apare creionată o diferență colosală între ceea ce se întâmpla în interiorul Germaniei, cu multele dislocări de populații și ce se petrecea pe front. Schindler rămânea singur într-un iad pământesc.

 Situația evreilor în linii mari, a fost amintită prin câteva momente-cheie ale filmului: bătaia de joc în plină zi, în stradă a evreilor, defăimarea și injuriile aduse lor atunci când sunt obligați de generalii SS să-și părăsească locuințele, etc. Propaganda germană este și ea descrisă la nivel înalt: în cadrul seratelor, se vorbea despre Imperiul Roman ca la o națiune și un popor înapoiat celui german, în privința marșurilor, în linia întâi apăreau copii, ș.a. Cruzimea Germaniei Naziste împotriva evreilor nu s-a limitat doar la violențe fizice sau verbale, ci și culturale. Era amintit un episod în care un evreu stătea drept în fața unui SS-ist și îi spunea: „Predau istorie și literatură. De când sunt ele neesențiale?” Unii spuneau că sunt scriitori, dar meseria aceasta nu figura în lista pentru interese germane, așa că era trecută îndeletnicirea de a face tancuri. Dacă erau adepți sau predau științe umaniste, nu primeau carnetul de muncitor calificat și nici ștampila pe acesta. Cei care treceau de acest interogatoriu, primeau o profesie la întâmplare. Toate acestea se petreceau sub ochii dezaprobatori ai lui O. Schindler care a înțeles că Germania nazistă are nevoie de fabrici și de industrii. Astfel a găsit o cale prin care să-i angajeze la întreprinderea sa de emailate și să-i scape de la moarte. Germania nazistă nu dădea doi bani pe cultură, ci o favorizau doar pe a lor. Dovadă fiind și o conversație a unui general cu un evreu: „-Până când sunt închise școlile?” Iar el a răspuns: „Nu știu! E neesențială.”

 Inițial prin această fabrică, se dorea producerea de bani și de capital pentru ca Schindler să se îmbogățească. Ulterior, interesul personal a fost dat la o parte pentru că acesta a știut cum să lucreze cu evreii. În final, el și-a dat toată averea acumulată până atunci pentru a mai salva vieți. La rândul lor, evreii au întocmit și ei o listă prin care să-i cinstească amintirea și faptele. Până la urmă, titlul fimului este unul patetic. Nu a fost vorba de o listă, chit că el la început întocmește una de 13 pagini cu nume ale unor evrei pe care să-i angajeze la fabrica sa, ci mai degrabă de un film al destinelor care capătă o cotitură neașteptată. Spre sfârşitul filmului, lui Schindler îi este înmânat un inel de aur, gravat de evreii pe care i-a salvat, şi ni se spune că inscripţia este din Talmud– “Cel care salvează o singură viaţă, salvează întreaga lume.” Citatul este într-adevăr emoţionant, însă se pare că nu este ceea ce este stipulat în Talmud. Versul original spune “Oricine prezervă un suflet al lui Israel, Scriptura i-l atribuie lui, ca şi cum el ar fi prezervat o lume întreagă” . Talmudul laudă numai prezervarea de vieţi evreieşti.

 O lista cu numele a peste 800 de evrei salvati de omul de afaceri Oskar Schindler, a fost gasita de angajatii unei biblioteci din Sidney, printre manuscrisele scriitorului australian Thomas Keneally. Lista, lunga de 13 pagini, este o copie a originalului, facuta la o masina de scris, pe 18 aprilie 1945, intr-una dintre ultimele zile ale celui de-al Doilea Razboi Mondial.