Lenjeria intimă de acum 500 de ani, aproape identica cu cea de azi

📁 Istoria Modei
Autor: Redacția

Cercetătorii de la Universitatea Innsbruck, din Austria, au găsit într-un castel medieval din Tirol patru sutiene bine conservate, care datează de acum 600 de ani.

Descoperirea arheologului Beatrix Nutz, de la Universitatea din Innsbruck, spulberă teoria potrivit căreia sutienul este o invenţie relativ recentă a omenirii, datată spre sfârşitul secolului al XIX-lea. Mai exact, Beatrix Nutz a demonstrat că lenjeria intimă feminină a fost descoperită cu 500 de ani mai devreme decât se credea, chiar înaintea corsetului. Cei despre care se ştia până acum că au inventat sutienul sunt Herminie Cadolle în Franţa, în 1889, şi Mary Phelps Jacob în SUA, în 1914.

Obiectele vestimentare au fost găsite în timpul lucrărilor de renovare ale Castelului Lengberg, din Tirol, Austria, printre alte materiale textile şi haine vechi de sute de ani. Toate cele patru sutiene aveau cupe la fel ca cele moderne, iar unul dintre ele mai avea intacte şi bretelele. „Nu ne-a venit să credem. Din tot ceea ce ştiam până acum, existenţa unui astfel de obiect de îmbrăcăminte în secolul al XV-lea nu era posibilă", a declarat arheologul Beatrix Nutz.

„Sutienele descoperite seamănă foarte mult cu modelele de azi. Au cupe distincte, două bretele pentru umeri şi, probabil, încă o bretea la spate", a mai spus Nutz, care a adăugat că piesele de lenjerie intimă erau îmbrăcate în dantelă.

Chiloţi masculini

Descoperirea certifică faptul că sutienul a apărut mult înaintea corsetului şi nu invers, aşa cum s-a crezut până acum. În fapt, apariţia corsetului a fost motivul trecerii sutienului în anonimat, pentru a reveni în forţă la sfârşitul anilor 1800.  În acelaşi castel a fost descoperită şi o pereche de chiloţi la fel de veche, despre care oamenii de ştiinţă presupun că a aparţinut unui bărbat. „Pe vremea aceea, bărbaţii purtau chiloţi ca un simbol al puterii şi dominării masculine", a precizat Beatrix Nutz.

Mai multe