Legiunea Română de la Praga

Pe 30 octombrie 1918, data în care s-a declarat Republica Cehă s-a declarat independentă, la Praga s-a format o unitate militară din foşti soldaţi şi ofiţeri austro-ungari care avea drept scop principal organizarea şi plecarea imediată către Transilvania pentru a ajuta noua autoritate română. Ei formau Legiunea Română din Praga.

Această nouă formaţiune a ajutat, în primul rând, la proclamarea independenţei Cehoslovace, dar şi la apărarea acestei decizii până în momentul când armata cehoslovacă s-a putut regrupa şi reorganiza. Imediat după ultimele încercări eşuate de revenire ale Imperiului Austro-Ungar, Legiunea şi-a considerat misiunea încheiată şi a pornit către Banat şi Transilvania, parcurgând Austria şi Regatul Sârbo-Croato-Sloven. Pe teritoriul sârb, însă, Legiunea română formată la Praga a fost întâmpinată cu ostilităţi, fiind dezarmaţi şi, automat, fiind împiedicaţi să ajute la întărirea armatei transilvănene.

Componenţa şi acţiunile Legiunii

În ultimele zile ale lui octombrie 1918, la Praga s-a creat o mediu favorabil strângerii şi organizării soldaţilor români care luptau pentru armata austro-ungară. Aşadar, printre cei care au format Legiunea Română din Praga s-au numărat Regimentul 2 Braşov (încărtiruit în cazarma „Franz Joseph”), o parte a Regimentului 51 Cluj (cu o componentă românească mai mare de 50 % ) şi Regimentul 37 Oradea (încartiruit în cazarma „Albrechts”). Una dintre măsurile pe care Legiunea le-a luat împotriva austro-ungarilor a fost pe 28 octombrie când cehii au ocupat principalele instituţii administrative, iar românii au refuzat să tragă în manifestanţii cehi.

Încurajate de rapiditatea cu care cehii şi-au declarat independenţa, trupele româneşti au procedat la organizarea unui corp expediţionar care să să deplaseze în Ardeal, pentru a se pune la dispoziţia noilor autorităţi române. Astfel, la 1 noiembrie 1918 Legiune Română din Praga s-a constituit oficial din efectivele reduse ale celor trei regimente preponderent româneşti (la care s-au adăugat şi români din Regatul României căzuţi prizonieri), totul fiind decis printr-o şedinţă în localul şcolii germane, iar la 3 noiembrie în sala de gimnastică a acesteia, s-a sfinţit drapelul românesc şi s-a depus jurământul de credinţă faţă de naţiunea română în forma stabilită de Consiliul Naţional Român Central, nou-înfiinţat. Legiunea număra la început 1425 de soldaţi, dar rândurile s-au înmulţit odată cu încetarea focului pe diferite fronturi austro-ungare, soldaţii români îndreptându-se spre casă.

În mai puţin de o lună, noiembrie 1918, Legiunea s-a organizat, asigurându-şi condiţiile necesare de alimentaţie şi igienă pentru a putea duce la capăt ce îşi propuseseră. Drept răsplată pentru faptul că i-au ajutat în dobândirea independenţei, Consiliul Naţional Cehoslovac le-a pus la dispoziţie românilor armament, alimente şi medicamente.

Conducătorii Legiunii Române din Praga s-au subordonat, printr-o declaraţie, Senatului Militar Român Central al Ofiţerilor şi Soldaţilor din Viena (îndrumat de trimisul Partidului Naţional Român din Transilvania, Iuliu Maniu), organism care-şi propusese gruparea şi organizare în jurul său a soldaţilor şi ofiţerilor români din vestul Imperiului Austro-Ungar, şi care la data de 1 noiembrie trimisese o delegaţie (formată din ofiţerii Petru Popovici şi Emil Colbazi) la Praga. Pentru a colabora eficient, Legiunea Română din Praga a trimis un delegat ca membru al Senatului Militar Român Central.

Lungul drum spre casă

La finalul lunii noiembrie, după ce pacea fusese restabilită la Praga, Legiunea Română, rugămintea Consiliului Ceh, a luat în considerare să îi ajute pe militari cehi la eliberarea teritoriilor slovace de trupele maghiare. Însă totul a fost abandonat în momentul în care au primit ştirea Convocării Marii Adunări de la Alba Iulia – ei au plecat îndată către România.

La plecare, Consiliul Naţional Cehoslovac a pus la dispoziţie militarilor români o garnitură de tren, bani necesari pentru acoperirea cheltuielilor de transport, precum şi echipamentul şi armamentul necesare. Deasemeni, pentru a facilita călătoria acelaşi consiliu a eliberat o scrisoare de recomandadare către autorităţile sârbo-croato-slovene. Pe 25 noiembrie 1918 au ajuns la Zagreb, unde au fost dezarmaţi de către sârbi, din cauza statutului încă neclar al Banatului. Câteva zile mai târziu, Legiunea Română din Praga avea să ajungă la Cluj, moment în care s-a autodizolvat. Membrii organizaţiei s-au înrolat în Gărzile Naţionale Române şi în cadrul Armatei Române din Transilvania.

Citeşte şi:
Legiunea Străină: „Aceștia nu sunt oameni, sunt diavoli!” 
Legiunea cehoslovacă din Rusia. Jocurile neîncrederii