LANSARE Fetele ascunse din Kabul. O apărare secretă împotriva discriminării femeilor în Afganistan
Editura Meteor Press vă invită joi, 24 martie 2016, ora 11, 00 la evenimentul de lansare a volumului Fetele ascunse din Kabul. O apărare secretă împotriva discriminării femeilor în Afganistan, al scriitoarei Jenny Nordberg – în traducerea lui Mihai-Dan Pavelescu –, carte care va deschide seria unor lucrări de actualitate cu privire la condiţia femeii într-o lume în care supravieţuirea şi afirmarea în orice domeniu al vieţii sunt rezervate în mare parte bărbaţilor, aşa cum trecutul cât şi prezentul le confirmă.
Jenny Nordberg a realizat un tablou impresionant al societăţii în care multe femei îşi trăiesc clandestin copilăria şi pubertatea întruchipând sexul favorizat social, pentru ca ulterior să fie silite să se mărite şi să aibă copii. În Afganistan, naşterea unui fiu reprezintă un motiv de sărbătoare, iar sosirea pe lume a unei fiice este adesea jelită ca o nenorocire. Astfel, a apărut şi un „al treilea tip” de copil:o fată crescută temporar ca băiat şi prezentată ca atare lumii exterioare. Fetele ascunse din Kabul are în centru personaje reale remarcabile, care dau viaţă acestei cărţi.
Invitata de onoare la masa prezidiului, doamna Iuliana Alexa, redactor – şef din partea revistei Psychologies, ne va vorbi despre feminism, despre drepturile femeilor, făcând o paralelă între condiţia femeii în diferite zone geografice, sociale, economice şi politice.
Lista invitaţilor va cuprinde nume sonore din cadrul unor publicaţii ale unor trusturi media de succes din România-Hiparion, Burda, Ringier şi Adevărul.
Editura Meteor Press împreună cu revista Psychologies vă aşteaptă la Gio Cafe din Bd. Burebista nr. 2, zona Piaţa Alba Iulia, să sărbătorim feminitatea!