Jihadul - între Coran şi terorism

Din obisnuinta in limbile europene cuvantul jihad se traduce prin "razboi sfant". În fapt, termenul semnifica in araba "efort spre un scop determinat". Expresia completa este djihad fi sabil Allah, ceea ce inseamna "efort pe calea lui Dumnezeu". Aceasta semnificatie generala are in vedere orice intreprindere laudabila care vizeaza propagarea islamului in lume, acoperind inclusiv notiunea de razboi sfant.

Jihadul-aspecte generale

Potrivit lui Gilles Kepel "in sensul lui original, ceea ce numim marele jihad, asa cum l-a definit Profetul, asa cum este el codificat in dreptul musulman sau asa cum marii mistici sufisti l-au practicat, este inainte de toate o supunere totala a sufletului fata de Dumnezeu, un efort asupra lui insusi pentru a lupta contra relelor inclinari, pentru a urma calea perfectiunii, deci pentru a fi un mai bun musulman." In comparatie cu acesta, lupta armata contra dusmanilor islamului nu reprezinta decat "micul jihad".

Spre deosebire de ceilalti stalpi ai islamului, jihadul nu este o obligatie personala, ci una de natura comunitara. El se transforma in datorie personala atunci cand islamul este atacat si se declara mobilizarea generala. Ambiguu si dand nastere la controverse, jihadul nu este un razboi de exterminare. Scopul sau este acela de a apara islamul impotriva unui pericol din exterior sau pentru a propaga aceasta religie printre "necredinciosi".

Acceptat inca de la inceput de catre Muhammad, razboiul sfant devine progresiv, motorul expansiunii islamului, fiind preluat si amplificat de catre califii ce-i vor succeda Profetului. Extinzandu-i aria de aplicare in afara Arabiei acestia isi vor impune dominatia asupra unor teritorii vaste ce se intindeau, in jurul anului 750, de la Pirinei pana in apropierea granitelor Chinei. Desi purtat in numele credintei, jihadul nu a exclus totusi o anumita toleranta fata de religiile monoteiste pe teritoriile cucerite pentru islam.

Acestei varste de aur, musulmanii ii pastreaza si astazi nostalgia, multi dintre ei fiind tentati sa asocieze aceasta perioada stralucitoare cu conceptul de razboi sfant, care a contribuit in a-i permite realizarea, concept de altfel puternic inscris in traditia musulmana inca de la originile sale coranice. infrangerile militare suferite de razboinicii lui Allah in epoca cruciadelor si declinul general care afecteaza din acest moment lumea musulmana va dezvolta in randul locuitorilor acesteia un sentiment durabil de amaraciune si ranchiuna. Tocmai acestei ranchiune se datoreaza, cel putin partial, succesul de care se bucura astazi in fata maselor populare musulmane miscarile islamist-radicale cu tendinte teroriste.

Epopeea muhammadiana - Revelatia

Pentru jihad este acuzat islamul si profetul sau. insa reprezinta o greseala sa judecam purtarea lui Muhammad dupa criteriile noastre morale de astazi. Ea poate fi judecata doar in contextul politic, economic si social din acea vreme.

In cele ce urmeaza nu ne propunem sa facem o istorie a islamului. in aceasta scurta prezentare a vietii lui Muhammad, a drumului parcurs de acesta de la paganism spre aceasta noua religie monoteista, numita islam, vom incerca sa retinem doar ceea ce priveste sau conditioneaza atitudinea musulmanilor fata de razboi si formarea conceptului de jihad, definit doctrinal si juridic in secolele IX-XI, dar ale carui fundamente sunt stabilite in mod clar de revelatia coranica si de catre comportamentul lui Muhammad.
Aflata in centrul islamului, personalitatea lui Muhammad nu a incetat niciodata sa-i fascineze pe musulmani, suscitand prin aceasta o bogata literatura, ce incearca sa reconstituie viata celui ce a fost in acelasi timp "purtatorul mesajului divin, ghidul spiritual al credinciosilor si conducatorul politic si militar al comunitatii temporale a musulmanilor".

In general biografia lui Muhammad a fost reconstituita pe baza marturiilor scrise furnizate, pe de o parte de Coran, iar pe de alta parte de relatarile apropiatilor privind faptele (sira) si spusele Profetului (hadith). Desi aceste marturii sunt neverificabile, avand in vedere faptul ca au fost redactate mult mai tarziu, dupa moartea lui Muhammad, fiind influentate de orientarile politice si religioase diferite ale comentatorilor arabi, putem totusi avea o reprezentare destul de exacta a evenimentelor fundamentale ale vietii celui pe care musulmanii il numesc "trimisul lui Dumnezeu".

Potrivit traditiei, Muhammad s-a nascut la Mecca, in clanul quraysit Banu Hasim in "anul Elefantului", identificat de majoritatea islamologilor cu anul 570, an in care regele etiopian Abraha a pornit o expeditie impotriva locuitorilor Meccai, si care ramasese in memoria acestora prin prezenta elefantilor ce insoteau trupele etiopiene.

Ramas orfan la varsta de 6 ani, Muhammad a fost crescut mai intai de bunicul sau Abd al-Muttalib si apoi de unchiul patern Abu Talib, tatal lui Ali, cel care avea sa se casatoreasca cu Fatima, fiica Profetului devenindu-i astfel ginere. Lipsit de avere Muhammad este nevoit sa lucreze de mic, castigandu-si existenta mai intai ca pastor, iar mai tarziu, caravanier in slujba unei vaduve bogate Khadidja, cu care mai tarziu se va si casatori. Din acest mariaj se vor naste sase copii, doi baieti si patru fete, din care doar fetele vor supravietui.

Fire meditativa, cel care avea sa devina Profetul islamului are obiceiul de a intreprinde lungi peregrinari in imprejurimile Meccai, in cautarea solitudinii. Prin anul 612, in jurul varstei de patruzeci de ani, intr-o noapte, pe cand se afla intr-una din grotele de pe muntele Hira, la cativa kilometri de Mecca, Muhammad are prima revelatie:ingerul Gabriel i se arata, si, invaluindu-l in mantia sa, ii porunceste de trei ori la rand "Recita!", spunand primele versuri care aveau sa devina inceputul surei 96 din Coran:
"Citeste! in numele Domnului tau, care a facut, / A facut pe om din sange inchegat, / Citeste! caci Domnul tau e prea bun, / El este cel ce [ne -] a invatat [sa purtam] condeiul, / L-a invatat pe om ceea ce n-a stiut." (Coranul, sura 96)

In anii ce vor urma revelatiile violente se inmultesc, aruncandu-l prada unor crize nervoase istovitoare. inspaimantat, se destainuie Khadidjei, care-l crede si-l incurajeaza sa predice mesajul divin, devenindu-i totodata primul discipol. Ei i se alatura apoi un numar mic de adepti:varul lui, Ali, fiul adoptiv Zayd, iar in scurt timp viitorii califi Abu Bakr, Othman ibn Affan si, in 616, Omar ibn al-Khattab, care fusese mult timp ostil Profetului, dar care odata castigat de partea islamului isi va pune intreaga energie in slujba acestuia, fiind numit si sfantul Pavel al islamului.

incetul cu incetul, isi face noi discipoli printre locuitorii orasului, in general oameni sarmani, care traiau la marginea oligarhiei din Mecca, si care-i percep mesajul ca pe cel al unui reformator social, care propovaduieste egalitatea tuturor membrilor comunitatii in fata lui Dumnezeu.

Daca la inceput predica lui Muhammad, care condamna practicile idolatrice si propovaduia existenta unui Dumnezeu unic, nu avea sa deranjeze aristocratia de la Mecca, care trata noua religie cu sarcasm, ulterior quraysitii, ingrijorati de amenintarea pe care aceasta o reprezenta la adresa pelerinajului atat de profitabil, vor declansa o violenta persecutie la adresa musulmanilor.

Exilul

Ostilitatea quraysitilor va determina mica comunitate de credinciosi sa ia calea exilului. Un prim grup se refugiaza in Abisinia, iar in 622 insusi Profetul va cauta un loc de refugiu. Respins la Ta'if, el poarta negocieri cu locuitorii unui oras din nordul Arabiei, Yatrib, cu care incheia o alianta (pactul de la Akaba), prin care acestia din urma se ofereau sa acorde adapost comunitatii de exilati. Yathrib devine astfel orasul Profetului, Medinat al Nabi, sau pe scurt Medina. Acest exod numit in terminologia islamica Hegira marcheaza inceputul erei musulmane, anul 622, devenind anul I al calendarului musulman. 

Plecarea lui Muhammad din Mecca are o mare importanta atat in istoria Islamului cat si in intelegerea comportamentului lui Muhammad si a atitudinii acestuia fata de razboi. Instalandu-se in Medina el devine din Profet, conducatorul  politic si militar al unei noi comunitati, in care vechile legaturi tribale si de clan se destrama, locul lor fiind luat de o ideologie comun impartasita. Noua comunitate, umma, este o confederatie de natura politica, intre grupul de credinciosi veniti din Mecca si diferite triburi si clanuri din zona Yathrib, sudata prin adeziunea la profetul lui Allah.

Este vorba aici nu de o acceptare a islamului ca religie ci doar de o recunoastere a lui Muhammad in calitate de lider politic si o acceptare a acestuia in calitate de judecator. Prin pactul semnat cu aceasta ocazie, cunoscut sub numele impropriu de "constitutia de la Medina", membrii comunitatii jurau sa fie uniti si sa-si acorde protectie reciproca. Tot acum discipolii lui Muhammad isi iau numele de muslimun, musulmani, adica adepti ai islamului.

Odata instalat la Medina, Muhammad, care vedea in islam o continuare a revelatiei lui Moise, va incerca o apropiere de cele trei mari triburi evreiesti care traiau aici. De altfel inca de pe vremea cand se afla la Mecca el introdusese unele practici proprii iudaismului cum ar fi rugaciunea in comun vineri dupa-amiaza si postul in ziua in care evreii sarbatoreau Ziua Ispasirii.

Refuzul acestora de a-l recunoaste ca mesager al Domnului, hartuielile rabinilor, glumele si epigramele poetilor il vor determina pe Muhammad sa rupa relatiile cu evreii si, in cele din urma sa le asasineze conducatorii sau, asa cum vom vedea mai tarziu, sa-i masacreze, impartindu-le bunurile si exilandu-i in afara Medinei.
O alta preocupare a lui Muhammad, dupa instalarea la Medina va fi aceea de a asigura subzistenta insotitorilor sai, care, abandonandu-si averile la Mecca, si nefiind agricultori prin traditie sau inclinatie, erau lipsiti de mijloace de existenta. 

El va relua traditia beduina a raziilor de prada, practica des intalnita in Arabia preislamica, unde reprezenta un mod de supravietuire adaptat la precaritatea resurselor.

Bataliile

Prima incursiune are loc in decembrie 623, la Nakhla, asupra unei caravane quraysite care transporta stafide si piei de la Ta'if la Mecca. in timpul atacului cativa quraysiti sunt ucisi, ceea ce va starni dezaprobarea credinciosilor, intrucat atacul avusese loc intr-o luna sfanta, Rajab, cand varsarea de sange era interzisa. Ampla disputa va fi stinsa de Muhammad, care primeste o noua revelatie:
"Daca te vor intreba despre razboiul din luna cea sfanta, spune: Razboiul este greu in ea, insa a abate de la calea lui Dumnezeu si a se lepada de El si de templul sau cel sfant si a alunga poporul Sau de acolo e lucru mai mare inaintea lui Dumnezeu. Ispita e mai rea decat omorul. Si ei nu vor inceta sa lupte impotriva voastra pana nu vor abate de la credinta voastra...." (Coran 2:214).

Badr

Anul 624 (al doilea dupa hegira), va marca un nou punct de cotitura in istoria islamului. Afland ca o importanta caravana meccana se deplasa spre Siria, Muhammad hotaraste sa o atace la intoarcere. Lupta se va da la Badr, unde, in ciuda intaririlor primite de meccani si a superioritatii lor numerice evidente, oastea medineza, avandu-l in frunte pe Muhammad, iese victorioasa. in timpul luptei Muhammad isi va mobiliza credinciosii promitandu-le victoria cu ajutorul ingerilor, si paradisul celor care vor muri:"in numele lui Allah care tine in mainile sale sufletul lui Mahomed, nici un om nu va fi ucis in aceasta zi cand lupta (impotriva qurayshitilor) cu curaj neostoit, avantandu-se si fara sa bata in retragere, caci Allah il va primi negresit in Paradis."

incepand cu acest moment lupta armata este nu numai acceptata fara reticenta, dar ea este si sustinuta religios, fiind valorificata si sistematizata pana la impartirea prazii obtinute.

Musulmanii cazuti in lupta primesc numele de shahid (martir), iar la impartirea prazii o cincime ii revine Profetului.
Dupa victorie, Muhammad foloseste momentul pentru a se descotorosi de unul dintre cele trei mari triburi evreiesti din Medina, Qaynuka, a carui rezistenta ajunsese sa-l exaspereze. Acuzandu-i de tradare Muhammad confisca averile evreilor si le impune sa paraseasca Medina. Tot acum el inlocuieste postul Asura cu cel al Ramadanului si schimba orientarea (qibla) rugaciunii dinspre Ierusalim inspre Mecca.

Uhud

Umiliti si dornici de razbunare, meccanii organizeaza in anul urmator o expeditie impotriva ummei. Afland de pregatirile acestora Muhammad le iese inainte, iar batalia se da la Uhud in apropierea Medinei. Credinciosii sunt zdrobiti si insusi Profetul este ranit, salvandu-se cu greu. Desi invingatori, meccanii nu indraznesc sa atace Medina, in schimb victoria acestora va da apa la moara dusmanilor din interior ai Profetului, care vor incepe sa puna la indoiala mesajul acestuia. Muhammad se indreapta, la fel ca dupa batalia de la Badr, impotriva evreilor, cei mai virulenti contestatari ai sai, si expulzeaza din Medina tribul evreu Banu al-Nadir.

Batalia transeei

In anul 627, ca urmare a reluarii de catre Muhammad a expeditiilor impotriva negustorilor meccani, acestia vor pregati un nou atac asupra Medinei, apeland de aceasta data la sprijinul triburilor beduine aliate. Acest episod a ramas cunoscuta sub numele de "batalia transeei", intrucat Muhammad a aparat Medina, sapand, in jurul orasului, un sant care ii va deruta pe atacatori, stavilindu-le asaltul. Aceasta noua victorie va insemna sfarsitul celui de-al treilea trib ebraic, Banu Qurayza, acuzat ca ar fi trecut in timpul luptei de partea orasului Mecca. De data aceasta Muhammad nu va mai arata mila fata de rebeli, aproximativ 700 de barbati fiind ucisi iar femeile si copiii vanduti ca  sclavi.

Reintregirea ummei

Odata cu incheierea acestei batalii Muhammad va decide sa abandoneze jihadul si sa recurga la diplomatie. in luna martie a anului 628 in fruntea unei multimi de credinciosi porneste spre Mecca sub pretextul efectuarii unui pelerinaj la sanctuarul sfant Kaaba. Desi nu reuseste sa faca pelerinajul propus, incheie totusi un tratat la Hudaybiyya, aproape de Mecca, prin care quraysitii se obligau sa-i permita intrarea in oras si indeplinirea ritului pelerinajului in anul urmator. Acordul care nu era incheiat in termenii cei mai favorabili, reprezinta totusi un triumf pentru Muhammad, care tratand de la egal la egal cu meccanii, isi sporeste prestigiul in special in ochii nemusulmanilor. Potrivit biografului lui M Ibn Ishaq, in perioada urmatoare, un mare numar de quraysiti se vor converti la islamism:

"Nici o alta victorie in islam nu a fost mai mare decat aceasta. Nu era nimic mai mult decat conflict, dar atunci cand se facuse armistitiu si razboiul a fost oprit, oamenii s-au intalnit si au stat de vorba si toti cei care vorbeau de bine islamismul se converteau la aceasta religie. in acei doi ani numarul celor care au devenit musulmani s-a dublat sau au fost chiar mai multi".

Dupa intoarcerea la Medina, Muhammad, constrans de limitele pactului incheiat la Hudaybiyya, de a nu ataca caravanele quraysite, intreprinde in mai 628, un raid asupra asezarii evreiesti de la Khaybar, o oaza bogata situata la 150 de kilometri nord de Medina. in ciuda puternicei rezistente a evreilor, acestia sunt invinsi si accepta sa ramana mai departe pe pamanturile lor pe care sa le cultive acum spre folosul musulmanilor. O soarta similara o au si evreii din Fadak, a alta oaza din apropiere. In septembrie 629 musulmanii, incurajati de succesele obtinute, vor incerca o incursiune asupra Siriei, aflata la acea data in stapanirea bizantinilor. Expeditia condusa de Zayd ibn Haritha, fiul adoptiv al lui Muhammad, va avea rezultate dezastruoase pentru oastea musulmana. in infruntarea ce se va desfasura la Mu'ta la rasarit de Marea Moarta, medinezii vor fi zdrobiti, iar Zayd isi va pierde viata.

In acest timp Muhammad continua sa-si pregateasca terenul pentru a intra in Mecca si a reintregi umma. in anul 629 el o ia de sotie pe Umm Habiba, fiica lui Abu Sufyan, puternicul sef al uneia dintre cele mai importante familii quraysite. in acelasi an Abu Sufyan va face o vizita la Medina. Nu stim daca intre cei doi s-a incheiat o intelegere prin care acesta din urma se angaja sa-si sprijine in secret ginerele, cert este ca in 630 Muhammad va intra in Mecca in fruntea unei osti de zece mii de musulmani fara a intampina nici o rezistenta. In afara de uciderea catorva dintre dusmanii cei mai aprigi, orice varsare de sange este evitata. Populatia orasului face juramantul de credinta fata de Profet, care intra in Kaaba, pune sa fie distrusi idolii, si inchina lacasul lui Allah. Totodata vechea ceremonie a pelerinajului este depaganizata si integrata noului cult islamic.

Ultimele victorii, moartea Profetului

Dupa capitularea orasului Mecca, Muhammad isi va arunca trupele intr-o bogata expeditie de prada asupra orasului Hunayn, batalie consemnata in Coran: "Dumnezeu v-a ajutat in multe campuri de lupta si in ziua de la Honein cand v-ati facut sumeti cu multimea voastra. insa aceasta nu v-a ajuns de loc si ingust v-a fost pamantul, macar ca este larg; atunci ati intors spatele la fuga. Atunci a trimis Dumnezeu locuinta Sa asupra trimisului Sau si asupra credinciosilor si a trimis ostirile pe care nu le-ati vazut si i-a pedepsit pe cei necredinciosi, si aceasta este rasplata necredinciosilor." (Coran, 9:25-26)

Dupa aceasta se va indrepta impotriva orasului Tayf, asediindu-i fara succes zidurile. intors la Medina primeste o delegatie a locuitorilor orasului Tayf si fixeaza conditiile capitularii. Imaginea pe care ne-o transmit biografii Profetului este acum aceea a unui biruitor marinimos, sigur pe el, care evita sa dea frau liber resentimentelor si razbunarii, si care accepta mesajele de supunere ale triburilor si principatelor arabe, extinzandu-si astfel si mai mult autoritatea. In anul 631, Muhammad porneste, in fruntea unei armate puternice, spre Siria, intr-o incercare de a sterge dureroasa amintire a infrangerii de la Mu'ta. Ajuns insa la oaza Tabuk, limita de nord a Arabiei, va evita sa patrunda pe teritoriul bizantin. 

In anul urmator, simtindu-si sfarsitul aproape, Muhammad intreprinde pentru ultima data pelerinajul sfant la Mecca. Se intoarce apoi la Medina unde isi pastrase in continuare resedinta, iar la 8 iunie moare in bratele sotiei favorite, Aisa, dupa ce fixase in mod solid islamul in Arabia, stabilind fundamentele credintei musulmane, rezumate sumar in "cei cinci stalpi ai islamului":

• Marturia de credinta (sahada), consta in a afirma:"Nu exista alta divinitate decat Dumnezeu, iar Muhhamad este Trimisul Sau."
• Rugaciunea rituala (salat), se efectueaza de cinci ori pe zi, fiind precedata de indeplinirea unui ritual de purificare.
• Dania (zakat), perceputa intr-un procent variabil, in functie de natura bunurilor impozitate (produse agricole, turme, bani), a reprezentat sursa esentiala de venituri care a permis expansiunea islamului in special, in timpul primului calif Abu Bakr.
• Postul (sawm sau siyam) din luna Ramadanului, obligatoriu pentru toti musulmanii de ambele sexe ajunsi la varsta pubertatii, consta in interdictia de a manca, de a bea, de a fuma si de a intretine relatii sexuale, pe toata durata sa, de la rasaritul pana la apusul soarelui.
• Pelerinajul (hajj) implica datoria fiecarui musulman de a face, cel putin, o data in viata calatoria la Mecca, indeplinind toate obligatiile rituale legate de acesta. De mentionat faptul ca jihadul nu face parte din cele cinci obligatii rituale islamice, desi dimensiunea sa razboinica a fost prezenta inca de la inceput in doctrina musulmana si a contribuit in mod hotarator la expansiunea araba.

El va capata importanta in timpul califilor care-i vor succeda lui Muhammad. Acestia urmand exemplul Profetului, vor orienta ardoarea combativa a tanarului islam intr-un elan cuceritor care-i va duce pana in inima civilizatiilor antice. Sunt anexate, pe rand:Damascul in 632, Basra si Antiohia in 638, Persia intre 637 si 650, Egiptul intre 639 si 642, Tripoli in 643. Acestor cuceriri, califii ummayyazi (661-750) le vor adauga noi posesiuni atat in vest (Spania si tarile Maghrebului) cat si in est (Afganistan)

Este epoca jihadului ofensiv, cuceritor, in care accentul este pus pe interpretarea razboinica.

Note:

1. Louis Gardet, Djihad in Dictionnaire de l'Islam religion et civilisation, Paris, Encyclopedia Universalis et Albin Michel, 1997, p. 238
2. Gilles Kepel, Qu'est-ce que le Jihad? in Les collections de l'Histoire, nr. 30, ianuarie - martie, 2004
3. Louis Gardet, op. cit, p. 238.
4. Jean Flori, Razboi sfant, jihad, cruciada. Violenta si religie in crestinism si islam, Chisinau, Editura Cartier, 2003,   p. 6, 7 
5. Jean Flori, Op. cit., p. 101
6. Mahmoud Hussein, Difficile d'ętre prophčte en son pays in  Historia nr. 734, februarie 2008, p. 56, 57
7. Dominique Sourdel, Janine Sourdel-Thomine, Civilizatia islamului clasic, Bucuresti,   Editura Meridiane, 1975, vol. I, p. 36, 37.
8. Desi in traducerea Coranului facuta de catre dr. Silvestru Octavian Isopescul, apare verbul "a citi", corect este "a recita". De altfel insasi numele de kuran care a fost dat ulterior ansamblului acestor texte pe care Profetul a fost insarcinat sa le transmita inseamna in araba "recitatie".
9. Anne-Marie Delcambre, Islamul, Bucuresti, Editura C.N.I. Coresi S.A., 1999, p. 9
10. Nadia Anghelescu, Introducere in Islam, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1993, p. 31
11. Alfred Louis de Premare, Originile islamului. intre scriitura si istorie,   Chisinau, Editura Cartier, 2004,   p. 96
12. Francis E. Peters, Mahomed si originile islamului, Bucuresti, Editura Arc, 2003, p. 192
13. Karen Armstrong, Islamul o scurta istorie, Cluj, Idea Design &Print, Editura, 2002, p. 32
14. I.e. cu greu iertat.
15. I.e. pacat mai mare.
16. Ibn Ishaq, apud. Francis E. Peters, Op. cit., p. 206
17. Jean Flori, Op. cit., p. 64
18. Karen Armstrong, Op. cit. p. 35
19. Ibn Ishaq, apud. Francis E. Peters, Op. cit., p. 219, 220.
20. Henri Lammens, Islamul. Credinte si institutii, Editura Corint, Bucuresti, 2003, p. 44
21. Dominique Sourdel, Janine Sourdel-Thomine, Op. cit., p. 47