Istoria nu se priveşte niciodată în oglindă?
Cei care nu cunosc trecutul sunt condamnaţi să îl repete. Sunt vorbe pe care le ştie toată lumea. Ideea că pericolul repetării istoriei ar putea fi îndepărtat, dacă istoria ar fi cu adevărat cunoscută, are sens. Dar ce faci atunci când cineva vrea să repete istoria, indiferent cât de mult sau de corect o cunoaşte?
Catastrofa Primului Război Mondial era cunoscută în cele mai mici detalii, în tranşee pieriseră milioane de soldaţi şi fiecare familie suferise într-un fel sau altul, dar asta nu a împiedicat, două decenii mai târziu, izbucnirea unei noi conflagraţii şi mai devastatoare, cu un preţ şi mai mare de vieţi omeneşti.
A urmat un Război Rece, a cărui transformare într-unul fierbinte a fost împiedicată doar de certitudinea că nimeni nu va supravieţui unui conflict nuclear.
Dar asta nu înseamnă că oamenii se mulţumesc cu ce au. Discursurile trecutului revin, într-o altă formă, poate, dar cu aceleaşi idei. Ceea ce era acoperit de întuneric revine la lumină, tentaţia extremelor, a convingerii că cei care nu sunt cu noi sunt împotriva noastră.
Jocul de sumă nulă, în care câştigul unuia înseamnă pierdere netă pentru celălalt, este din nou seducător, încercând să submineze gândirea win-win a lumii bazate pe reguli şi pe cooperare, ceea ce a dus la rezultate fără precedent în istorie.
Deceniile de pace şi de prosperitate, de după sfârşitul Războiului Rece, au scos de sub pragul de sărăcie miliarde de oameni, din ţări ce nu sperau la aşa ceva. Noi puteri au apărut. Dar şi noi frustrări. Cei rămaşi în urmă sau cei care se consideră nedreptăţiţi se radicalizează, în interiorul naţiunilor tot mai fragmentate, sau la nivel internaţional.
Clivajele cresc între regiuni sau între centru şi periferie, nemulţumirile se acumulează între puterile consacrate şi cele care vor să le ia locul. Tensiunile din interior şi cele din exterior se potenţează şi cresc instabilitatea la cote periculoase. Capcana lui Tucidide este un concept invocat pentru a descrie destinul implacabil al repetării conflictelor din teama că rivalul va ajunge mai puternic decât tine sau din nostalgia imperiilor care nu se uită. Aşa să fie, oare? Istoria nu se priveşte niciodată în oglindă?