Istoria ghicitului în stele: cum au apărut zodiacele
De când lumea, oamenii au fost fascinați de cer, de stelele îndepărtate și mișcarea lor. Acest interes (ce datează din antichitate, de la civilizațiile vechi) a dus la importante evoluții în gândirea umană. Spre exemplu, crearea calendarului – pe baza observațiilor cerului și a schimbărilor din natură – a avut un rol esențial în dezvoltarea societăților umane de-a lungul istoriei.
Iar credința oamenilor în astrologie – în corespondența dintre schimbările celeste și evenimentele terestre – a jucat de asemenea un rol semnificativ în istoria umanității, influențând cultura și viziunea despre lume a multor societăți.
Mesopotamia. Babilon
Primele observații astronomice datează de la vechile civilizații mesopotamiene, unde știm că în jurul anului 3000 î.Hr. oamenii deja cunoșteau constelațiile. Babilonienii, începând cu mileniul II î.Hr., au fost primii mari astronomi și tot ei au creat conceptul de zodiac. Astfel, babilonienii și-au dat seama că zodiacul – înțeles ca succesiunea constelațiior pe cer – poate servi drept etalon de măsurare a timpului dacă este împărțit în segmente egale. Așa au fost alese 12 constelații pentru reprezentarea acestor segmente, dintre care multe au fost identificate cu nume de animale. Așadar, primul rol al zodiacului a fost cel de a face o legătură între constelațiile de pe cer și perioadele diferite ale anului. Au apărut ulterior și teoriile astrologice privind posibilele legături dintre poziția stelelor pe cer și influența lor asupra oamenilor.
Grecia
După babilonieni, a fost rândul grecilor să avanseze în studiul astronomiei și astrologiei, cea din urmă intrând sub influența panteonului religios grec. Astfel, puse în legătură cu planetele și constelațiile, divinitățile grecești și-au pus amprenta asupra astrologiei și odată cu creșterea interesului oamenilor pentru această ramură pseudoștiințifică, zodiacul a început să fie folosit pentru previziuni. Zodiacul european s-a dezvoltat pornind de la modelul grecesc, răspândit apoi și în Orient în perioada elenistică.
China
În China, astrologia datează din mileniul III î.Hr. Astrologia chineză are o strânsă legătură cu filosofia chineză și se folosește de principiul lui yin și yang și alte concepte necunoscute în Occident. Zodiacul chinezesc – care folosește, de asemenea, 12 animale-simbol – pornește de la ideea unor cicluri multianuale (anul determinând zodia) și include prezența celor cinci elemente – apă, foc, pământ, metal și lemn.
Mesoamerica
Calendarele civilizațiilor precolumbiene au la bază un sistem ce datează din secolul VI î.Hr. sau chiar de mai devreme. Folosit de civilizații mai vechi precum olmecii, calendarul a fost perfecționat de mayași, care au pus la punct și un zodiac sofisticat. Pentru această civilizație, zodiacul era extrem de important:spre exemplu, în a cincea zi după nașterea unui băiat, preoții-astrologi îi făceau horoscopul pentru a-i afla destinul.
Zodiacul în zilele noastre...
Interesul europenilor pentru astrologie n-a scăzut cu timpul. Din antichitate și până târziu, în secolul XVII, astrologia era considerată o știință respectată, strâns legată de astronomie. Abia epoca iluminismului a aruncat astrologia în zona ocultismului. Însă interesul pentru zodiace și horoscoape a revenit în forță în secolul XX, în vremea culturii de masă – chiar și în zilele noastre, majoritatea ziarelor și televiziunilor de știri oferă cititorilor și telespectatorilor horoscopul zilnic.
Cele mai cunoscute zodiace
În prezent, cele mai cunoscute zodiace sunt cel european și cel chinezesc.
Zodiacul european este compus din 12 semne sau zodii:Berbec (21 martie-20 aprilie), Taur (21 aprilie-21 mai), Gemeni (22 mai-21 iunie), Rac (22 iunie-22 iulie), Leu (23 iulie-22 august), Fecioară (23 august-21 septembrie), Balanță (22 septembrie-22 octombrie), Scorpion (23 octombrie-21 noiembrie), Săgetator (22 noiembrie-21 decembrie), Capricorn (22 decembrie-19 ianuarie), Vărsător (20 ianuarie-18 februarie), Pești (19 februarie-20 martie).
Zodiacul chinezesc, în schimb, este gândit în baza unui ciclu de 12 ani, la rândul său parte a unui ciclu de 60 de ani. Spre deosebire de zodiacul european, la chinezi zodiile depind de anul nașterii. Zodiacul chinezesc începe, tradițional, cu zodia șobolanului;urmează bivolul, tigrul, iepurele, dragonul, șarpele, calul, capra, maimuța, cocoșul, câinele și mistrețul.
Zodiace mai puțin cunoscute
Zodiacul mayaș are 20 de semne deoarece calendarul mayașilor era construit pe baza ciclurilor lunare de 20 de zile. Semnele sunt:apă, casă, câine, crocodil, cerb, craniu, cutremur, cuțit, floare, iarbă, iepure, jaguar, maimuță, ploaie, șarpe, șopârlă, trestie, uliu, vânt și vultur.
Zodiacul celtic are două variante:un zodiac druidic, care folosește ca semne arborii, și unul care pornește de la ideea că omul se naște sub protecția unui animal-simbol (cerb, cocor, focă, urs, viperă, albină, vidră, pisică, somon, lebădă, gâscă, bufniță și corb).
Zodiacul indian are 36 de semne (după un calendar împărțit în 36 de perioade a câte 10 zile):toporișcă, cal, birjar, foc, capră, elefant, fir, pheonix, diamant, vier, șarpe, țestoasă, câine, vânător, urs, fecioară, pană, rândunică, balanță, uliu, maimuță, delfin, turn, leu, pustnic, scoică, metal, funie, lotus, arcaș, vultur, caleașcă, apă, perlă, corabie și yoghin.