Istoria corsetului

De-a lungul timpului, femeia a folosit diferite tertipuri pentru a atrage sau pentru a menţine interesul bărbatului. Printre ele se numără şi lenjeria intimă, iar unul dintre obiectele de vestimentaţie intimă estecorsetul. Acesta reprezintă o centură elastică lată şi întărită cu balene, care serveşte la strângerea taliei, cu alte cuvinte, este un harnaşament de susţinere a taliei, bustului şi şoldurilor în tiparele unei forme ideale, dorinţa care a creat suferinţa multor generaţii de femei.

Din cele mai vechi timpuri până în prezent, corsetul a jucat un rol esenţial în vestimentaţia femeii. I-a ascuns formele (aplatizându-i sânii) sau le-a pus în evidenţă (jucând rol de sutien) şi a strâns talia până la limita impusă de organism.

Corsetul a apărut încă din antichitate, în Grecia.

În urma săpăturilor arheologice făcute în Insula Creta, a fost descoperit un corset datând din jurul anului 2100 î.Chr. Deschis în faţă pâna la talie, el lasă sânii liberi, dar acoperea talia cu zale de cupru. Istoricii menţionează că femeile din Grecia purtau un corsaj format dintr-o bandă de pânză pe care o legau peste piept, numită “apodesma”, vestimentaţie adoptată şi de matroanele romane, iar mai târziu şi de femeile din Galia, după ce aceasta provincie a fost cucerită de către romanii conduşi de Cezar.

În secolul al XII-lea, femeile purtau “basquine”, un fel de corset din pânză groasă care strângea talia, iar în secolul al XIV-lea centura era atât de lată, încât susţinea şi sânii.

Totuşi, corsetul nu era purtat de prea multe femei, fiind chiar interzis în unele regiuni. Un edict din Strasbourg, datat din 1370, cerea ca “nicio femeie să nu-şi susţină pieptul nici prin croiul cămăşii, nici prin şireturile rochiei”.

În Franţa, în timpul regelui Carol al VII-lea (1422-1461), corsetul se purta foarte strâns pe corp, cu riscul de a deforma cutia toracică. Amroise Pare (1516-1590), cunoscut chirurg francez, unul dintre reformatorii medicinei Renaşterii, a fost primul care a constatat ravagiile cauzate de această modă, care puteau duce până la atrofierea plămânilor.

În secolul al XV-lea, femeile germane căsătorite au renunţat la corset pentru a putea respira în voie şi, mai ales, “pentru a menţine vie flacăra pasiunii în cămin”, după cum nota un istoric al timpului respectiv.

În secolul al XVI-lea, Renaşterea a adus o dată cu eliberarea constrângerilor religioase şi o modă mult mai sofisticată. Inspirat de armura medievală, iniţial corsetul avea rolul de a proteja torsul şi de a aplatiza sânii.

Stilul Tudorilor a fost foarte mult influenţat de moda de la Curtea regală a Spaniei şi avea foarte multe elemente asemănatoare cu aceasta. La curtea Franţei, Germaniei şi Italiei, se prefera o linie a corsetului mult mai puţin rigidă decât la spanioli. La sfârşitul acestei perioade istorice, Elisabeta I era pe tronul Angliei. Ea a dat un numele acestei mode – “Stilul Elisabetan”, inspirat din stilul Tudorilor. Era mai puţin riguros şi accentua talia foarte fină.

restul articolului pe Istorii Regasite