Iosif Niculescu, mărturii de la Gromki: „Văd și acuma o groapă imensă în care au fost aruncați soldații noștri morți cu sutele”
Despre acele zile teribile din noiembrie 1942, din timpul bătăliei de la Stalingrad, despre cimitirul eroilor români de la Gromki, veteranul Iosif Niculescu, participant la lupte, povesteşte:
„În momentul în care s-a declanșat atacul de la 19 noiembrie 1942, el s-a desfășurat nu după regulile obișnuite în materia asta, și anume regula era că întâi se face pregătire de artilerie și după aceea pornesc la acțiune tancurile însoțite de infanterie.
La 19 noiembrie s-a întâmplat, însă, că în momentul în care s-a tras prima salvă de tun, când a început pregătirea de artilerie, artileria grea de 150 mm, au pornit și tancurile, încât după o oră și ceva m-am trezit cu un tanc rusesc pe bordeiul meu. Eu îmi făcusem calculele de două ore, dar nu a fost așa, și am scăpat ca prin minune, că era un șanț acolo și am fugit în haine de vară. Tancurile au trecut peste cele două linii anticar, care erau cu pietre în ele. Când au atacat la capul de pod spre sud, unde era Regimentul 22 Infanterie, comandantul acestui regiment, colonelul Captaru, care era un om de o violență și de o cruzime deosebită, s-a predat cu tot regimentul și două batalioane, fără să tragă vreun foc. Și au fost luați prizonieri, bineînțeles. S-a creat o breșă pe care au început să năvălească trupele rusești. Au ajuns la un sătuc, de 19 case, unde aveam noi gazde, și trăgeau și cu artileria, și cu tancurile și din avioane. Zburau avioanele, că vedeam coșuri întregi cu bombe care le aruncau ca pe mere asupra liniilor noastre. A fost un măcel nemaipomenit.
Văd și acuma o groapă imensă în care mai târziu au fost aruncați soldații noștri morți cu sutele. Gromki se numea acea localitate. Groapa s-a făcut în spatele bisericii satului care era mare ca o catedrală, bineînțeles era cu geamurile sparte, ușile rupte, pereții murdari, era batjocorită. Bietul preot al regimentului, părintele Popescu de la Ștefănești de Argeș, Dumnezeu să-l ierte, n-a vrut să plece săracul până nu le-a făcut morților toate rugăciunile. Noi i-am zis: «Hai, părinte, că te iau rușii prizonier!» N-a vrut să plece și l-au luat prizonier, stând ani și ani la ruși. Dar n-a vrut să plece până nu și-a făcut datoria (subl. n.).
S-a produs o debandadă nemaipomenită. Rușii au pătruns mai ușor decât și-au închipuit, s-au organizat linii de apărare, dar au înaintat și s-au oprit mai la sud, în dreptul unei localități, care se numea Cernicevskaia, unde era un aerodrom german. Acest aerodrom german era păzit de un batalion românesc, în frunte cu un căpitan pe nume Duțoiu, care nu s-au mișcat de acolo, și au murit până la unul și așa au putut nemții să-și ia toate avioanele și să le evacueze fără nicio pierdere. Acest căpitan acolo a și murit. Gestul său de mare vitejie a fost recunoscut de Hitler care l-a decorat postmortem cu ordinul Crucea de Fier cu briliante”.
Acest text este un fragment din dosarul ediției de februarie a revistei Historia, dedicat soldaților români care au luptat la Stalingrad, dar și relației complicate a românilor cu nemții. În acest dosar puteți citi:
•
ÎN PREMIERĂ
: tabelul cu numele soldaților români care au murit la Cotul Donului și au fost înmormântați în cimitirul din Gromki
• Mărturii inedite ale celor care au supraviețuit celei mai sângeroase bătălii din istorie: „Văd și acum o groapă imensă în care au fost aruncați soldații noștri morți cu sutele”
• Care au fost obiectivele germanilor pentru 1942
• Care au fost responsabilitățile date de nemți Armatei Române
• Divergențele româno-germane. Nemții dau vina pe români pentru pierderea bătăliei
• Schimb de replici între mareșalul Antonescu și comandantul von Manstein: „soldatul român nu poate fi umilit de un străin, cu atât mai puțin de un camarad de arme, chiar când greșește”
• Evoluția relațiilor româno-germane după Stalingrad
• O privire asupra memorialisticii despre Stalingrad: „Armata maghiară și-a pierdut onoarea”, „Nu suntem ciumați, suntem soldați italieni”, „Care a fost scopul superior pentru care mareșalul ne-a sacrificat ca pe niște pioni pe tabla de șah?”