Invazia Republicii Socialiste Cehoslovace. Reacţia românească

Dorinţa de detaşare a conducătorilor români faţă de URSS s-a facut simţită încă din ultima parte a perioadei de conducere a Partidului Comunist Roman de către Gheorghe-Gheorghiu Dej. Însă, tensiunile dintre cele doua state au atins un nivel înalt odată cu preluarea frâielor puterii de către Nicolae Ceauşescu. Un moment semnificativ pentru ilustrarea neîntelegerilor dintre cele două state este acela al invaziei Republicii Socialiste Cehoslovace de către trupele Pactului de la Varşovia, din 21 august 1968.

La scurt timp de la întâlnirea dintre conducătorii RS Române şi RS Cehoslovace (16-17 august 1968), lucrurile au evoluat într-un mod dezastruos pentru cei din urmă. Astfel, ora 0 a zilei de 21 august, trupele unor state participante la Pactul de la Varşovia au intrat în Cehoslovacia pe itineralele recunoscute de unităţile de cercetare încă de la sfârşitul lunii mai, când se pregătea aplicaţia „Şumava” şi au ocupat sau blocat zonele şi punctele strategice identificate tot atunci:aeroporturi, lucrări de artă, instituţii guvernamentale şi de partid, cazărmi. Operaţiunea „Dunărea” fusese declanţată, iar „solidaritatea internaţională proletară” îşi arăta adevărata faţă.

Ca de obicei, diplomaţia românească de la Praga, prin reprezentantul ei, Ion Obradovici, îşi face datoria şi descrie situaţia din RS Cehoslovacă în urma invaziei trupelor Tratatului de la Varşovia:“În cursul acestei nopţi, Radio Praga a transmis comunicatul privind trecerea ilegală a frontierei de stat cehoslovace de către trupele sovietice, poloneze, democrat germane, ungare şi bulgare. În comunicat se arată că, în şedinţa sa, Prezidiul CC al PC din Cehoslovacia a chemat populaţia la calm şi linişte şi a cerut să nu se împotrivească trupelor. Trecerea frontiereleor de stat ale RS Cehoslovace este considerată ca o încălcare a normelor privind relaţiile între ţările socialiste”.

În ciuda invaziei, nu s-a reuşit înlocuirea lui Dubcek, controlul asupra presei nu a fost instaurat imediat, Svoboda a respins formulele politice fără participarea conducătorilor legitimi, iar „guvernul muncitoresc-ţărănesc” nu a mai părăsit ambasada sovietică, unde aştepta rezultatele acţiunii militare.# Acest lucru este reflectat de asemenea într-o altă telegramă a lui Ion Obradovici:” radiolul „Vltava” al forţelor ocupante repetă cu impertinenţă că armatele celor cinci se află în RS Cehoslovacă legal şi că nu vor părăsi teritoriul cehoslovac până când pericolul care ameninţă socialismul nu va fi înlăturat. 

Celelalte posturi de radio cehoslovace fidele lui Al. Dubcek şi L. Svoboda au transmis teama lor că vor fi ocupate de trupele sovietice, arătând că vor continua emisiunile până când vor dispune de mijloacele tehnice necesare”.

Iritarea românească este reflectată şi în presa vremii. Astfel, în ziarul Informaţia Bucureştiului, purtând titlul „Solidaritate deplină cu poporul frate cehoslovac”, apare următorul articol:„Comitetul Central, Consiliul de Stat și Consiliul de Miniștrii au exprimat în unanimitate profunda lor îngrijorare în legătură cu acest act, subliniind că el reprezintă o încălcare flagrantă a suveranității naționale a unui stat socialist frățesc, liber și independent, a principiilor pe care se bazează relațiile între țările socialiste, a normelor unamin recunoscute ale dreptului internațional. Nimic nu poate justifica săvârșirea acestui act, ocuparea militară a Cehoslovaciei socialiste. Amestecul în treburile interne ale partidului comunist și poporului cehoslovac, intervenția armată în Cehoslovacia reprezintă o grea lovitură dată intereselor unității sistemului socialist, mișcării comuniste și muncitorești internaționale, prestigiului socialismului în întreaga lume, cauzei păcii. Partidul și guvernul, întregul nostru popor își exprimă convingerea că singura cale pentru lichidarea consecințelor grave create de intervenția armată în Cehoslovacia, este retragerea grabnică a trupelor celor cinci țări, asigurarea condițiilor ca poporul cehoslovac să-și poată rezolva singur treburile interne, fără niciun amestec din afară. Partidul și guvernul, întregul popor își exprimă și cu acest prilej întreaga solidaritate cu poporul frate cehoslovac și cu Partidul Comunist din Cehoslovacia”.

 În acelaşi număr al ziarului este publicată şi cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu în faţa adunării populaţiei din capitală:”Dragi tovarăși, cetățeni ai țării românești, în aceste momente grele pentru poporul frate cehoslovac, pentru situația din Europa, doresc ca, în numele Comitetului Central, al Consiliului de Stat și al Guvernului, să mă adresez dumneavoastră, exprimând încrederea noastră deplină în hotărârea poporului român de a asigura construcția pașnică a socialismului în patria noastră.

Pătrunderea trupelor celor cinci țări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare greșeală și o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume. Este de neconceput în lumea de astăzi, când popoarele se ridică la luptă pentru a-și apăra independența națională, pentru egalitate în drepturi, ca un stat socialist, ca state socialiste să încalce libertatea și independența altui stat. Nu există nicio justificare, nu poate fi acceptat niciun motiv de a admite, pentru o clipă numai, ideea intervenției militare în treburile unui stat socialist frățesc.

Delegația noastră de partid și de stat, care a vizitat săptămâna trecută Cehoslovacia, s-a convins că poporul Cehoslovac, Partidul Comunist Cehoslovac, clasa muncitoare cehoslovacă, bătrâni, femei, tineri, în unanimitate, sprijină conducerea de partid și de stat în efortul pentru a îndrepta stările de lucruri negative moștenite din trecut, pentru a asigura triumful socialismului din această țară. (...)

Am hotărât ca începând de astăzi să trecem la constituirea gărzilor patriotice înarmate, alcătuite din muncitori, țărani și intelectuali, apărătoare ale independeței patriei noastre socialiste. Dorim ca poporul nostru să-și aibă unitățile sale înarmate pentru a-și apăra cuceririle revoluționare, pentru a-și asigura munca pașnică, independența și securitatea patriei socialiste. (...)

S-a spus că în Cehoslovacia există pericolul contrarevoluției;se vor găsi poate mâine unii care să spună ca și aici, în această adunare, se manifestă tendințe contrarevoluționare. Răspundem tuturor:întregul popor român nu va permite nimănui să încalce teritoriul patriei noastre”.

Diplomaţia românească este pusă de asemenea în mişcare. Astfel, Petru Burlacu, adjunct al ministrului de Externe, transmite şefilor tuturor misiunilor diplomatice ale RS România o circulară referitoare la comunicarea ce trebuia prezentată conducerii PC din ţara de reşedintă cu privire la poziţia PC Român faţă de situaţia din RS Cehoslovacă în urma intervenţiei militare străine:„Din însărcinarea conducerii partidului, cereţi de urgenţă o întâlnire la primul secretar al Comitetului Central al Partidului Comnist din ţara dv. de reşedinţă, sau, dacă nu este posibil, la altcineva din conducerea partidului.

În cursul întâlnirii, subliniind bunele relaţii de prietenie şi colaborare tovărăşească dintre PCR şi partidele respective, să prezentaţi verbal (repetăm verbal !) o comunicare conform textului pe care vi l-am transmis prin circulara noastră nr. 23/002586 şi să ne relataţi imediat despre discuţia care a avut loc.

Aveţi indicaţia expresă de a nu lăsa (repetăm a nu lăsa !) sub nicio formă textul scris al comunicării”.# Remarcăm din această telegramă, precauţiile pe care diplomaţii români şi le-au luat faţă de partidele celorlalte state comuniste, cerându-se doar prezentarea verbală a poziţiei Republicii Socialiste România.

Divergenţa de opinii dintre conducerea românească şi cea a iniţiatoarei atacului Cehoslovaciei, este reflectată în Telegram lui Teodor Marinescu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar la Moscova, către George Macovescu, referitoare la comunicarea înaintată Ministerului Afacerilor Externe al URSS:„La 21 august 1968, orele 23:15, am fost primit de L. Iliciov, adjunct al ministrului Afacerilor Externe al URSS, căruia i-am făcut comunicarea în legătură cu intrarea şi ocuparea RS Cehoslovace de către trupe ale Uniunii Sovietice, Poloniei, RD Germane, Bulgariei şi Ungariei.

Iliciov a ascultat fără a face întreruperi şi a pune întrebări, după care a spus că nu poate împărtăşi punctul de vedere exprimat în comunicare:„Resping cu hotărâre chiar şi terminologia folosită, ca de exemplu ocuparea RS Cehoslovace. Trebuie să vă atrag atenţia că în Comunicatul TASS este vorba de o cerere a unui grup de activişti de partid şi din Cehoslovacia, în care se exprimă rugămintea de a acorda ajutor în lupta contra forţelor antisocialiste din Cehoslovacia. Declaraţia pe care aţi citit-o, în care se arată că delegaţia română nu a observat forţe antisocialiste în Cehoslovacia, constituie numai un mod de aprecia situaţia. Resping comunicarea dumneavoastră pentru că nu redă realitatea obiectivă din Cehoslovacia şi nu este în conformitate cu situaţia adevărată din această ţară”.

Repetând rugămintea de a aduce la conştinţa guvernului sovietic comunicarea făcută, am arătat că termenii din comunicare sunt corespunzători actului fără precedent în relaţiile dintre partidele comuniste şi statele socialiste, săvârşite împotriva suveranităţii unei ţări socialiste, peste capul conducerii de partid şi de stat a Cehoslovaciei, incompatibil cu principiile relaţiilor dintre ţările socialiste, cu prevederile Tratatului de la Varşovia şi cu normele de drept internaţional.

Desigur că pot fi aprecieri diferite asupra situaţiei, însă singurele în drept să o aprecieze şi să tragă concluziile ce se impun sunt partidul şi poporul cehoslovac, conducerea sa. Nu poate exista nicio justificare a acestui act, care va fi apreciat cum se cuvine în Cehoslovacia şi în intreaga lume.

Iliciov a „protestat” faţă de aprecierea că actul care a avut loc este îndreptat împotriva unei ţări socialiste. A repetat că este vorba de un act întreprins la cererea unui grup de activişti de partid şi de stat ai Cehoslovaciei, îndreptat contra forţelor antisocialiste din Cehoslovacia, ajutate de forţele antisocialiste din afară, care se împotrivesc procesului de democraţie socialistă ce se desfăşoară din luna ianuarie.

A adăugat că actul a fost întreprins la cererea „forţelor progresiste comuniste din conducerea cehoslovacă”. A apreciat că în ce priveşte încălcarea Tratatului de la Varşovia, a normelor de drept internaţional şi „alte expresii ce au fost folosite”, acestea ar constitui „denaturări ale stării de fapt”. Comunicarea română şi poziţia expusă, a continuat el, „vor găsi, de asemenea, aprecierea covenită a forţelor progresiste şi în mişcarea comunistă”.

Am răspuns că în ce priveşte aprecierile cuprinse în comunicare, faptele vorbesc de la sine. Am repetat rugămintea să aducă la cunoştinţa guvernului URSS comunicarea făcută.Iliciov a spus în încheiere că „m-a ascultat, cu acele comentarii pe care le-a făcut.”

În urma invaziei Cehoslovaciei, conducerea română a luat şi măsuri de ordin militar;la Şedinţa Comitetului Executiv şi în plenară s-a propus crearea gărzilor patriotice pentru apărarea patriei. Prin ordinul nr. OK 00355/21 august, Ministerul Forţelor Armate comunică planul de măsuri pentru situaţia specială creată în urma invaziei:sistarea părăsirii garnizoanelor de reşedinţă de către marile unităţi şi unităţi;comandanţii şi şefii statelor majore să se găsească în permanenţă în garnizoanele de reşedinţă, iar continuitatea la comandă să fie asigurată de comandant sau locţiitorii săi;rechemarea din concendiu a tuturor comandanţilor până la eşalon regiment/batalion independent;sistarea plecărilor în concediu, a învoirilor şi a permisiilor tuturor cadrelor ofiţereşti;rechemarea efectivelor detaşate la munci agricole, pe şantiere de construcţii sau în alte locuri de muncă;sistarea trimiterii în URSS a unităţilor planificate să execute trageri în poligoanele armate sovietice;sistarea trimiterii personalului militar în misiuni în străinătate;trecerea pe recepţie pemanentă a staţiilor de radio de garnizoană şi verificarea tuturor legăturilor.

În ziua succesivă invaziei RS Cehoslovace, în presa românească a fost publicată declaraţia Marii Adunări Naţionale a Republicii Socialiste România cu privire la principiile de bază ale politicii externe a României;astfel cetăţenii români erau informaţi cu privire la hotărârile conducătorilor lor:“(...) Marea Adunare Națională, ca și întregul popor român, acordă o importanță deosebită dezvoltării colaborării tovărășești cu statele sistemului socialist. Colaborarea și cooperarea multilaterală economică, politică, științifică și culturală dintre țările C.A.E.R. – la care România ia parte activă, -dintre toate statele socialiste, permite accelerarea propășirii fiecărei țări în parte, întărirea forței și prestigiului în lume a întregului sistem socialist.

Condiția fundamentală a desfășurării cu succes a acestei colaborări, a întăririi alianței lor militare și politice, a consolidării unității și coeziunii lor, a lichidării divergențelor existente – condiție asupra careia partidul și statul nostru s-au pronunțat și se pronunță cu consecvență – este așezarea relațiilor pe baza principiilor marxism-leninismului, ale internaționalismului proletar, pe baza respectării independenței și suveranității fiecărui stat, e egalității în drepturi și neamestecului în treburile interne, a avantajului reciproc și într-ajutorării tovărășești.

M.A.D. a R.S.R. își exprimă convingerea că nimic nu poate dăuna mai mult prestigiului internațional al socialismului, autorității statelor socialiste pe arena mondială, influenței ideilor comunismului în lumea întreagă decât încălcarea acestor principii în relațiile dintre statele socialiste, folosirea metodelor, reprobabile, de amestec în treburile interne ale unei țări socialiste. Recurgerea la asemenea metode, codamnate demult de mișcarea comunistă și muncitorească internațional și incriminate la timpul său de toate țările socialiste – și cu atât mai mult intervenția armată, ocuparea militară a unui stat frățesc – aduce cel mai grav prejudiciu luptei forțelor revoluționare din toate țările pentru idealurile de libertate socială și națională, pentru triumul cauzei lui Marx, Engels și Lenin.

(...) Totodată, considerăm că în niciun caz deosebirile de vederi – care pot surveni între țările socialiste în legătură cu interpretarea uneia sau alteia dintre problemele construcției socialismului, mișcării comuniste și situației internaționale, nu trebuie să aibă repercusiuni pe planul relațiilor interstatale, să ducă la presiuni economice, politice sau de orice altă natură. Marea Adunare Națională a Republicii Socialiste România adresează Sovietului Suprem al U.R.S.S., parlamentelor din celelalte țări frățești, guvernelor și partidelor comuniste din toate țările socialiste frățești, un apel solemn de a face totul pentru promovarea fermă a principiilor internaționaliste în relațiile din sânul sistemului socialist, de a nu permite niciun fel de încalcare a acestor principii, niciun fel de știrbire a libertății, independeței și suveranității naționale a vreunui popor.

(...) Considerăm că atât timp cât va exista blocul N.A.T.O. este necesară și menținerea Organizației Tratatului de la Varșovia. În același timp, România subliniază cu toata fermitatea că Tratatul de la Varșovia a fost creat exclusiv ca instrument de apărare a țărilor socialiste, împotriva unei agresiuni dinafară, a unui atac imperialist. Aceasta a fost, este și va fi unica rațiune a existenței sale. Sub niciun motiv, în niciun caz și în nicio formă Organizația Tratatului de la Varșovia nu poate fi folosită sau invocată pentru acțiuni militare împotriva vreunei țări socialiste.(...)Singura cale pentru stingerea conflictului creat este retragerea neîntârziată a tuturor trupelor străine de pe teritoriul Republicii Socialiste Cehoslovace”.

În ciuda oprobiului exprimat de conducerea românească faţă de acţiunea trupelor Tratatului de la Varşovia, concluziile venite de peste Canal sau de peste Ocean nu erau deloc încurajatoare:deşi se nega politica sferelor de influenţă, invadarea Cehoslovaciei era considerată o problem internă a Pactului de la Varşovia;prelungirea situaţiei României este, de asemenea, o afacere a blocului comunist;dată fiind apartenenţa României la pact, ea nu va putea fi sprijinită militar;aşa că România şă-şi desfăşoare politica cu prudenţă. Cel puţin acestea sunt punctele central ale telegramelor trimise de oficiile diplomatice româneşti din cele mai importante capitale NATO, în primele două zile după producerea invaziei.

Privind acest capitol din istoria României, ne putem da seama că în contextul „Primăverii de la Praga” conducătorii români, în special Nicolae Ceauşescu, au dat dovadă de un curaj pe care l-am putea numi „nebun”, anume acela de a se împotrivi deciziei celei mai mari puteri din blocul comunist de a invada RS Cehoslovacă, decizie susţitută de încă patru state comuniste, hotărând să apere cu înverşunare cauzele Republicii Socialiste Cehoslovace. Cu toate că această înverşunare se va diminua în momentul în care liderii români şi-au dat seama de situţia deloc confortabilă în care se aflau, niciun stat nefiind disponibil să susţină cauza românilor, putem afirma că în acel moment (poate singurul din ultimele decenii) Republica Socialistă Română, s-a aflat în centrul atenţiei mondiale, multe state ale Occidentului aşteptându-se la o ripostă mult mai dură din partea sovieticilor. În momentul invaziei teritoriului statului lor, rezistenţa cehoslovacilor a fost mai mult simbolică;în schimb atunci când românii s-au opus deciziei statelor membre ale Tratatului de la Varşovia de a invada RS Cehoslovacă, ei erau conştienţi de posibilitatea unui atac din partea statelor a căror opinie nu au îmbrăţişat-o.Refuzul Republicii Socialiste România de a se alătura trupelor Tratatului de la Varşovia, poziţia de neclintit de care a dat dovadă Nicolae Ceauşescu în momentul declanşării atacului, discursurile tranşante pe care le-a ţinut în mijlocul populaţiei, dar şi hotărârea sovieticilor de nu a ataca România, au reprezentat deschiderea drumului către o politică externă lipsită de imixtiunea factorului sovietic, dar şi o accentuare a naţionalismului din interiorul regimului comunist românesc, lucru care a dus la acceptarea unei politici interne dogmatice implicând serioase constrângeri existenţiale.

Bibliografie:Mihai Retegan, 1968 din primăvară până în toamnă, Editura RAO, Bucureşti 1998;Dumitru Preda, 1968-Primăvara de la Praga:documente diplomatice:ianuarie 1968 – aprilie 1969, Editura MondoMedia, Bucureşti 2009;Informaţia Bucureştiului, Anul 1968:iulie-septembrie, Nr. 4625-4703România Liberă, Anul 1968:iulie-septembrie, Nr. 7370-7447Scânteia, Anul 1968:iulie-septembrie, Nr. 7750-7841