Inexistenţa unui Plan Valev în 1964

Cercetătorii români au primit dreptul să scrie Istoria naţională şi universală numai şi numai în spiritul adevărului, drept obţinut prin vărsarea de sânge nevinovat în decembrie 1989. Din păcate, a început o campanie de căutare a faptelor de eroism în trecutul comunist, s-a inventat un naţional-comunism şi cel mai bine a prins mitul nesupunerii faţă de Moscova prin Declaraţia de independenţă din 1964, respingerea odiosului Plan Valev şi neparticiparea la invadarea Cehoslovaciei în 1968. Tratate ştiinţifice, articole de ziare, materiale de popularizare, pagini de internet şi, mai ales, manualele şcolare abundă în detalii despre modul în care conducerea PCR a refuzat odioasa idee de a transforma România doar într-un simplu furnizor de produse agro-alimentare pentru Uniunea Sovietică şi statele comuniste deja industrializate cum ar fi fost Cehoslovacia şi RDG. Mai mult chiar. Se vorbeşte despre un alt Gherghiu-Dej, un adevărat erou capabil să se opună cu armă în mână celor care ar fi încercat să atenteze la graniţele României, nu ca liderii din 1940 ce au cedat fără luptă1. Chiar critici la adresa comunismului au căzut astfel în capcana propagandei roşii. Un val de critici a pornit în 1964 şi s-au construit cariere ştiinţifice şi academice plecând de la ideile lansate de Costin Murgescu. Autori postdecembrişti au ajuns la concluzia existenţei unui rupturi drastice în colaborarea economică cu Moscova2. Se scrie despre o presiune crescută a Kremlinului asupra României pe fondul conflictului cu China, dar se uită de transformarea în grânar comunist3. Fiecare scriitor şi istoric inventează teorii după bunul plac al imaginarului personal. Propaganda a dat rezultate peste aşteptări deoarece s-a plecat de la premiza că nimeni nu va fi interesat să citească şi textul studiului scris de E. B. Valev. Chiar dacă articolul a fost tradus în limba română, a rămas necitit chiar şi după ce a fost publicat pe internet. Cercetătorii au preferat să copieze unul după altul teoriile false şi mitul eroismului comunist a rămas. Minciuna a fost stâlpul de rezistenţă a regimului totalitar şi s-a infiltrat adânc în creierul oamenilor.

Dorea E. B. Valev nenorocirea României?

S-a cultivat ideea că tot ce vine dinspre Moscova trebuie să fie negativ pentru România. Economistul sovietic a fost automat prins în această capcană şi se citeşte din ce în ce mai greu, iar interpretările lasă mult de dorit. Dezvoltarea unei ţări rămâne strâns legată de dezvoltarea surselor de energie. Cercetătorul sovietic nu putea să omită acest aspect al unei economii integrate şi considera ideală construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier, cea mai mare din Europa (dacă excludem Uniunea Sovietică). Amplasarea era favorabilă din punct de vedere geografic pentru că nu implica pierderea unor terenuri agricole fertile, aşa cum se întâmplase în patria socialismului. Se simte chiar o critică discretă la adresa politicii obsesive de construire a uriaşelor hidrocentrale necesare industriei grele. Revenind la problemele raioanelor dunărene, Valev constata că fluviul mai are potenţial pentru alte câteva centrale, inclusiv în zona Tulcea, dar nu le considera utile fiindcă înghiţeau prea mult teren fertil şi statele balcanice nu-şi permit astfel de pierderi. Hidroenergia nu era suficientă pentru economia românească şi erau considerate foarte utile termocentralele din Oltenia pe cărbune şi cele de la Brazi şi Galaţi. Nu era exclusă livrarea de combustibil din Doneţk în schimbul energiei electrice pentru sudul Uniunii Sovietice.

Construirea hidrocentralei de la Porţile de Fier mai prezenta un mare avantaj pentru România şi pentru economistul sovietic:se putea dezvolta navigaţia fluvială fără să se mai ţină cont de periculoasele stânci subacvatice. Se ştie că transportul naval rămâne unul ideal pentru mărfurile sărace, adică produsele cu volum mare şi preţ redus cum ar fi minereurile, piatră de construcţie, ciment, sticlă, lemn sau cereale. Reducerea cheltuielilor exista şi în închistata economie socialistă.

Fantoma Planului Valev

Tratatele ştiinţifice şi manualele de istorie contemporane susţin că în 1964 conducerea de la Bucureşti a continuat distanţarea faţă de politica Moscovei prin combaterea înverşunată de către specialişti români precum Costin Murgescu a celebrului şi cumplitului Plan Valev. Aici era ascunsă toată perfidia Kremlinului care încerca să transforme România doar într-un furnizor de produse alimentare pentru restul lumii comuniste. Ideea se repetă la infinit şi apare chiar printre subiectele date la examene. Trebuie să intre bine în creierele tinerelor generaţii. Înverşunarea specialiştilor de orice fel stârneşte uimire. Oare au înţeles ideile savantului sovietic? Au luat titluri universitare şi academice, dar au stat rău de tot la capitolul citirea textului tradus din 1964. Se scrie acolo despre agricultura românească din Bărăgan, dar…nu mai de bine. E. B. Valev scrie negru pe alb că trebuie să se treacă la un sistem eficient de irigaţii pentru a se furniza mari cantităţi de cereale, legume şi vin. Din păcate, sistemul realizat inclusiv cu tehnică occidentală4a fost distrus după 1989 şi ar fi prins bine României actuale. Produsele agricole ar fi fost exportate în formă prelucrată, adică ar fi fost ridicate fabrici de zahăr, ulei, vin şi alcool, conserve din carne, legume şi fructe etc. Ar fi fost nevoie de locuri de muncă în ateliere mecanice, sere, transporturi etc. Teoretic, ideile savantului sovietic nu erau rele, dar sistemul comunist avea o problemă cu valorificarea produselor muncii ţăranilor, banii obţinuţi fiind cheltuiţi aiurea în programe costisitoare de înarmare pentru revoluţia mondială5, pentru victoria socialismului. Nimeni nu mai trebuie să critice ceea ce nu lovea în interesele României, aşa-numitul Plan Valev.

Planul Valev şi industria românească

Specialistul sovietic în geografie economică E. B. Valev a fost criticat de către propaganda de la Bucureşti că a vrut să transforme România într-o ţară agrară. Ideea a prins şi după 1989 o mânie aproape proletară s-a dezlănţuit împotriva omului Moscovei. Dar oare ce scria acesta în 1964? Chiar dorea doar agricultură pentru regiunile dunărene? Dacă se citeşte textul aflat acum şi în spaţiul virtual, se constată că se dorea o puternică industrie constructoare de maşini în jurul uriaşului combinat metalurgic de la Galaţi, proiectat iniţial pentru o producţie de patru milioane tone de oţel pe an. Era o adevărată revoluţie în ceea ce priveşte cantităţile de minereu de fier, de cocs şi de oţel. Doar uriaşul centru siderurgic schimba cel puţin faţa sudului Moldovei prin polarizarea populaţiei spre Dunăre. Se făceau şi calcule privind livrările de cărbune şi minereu sovietic. Doar construirea combinatului de la Galaţi obliga regimul de la Bucureşti să continue industrializarea pentru a valorifica superior oţelul. Exportul de laminate nu este prea rentabil.Valev n-a scris un rând în articolul incriminat împotriva combinatului şi a industrializării României. Nu putea. De ce? Modelul era marxist şi nu se putea nega ideologia oficială. Era chiar imaginea Uniunii Sovietice la scară redusă. Se ridica un adevărat Magnitogorsk dunărean. Megalomania specifică epocii era îndeplinită. Amplasarea pe malul unui fluviu navigabil era şi este corectă economic. Dacă traducerea românească din 1964 este corectă şi completă, E. B. Valev nu mai poate să fie acuzat că a dorit răul României şi n-a existat un plan politic întocmit de acest autor. O minciună veche de cinci decenii trebuie să dispară din istoriografie.

Specialistul sovietic dorea chiar să se livreze minereu de fier şi cărbune din Ucraina pentru Galaţi6. Considera că trebuia să se ajungă la un acord în ceea ce priveşte tipurile de laminate astfel încât să nu apară un excedent la unele modele şi lipsă la altele.

Nimic de rău despre industria românească. Se constata o dezvoltare a industriei petrochimice în zona Prahova, ceea ce implica şi creşterea producţiei de utilaj petrolier. Era lăudat combinatul de îngrăşăminte chimice de la Turnu Măgurele pe baza piritelor din Banat. Industria cimentului cu centrele de la Târgu Jiu, Fieni şi Medgidia era apreciată, materialele de construcţii depăşind cu mult limitele regiunii analizate. Sarea era o altă bogăţie a subsolului ce putea să fie prelucrată industrial şi zona Govora avea viitor. Aceste uriaşe platforme industriale ar fi urmat, în mod logic, să fie completate cu fabrici care să valorifice produsele agricole. Conservele, uleiul, zahărul, laptele şi preparatele din carne ar fi ridicat nivelul de trai al populaţiei din regiunile agricole ale câmpiei şi ar fi asigurat aprovizionarea oraşelor dezvoltate în ritm ameţitor. Ar fi crescut şi potenţialul de export al României, o ţară ce exporta alimente pentru a putea să dezvolte industria energofagă şi ineficientă după cum era şi ideologia comunistă.

Apariţia platformelor industriale era întârziată în concepţia specialistului sovietic de slaba dezvoltare a sistemului energetic. Aprecia că ridicarea barajului de la Porţile de Fier ar reprezenta o soluţie curată de producere a curentului electric în combinaţie cu o îmbunătăţire a navigaţiei spre Europa centrală. Cum fluviul mai ridica unele probleme de debit, termocentralele erau fundamentale pentru funcţionarea permanentă a fabricilor. Unităţile de producţie din Oltenia pe bază de cărbune, Brazi pe petrol şi Galaţi erau indispensabile României. Ar fi trebuit să existe centrale şi în Bulgaria pe baza cărbunelui din Ucraina.

Planul Valev şi România

Proiectul unui savant sovietic privind dezvoltarea economică în regiunea Dunării de Jos a provocat o adevărată furtună la Bucureşti unde s-a considerat că doar industria grea contează într-o economie marxistă. E. B. Valev considera că într-o parte a României, inclusiv oraşul Bucureşti, trebuie să se dezvolte o agricultură intensivă pe bază de irigaţii pentru a se asigura mari cantităţi de cereale şi carne7. Se ştie că regimurile comuniste erau deficitare la capitolul alimente. Nu erau uitate nici legumicultura şi viticultura. Specialistul sovietic nu dorea o Românie agrară aşa cum susţin detractorii planului. Se scrie despre dezvoltarea industriei petrochimice şi despre ramuri ale industriei constructoare de maşini. Nici vorbă despre o Românie simplă furnizoare de produse agricole cum cred unii autori de manuale. Se mai preconiza şi dezvoltarea industriei alimentare, ceea ce nu era rău, România stând şi astăzi prost la capitolul procesare. În plus, se putea dezvolta restul ţării din punct de vedere industrial. Trebuie să se observe că oraşe precum Braşov, Sibiu, Arad, Cluj, Timişoara, Reşiţa sau Hunedoara nu erau incluse în calculele sovieticilor. Planul Valev nu era rău din punct de vedere teoretic, dar modul de punere în practică putea să fie greşit. Birocraţia comunistă n-a excelat la eficienţă şi a încercat să pună în practică ideile Valev. Dezvoltarea agricolă a rămas până la final o utopie şi cartelele pentru pâine au demonstrat că un regim ce nu respectă legile economice nu poate să ducă decât la înapoiere8.

Dacă se analizează cu mare atenţie textul incriminat (din păcate, necitit de cerberii critici), Valev nu era interesat de fabricile mici, cu o producţie locală, ci gândea la o mare expansiune economică. Nu era rău din punct de vedere teoretic, dar se ştie că prosperitatea rămâne strâns legată de modul în care sunt cheltuite sumele obţinute cu multă trudă.

Nu trebuie să uităm care era situaţia fertilului Bărăgan în perioada Dej. Chiar dacă era aproape de Bucureşti şi de principalele rute terestre spre Constanţa şi Galaţi, rămânea un teritoriu ocolit de investiţii serioase în tehnica modernă. Regimul prefera să-l folosească drept loc de exterminare pentru titoişti şi alţi „duşmani ai poporului”. Era chiar păcat să se piardă o astfel de mină de aur, dar birocraţia comunistă era în stare de orice în numele unei ideologii politice utopice. Studiul economic depăşea mentalitatea comunistă a epocii prin introducerea ideii de prosperitate.

Ramurile economice dezvoltate în studiul lui E. B. Valev

Specialistul sovietic a realizat un material destul de general, dar a reuşit să prezinte domeniile economice ce vor progresa într-o parte a României. Acestea erau:

mineritul

sistemul energetic

industria metalurgică

industria constructoare de maşini

industria chimică pe bază de petrol, sare şi pirite

industria cimentului

agricultura

industria alimentară şi uşoară

şantierele navale

transportul naval

comerţul exterior

Nu se discuta de o transformare a României într-un grânar pentru statele comuniste, aceasta fiind doar o invenţie a „reputatului” specialist Costin Murgescu. Trebuie să recunoaştem că regiunile analizate de Valev erau slab valorificate din punct de vedere economic şi nici astăzi nu şi-au demonstrat întregul potenţial. Teoria specialistului sovietic de origine bulgară respecta în totalitate principiile marxiste ale economiei.

Planul Valev n-a existat

Autorităţile de la Bucureşti au ordonat în 1964 să fie combătut documentul numit în istoriografia română Planul Valev după numele specialistului sovietic E. B. Valev. Cum nu exista bastion care să nu fie luat cu asalt de către comunişti, ideile cercetătorului au fost criticate în mod violent de către propagandiştii români. Se consideră chiar că a fost o dovadă de independenţă faţă de Moscova şi ideea este repetată şi astăzi până la nivelul de obsesie. Trebuie să admirăm eroismul savanţilor români. Trebuie să-i felicităm pentru vitejia de a fi înfruntat marea putere vecină. Să se acorde cât mai multe titluri academice şi universitare. Să se publice cât mai multe tratate ştiinţifice şi articole de specialitate. Există o singură mare problemă:n-a existat Planul Valev. Materialul incriminat era un studiu ştiinţific publicat într-o revistă a Universităţii V. M. Lomonosov din Moscova, seria Geografie, nr. 2/1964. Aceasta este şi explicaţia ce însoţeşte traducerea românească dinViaţa economică, nr. 24 (43). Nu era un document oficial al conducerii de la Kremlin. Nu reprezenta planurile de viitor ale liderilor sovietici şi politrucii de la Bucureşti au avut voie să critice la sânge ideile unui specialist care nici nu s-a aşteptat la atâta celebritate şi după dispariţia Uniunii Sovietice. Nici în spaţiul sovietic nu are faimă şi opera i-a fost acoperită de colbul istoriei. Propaganda de la Bucureşti a reuşit să mai emită o idee prin care să înşele poporul român prin apelul la o falsă iubire de ţară şi neam. Oare nu cumva aveau acordul Moscovei pentru a critica ceea ce nu era un document oficial, un act pe linia partidului roşu?

1Victor Frunză, Istoria stalinismului în România, Editura Humanitas, Bucureşti, 1990, p. 456.

2Dumitru Preda, America nu şi-a uitat promisiunile, înMagazin istoric, nr. 7 (424)/iulie 2002, p. 16.

3Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Corint, Bucureşti, 2003, p. 436. Trebuie să remarcăm faptul că ediţia citată era revăzută şi adăugită.

4Marcu Botzan, Apele în viaţa poporului român, Editura Ceres, Bucureşti, 1984, p. 391.

5Petre Opriş, Mai 1989. Stoparea procesului de modernizare a tehnicii militare româneşti, înAnalele Sighet 10, Fundaţia Academia Civica, 2003, p. 950.

6Combinatul de la Galaţi avea asigurate unele materii prime din URSS în 1975 (Horia C Matei, Statele lumii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 570).

7Valorificarea solului românesc prin sisteme de irigaţii şi îndiguiri a fost studiată cu mult înaintea apariţiei studiului moscovit. Nu era o noutate ştiinţifică. Vezi MARCU Botzan, Apele în istoria poporului român, Editura Ceres, Bucureşti, 1984, p. 372. Marile lucrări de amenajări funciare nu erau încă posibile din cauza lipsei energiei electrice necesare pompării uriaşelor volume de apă (Ibidem, p. 390).

8Nicu Ioniţă, Programul ceauşist de alimentaţie raţională, înAnalele Sighet 10, Fundaţia Academia Civica, 2003, p. 353 – 357.