Inelul cu camee roşie, inclus în expoziţia itinerantă "Aurul şi argintul antic al României"

Inelul roman de aur cu camee roşie, unicat în ţară,   a fost cumpărat  de Muzeul Judeţean Mureş şi este inclus în expoziţia itinerantă "Aurul şi argintul antic al României". Bijuteria a fost descoperităpe graniţa estică a Imperiului Roman, în localitatea mureşeană Deda-Bistra.Inelul are aproape 30 de grame, specialiştii consideră că "este o raritate, în general" nu doar o piesa unică la noi în ţară pentru că nu există foarte multe piese asemănătoare, iar unicitatea acestuia e dată atât de greutate, cât şi de modul de confecţionare a cameei.  Cameea care reprezintă lupta între Antheus şi Hercule se pare că a fost făcută în atelierele nord-italiene. Specialiştii au stabilit că asemenea camee nu erau produse în afara Italiei de Nord în perioada romană, deci foarte probabil şi inelul provine de acolo.Directorul Muzeului Judetean Mures, Zoltan Soos,   a declarat pentru Agerpres că “e posibil să fie pierdut de cineva deşi mă îndoiesc că un soldat roman de rând să fi avut un inel similar. Probabil era un cetăţean roman, probabil era un om mai important, un ofiţer din armata romană. Evident s-a cercetat şi zona imediat apropiată, care nu era deloc elocventă, dar nu s-au găsit piese romane, în schimb s-au găsitfoarte multe piese medievale din secolul al XIV-lea, care se pare că provin din echipament militar. Se pare că a fost o luptă în zona Deda-Bistra între soldaţi şi cavaleri medievali. (...) Putem presupune şi că în acel moment inelul probabil era purtat de cineva". Acesta a spus că în zona în care a fost descoperit inelul nu există rute comerciale, ci doar drumul militar construit pe lângă limes, care era folosit pentru deplasarea armatei, iar din acest punct de vedere descoperirea inelului este absolut întâmplătoare şi nu se leagă de nimic concret. Din acest motiv, specialiştii susţin că le este mai greu să reconstituie originea inelului sau să stabilească tipul personajului care l-a folosit, însă un lucru este cert:inelul provine de pe teritoriul Italiei. Momentan inelul cu camee rosie face parte din expoziţia “Aurul şi argintul României” si este vehiculat in toata tara, o să ajungă la Târgu Mureş in martie 2015 unde o sa fie expus la Sala de Oglinzi a Palatului Culturii.

Mai multe