Începuturile carierei lui Cristofor Columb

Călătoriile lui Columb peste ocean au fost finanţate de Ferdinand II şi Isabela I, monarhii catolici de Aragon, Castilia şi Leon din Spania. A început plin de speranţă şi de ambiţie, o ambiţie satisfăcută în parte de titlul de amiral al mărilor şi oceanelor, conferit în aprilie 1492, şi de înscrierea sa în Cartea Privilegiilor (un raport al titlurilor şi posesiunilor sale);cu toate acestea, a murit dezamăgit.

Perioada cuprinsă între aniversarea a patru sute de ani de la realizările lui Columb, în 1892-1893, şi a cinci sute de ani, în 1992, a fost martora multor progrese referitoare la cunoaşterea lui Columb. În anii 1990 au apărut numeroase cărţi despre Columb, iar descoperirile arheologilor şi ale antropologilor le-au completat pe cele ale navigatorilor şi istoricilor. Aceste străduinţe au dat naştere la dezbateri aprinse. Abordarea şi interpretarea faptelor a prilejuit, de asemenea, o divergenţă majoră. Vechea interpretare proeuropeană a lăsat locul alteia, generată de perspectiva nativilor americani.

Conform vechii interpretări, descoperirea Americilor a fost un mare triumf, unul în care Columb a jucat rolul unui erou, înfăptuind patru mari călătorii, cu scopul de a aduce mari beneficii materiale Spaniei şi altor ţări europene şi de a deschide calea coloniştilor europeni.

Perspectiva mai recentă s-a concentrat în schimb pe latura distructivă a cuceririi europene, punând în evidenţă, de pildă, impactul dezastruos pe care l-a avut comerţul cu sclavi şi ravagiile făcute de bolile importate asupra localnicilor din regiunea Caraibilor şi de pe continentele americane. Triumfalismul s-a diminuat corespunzător, iar imaginea eroică a lui Columb a fost înlocuită de mulţi autori cu aceea a unuiom extrem de slab. Deşi această a doua percepţie nu pune la îndoială sinceritatea lui Columb sau calităţile sale de navigator, ea îi refuză ostentativ locul de onoare. Activişti politici de toate felurile au intervenit în dezbatere, împiedicând pe mai departe reconcilierea acestor puncte de vedere divergente.

Începuturile carierei şi pregătirea primei călătorii

Nu se ştiu prea multe despre anii copilăriei lui Columb. Marea majoritate a cercetătorilor, citând testamentul lui Columb din 1498 şi documentele de arhivă din Genova şi Savona, afirmă că s-a născut în Genova într-o familie creştină;cu toate acestea, s-a susţinut că ar fi fost evreu convertit sau că s-ar fi născut în Spania, în Portugalia sau în altă parte.

Columb era fiul cel mare al lui Domenico Colombo, un neguţător genovez de lână, şi al Susannei Fontanarossa, soţia lui. Cariera sa de marinar a început în marina comercială portugheză. După ce a scăpat cu viaţă în 1476 dintr-un naufragiu la Capul St.Vincent, în cel mai sud-vestic punct al Portugaliei, s-a stabilit la Lisabona împreună cu fratele său, Bartolomeu. Amândoi erau angajaţi ca desenatori de hărţi, dar Columb era în primul rând navigator profesionist. În 1477 a navigat în Islanda şi Irlanda cu marina comercială, iar în 1478 cumpăra zahăr din Madeira ca agent pentru firma genoveză Centurioni.

În 1479 a întâlnit-o pe Felipa Perestrello e Moniz, descendentă a unei nobile familii portugheze scăpătate, şi în acelaşi an s-a căsătorit cu ea. Fiul lor, Diego, s-a născut în 1480. Felipa a murit în 1485, iar Columb s-a însurat cu Beatriz Enríquez de Harana din Córdoba, cu care a avut un al doilea fiu, Ferdinand.

Între 1482 şi 1485, Columb a făcut comerţ de-a lungul Guineei şi a Coastei de Aur din vestul Africii tropicale şi a întreprins cel puţin o călătorie Ia fortăreaţa portugheză din Săo Jorge da Mina, îmbogăţindu-şi pe parcurs cunoştinţele despre navigaţia portugheză şi despre sistemul vânturilor din apele Atlanticului.

În 1484, Columb a încercat să obţină ajutorul regelui Joao II al Portugaliei pentru o traversare a Atlanticului, dar a fost refuzat. În 1486, Columb s-a stabilit în Spania, solicitând sprijinul regelui Ferdinand şi al reginei Isabela. După cel puţin două eşecuri, în ianuarie 1492 a obţinut în sfârşit susţinerea regală. Succesul s-a datorat mai cu seamă intervenţiilor trezorierului Spaniei, Luis de Santangel, şi ale fraţilor franciscani din La Rábida, de lângă Huelva, la care Columb petrecuse toată vara anului 1491. Juan Pérez din La Rábida fusese unul din confesorii reginei şi poate că el i-a obţinut audienţa decisivă.

Misionariatul creştin şi fervoarea antimusulmană, puterea Castiliei şi a Aragonului, teama de Portugalia, patima aurului, dorinţa de aventură, speranţa unor cuceriri şi nevoia niciodată satisfăcută a Europei de mirodenii şi plante pentru gătit, conservare sau tratamente medicale, toate la un loc au contribuit la explozia de entuziasm care a lansat prima călătorie.

Columb luase parte la asediul Granadei, ultima redută maură care a căzut în stăpânirea Spaniei (2 ianuarie 1492), şi tocmai se întorcea din Granada către La Rábida când a fost rechemat la curtea Spaniei pentru vitala audienţă regală. Căderea Granadei a produs o adevărată euforie printre creştinii spanioli şi a dat un impuls puternic proiectului unei victorii depline asupra lumii islamice, chiar dacă indirect, prin ocolirea Pământului. Un asalt direct către Orient se putea dovedi dificil, deoarece Imperiul Otoman şi alte state islamice din regiune se consolidaseră într-un ritm care ameninţa monarhiile creştine. Puterile islamice închiseseră efectiv drumurile ţării către est şi împiedicau în bună măsură accesul spre căile maritime din sudul Mării Roşii.

În scrisoarea care prefaţează jurnalul primei sale călătorii, amiralul evocă în culorivii propriile speranţe legate de cucerirea necredincioşilor, de victoria creştinătăţii, de descoperirea drumului către vest şi de alianţa creştină:„… şi l-am văzut pe regele maur ieşind pe porţile oraşului şi sărutând mâinile regeşti ale Înălţimii Voastre… şi Înălţimea Voastră, ca un creştin catolic… a hotărât să mă trimită pe mine, Cristofor Columb, în numitele părţi din India ca să-i cunosc pe acei prinţi şi pe acei oameni şi acele ţinuturi… şi felul în care să-i fac să se convertească la sfânta noastră credinţă şi mi-aţi poruncit să nu călătoresc pe uscat către răsărit pe unde se obişnuieşte, ci s-o iau spre apus, pe unde până în ziua de azi nu se ştie sigur dacă a mai trecut cineva;prin urmare, alungând toţi evreii de pe domeniile voastre tot în luna ianuarie, Înălţimea Voastră mi-a poruncit să merg, cu o flotă îndestulătoare, în numitele părţi din India, şi mi-a oferit mari recompense şi m-a înnobilat în aşa fel încât de atunci înainte să mă numesc „Don” şi să fiu Mare Amiral al Mărilor şi Oceanelor şi vicerege şi guvernator pe viaţă al insulelor şi al continentului pe care le voi descoperi… şi ca fiul meu cel mare să-mi moştenească demnităţile şi tot aşa din generaţie în generaţie în vecii vecilor”.

Prin urmare, erau implicate în această aventură tot felul de interese care se reduceau în esenţă la încercarea de a găsi o rută către bogatul pământ al Chitaiului (China), către India şi către legendarele insule din răsărit, pline cu aur şi mirodenii, navigând spre apus peste ceea ce se presupunea a fi o simplă mare.

Columb însuşi spera să se ridice astfel deasupra condiţiei sale umile, să adune averi pentru familia sa şi să intre în rândurile nobilimii spaniole. Într-o manieră asemănătoare, dar pe un plan mai înalt, monarhii catolici sperau ca o astfel de întreprindere să le confere un statut superior în rândul monarhiilor Europei, şi mai ales în faţa rivalului lor principal, Portugalia. Ulterior, în alianţă cu papa Alexandru VI Borgia (1492-1503), puteau nădăjdui să preia conducerea războiului creştin împotriva necredincioşilor.

Pe un plan încă şi mai înalt ca stil de gândire, fraţii franciscani se pregăteau pentru sfârşitul apropiat al lumii, după cum credeau că fusese profeţit în Apocalipsa după Ioan. Conform acestei viziuni escatologice, creştinătatea avea să recucerească Ierusalimul şi să instaleze un împărat creştin în Ţara Sfântă ca o condiţie preliminară pentru venirea şi înfrângerea Anticristului, convertirea la creştinism a întregii rase umane şi Judecata de Apoi. Franciscanii, şi nu numai ei, sperau ca drumul spre apus planificat de Columb să ajute la finanţarea unei cruciade în Ţara Sfântă care putea fi întărită sau coordonată cu atacuri ale Preotului Ioan, legendarul conducător despre care se credea că trăieşte în teritoriile situate la răsărit de necredincioşi. împăratul din Chitai, căruia europenii îi spuneau Marele Han al Hoardei de Aur, avea să fi fost el însuşi atras spre creştinism şi Columb a purtat cu sine o scrisoare de prietenie pe care i-o adresase regele Spaniei. În sfârşit, se ştia că exploratorul portughez Bartolomeo Diaz avansase spre sud de-a lungul coastei Africii de Vest, dincolo de Sâo Jorge da Mina, în încercarea de a găsi un drum maritim spre est către India şi China. Or, nu trebuia să i se îngăduie portughezului să găsească primul drumul spre Indii.

sursa si continuarea pe Istorii Regasite