În 1882, cea mai renumită ceramică fină din Europa se fabrica la Hunedoara
În vara anului 1968, cercetătorii Magdalena Bunta şi Paul Gyulai scoteau la lumină, în vatra localităţii Batiz, vestigiile primei şi celei mai renumite Manufacturi de faianţă fină din centrul şi estul Europei! Săpăturile arheologice au descoperit întregul complex al unei fabrici, respectiv temeliile atelierelor, urmele cuptoarelor de ars ceramica, tipare şi creuzete de turnare, piese de probă, precum şi o considerabilă cantitate de piese rebutate, scrie ZiarulHunedoreanului.
Dacă până atunci, doar memoria colectivă a satului mai păstra amintirea existenţei, într-o epocă nedefinită, a unei fabrici de „porţolan” înfiinţată de italieni şi francezi, de această dată, mărturiile atestau un fapt istoric real.
O industrie dispărută
După ani buni de documentare în arhive şi colecţii muzeale, cei doi istorici ai Muzeului de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca au stabilit că Manufactura de ceramică fină de la Batiz a funcţionat vreme de peste o jumătate de secol, între anii 1810-1865. Dată fiind importanţa acestei descoperiri pentru istoria industriei central-europene, cei doi cercetători au dedicat manufacturii hunedorene o lucrare monografică amplă, publicată într-un tiraj mic, în anul 1971, relevând, pe această cale, mediului occidental istoria foarte puţin cunoscută a acestei importante fabrici.
Citiți povestea Manufacturii de faianţă fină de la Batiz, recunoscută în prima jumătate a veacului al XIX-lea drept cea mai mare din centrul şi estul Europei pe zhd.ro .