Hadrian, consolidare în loc de expansiune

Politica externă a împăratului Hadrian marchează o transformare importantă. În loc de expansiune noul împărat se bazează pe consolidarea stăpânirii. Prin această intenţie se deosebeşte de predecesorul său, Traian, care a rămas cunoscut în special prin politica intensă de cucerire de noi provincii. Cum s-a ajuns la modificarea aceasta de proiect politic?

Începuturile domniei lui Hadrian sunt descries astfel în Historia Augusta:“Căci în timp ce triburile supuse de Traian dispar, maurii încep să atace în fortă, sarmaţii purced şi ei la război, britonii nu se lasă nici ei mai prejos, Egiptul este ameninţat de răscoale, în fine, Libya şi Palestina îşi arată şi ele spiritul războinic”.

Ce s-a întâmplat aşadar cu puţin înainte de 117, anul morţii lui Traian, de a trebuit Hadrian să se înfrunte cu asemenea “şantiere” militare? Retrospectivă. Traian începe în 114 o mare campanile împotriva duşmanului ancestral al romanilor, parţii. 11 legiuni şi numeroase trupe auxiliare sunt adunate şi pătrund fără problem în Armenia, care este reorganizată în provincie. Urmează pătrunderea în Mesopotamia de nord, Traian reuşind să ajungă cu trupele chiar la Golful Persic. Oraşe parte importante precum Nisibe, Hatra, Seleucia, Babylon sau capital Ctesiphon cad în mâinile sale. Noile provincii Asiria şi Mesopotamia atestă expansiunea. Nu se instalează însă pacea, ba dimpotrivă. În spatele legiunilor romane se conturează un mare pericol…In Armenia şi Mesopotamia izbucnesc răascoale care îl obligă pe împărat să mai adauge contingente. Nenumărate oraşe sunt iarăşi cucerite, dar o parte a provinciei Armenia este cedată comandantului part Vologaises. Traian îl instalează pe tron în Ctesiphon pe Parthamaspates, pentru ca astfel să ţină teritoriul sub control.

Războaiele şi conflictele necesita o schimbare în gândire

Camapania nu se desfăşoară conform planurilor, dar vin vremuri şi mai grele. Din vara lui 116 se răscoală comunitatea iudaică, producând pagube uriaşe în provinciile Cyrenaica, Egipt şi Cipru. Chemarea la arme continuă şi tocmai aceasta provoacă ruperea fronturilor din cadrul campaniei. În timp ul călătoriei spre Roma, Traian moare la Selinus, pe fondul sănătăţii şubrede.

Aceasta este situaţia tulbure pe care o moşteneşte Hadrian. La momentul respectiv staţionează în Syria şi trebuie s acţioneze rapid. Provinciile romane Mesopotamia, Asiria şi Armenia, care stau ca un ghimpe în talpa stăpânirii parte, sunt eliberate rapid, restabilindu-se graniţa pe Eufrat. Hadrian îl detroneaz pe Parthamaspates şi îi lasă pe pretendenţii la putere, Osroes şi Vologaises, să-şi regeleze singuri conturile. Prin această renuntare la frontal de est unităţile retrase din vest se pot întoarce la locul de baştină, fapt necesar pentru că dacii şi sarmaţii roxolani şi yazigi pun ochii pe provincial Dacia.

Călătoriile de serviciu ale lui Hadrian

Traian înfiinţează provincial Daci după marea victorie împotriva şefului Decebal, o provincie care serveşte drept tampon, apărând graniţa danubiană, limesul natural, de barbari. Totodată stăpânirea de acolo face posibilă flancarea triburilor de călăreţi ale câmpiei maghiare şi moldave.

Importanţa strategic a locului este de îndată remarcată de Hadrian. Cu toate acestea renunţă la o bună parte a cuceririlor lui Traian de la nord de Dunăre, cuprinse în provincia extinsă Moesia Inferior. Schimbarea dramatică se exprimă mai ales prin faptul că suprastructura marelui pod al lui Traian de peset Dunăre, o excelentă realizare a tehnicii militare romane, este demontată. Probabil că prin aceasta se dorea oprirea hoardelor duşmane.

Senatorii romani şi opinia publică, localizate departe de front, au tolerat cu greu măsurile, experimentând un şoc neplăcut. Dar Hadrian îşi menţine cu tărie conceptul de apărare, manifestat printr-o diplomaţie rezervată. Aşadar încheie un tratat cu conducătorul roxolanilor şi îi acordă acestuia cetătenia romană. Chiar şi opinia public recunoaşte într-un final avantajele aranjamentului.

În 121 Hadrian întreprinde o călătorie prelungită de inspectare a provinciilor vestice ale Imperiului. Din Gallia trece apoi în Germania, pentru a cerceta regiunile de la est de Rin. Limesul era alcătuit la acea vreme dintr-o reţea de turnuri de veghe şi castre care marcau destul de clar graniţa. Hadrian modifică în mod notabil sistemul. Frontier trebuie să fie marcată printr-o palisadă alcătuită din trunchiuri de stejar. Historia Augusta descrie astfel palisade:“Impăratul a exclus barbarii in multe locuri, acolo unde nu trec râuri, folosindu-se de stâlpi groşi de lemn înfipţi în pământ care funcţionau ca un fel de zid”.

Dar palisada nu era tocmai un obstacol serios. Mai mult era un semn de atenţie că dincolo de ea începe imperiul. Pentru Hadrian reprezintă un simbol al politicii sale externe de încetare a expansionismului. Prin construcţia palisadelor le asigură o stare mai bună şi soldaţilor, în acelaşi timp înlocuind castrele şi turnurile cu construcţii din piatră.

Zidul chinezesc roman

După intervenţiile militare ale lui Caesar si Caligula, Britannia de est şi sud devine provincie romană abia în timpul lui Claudius, în 43. Vespasian mai impinge puţin graniţa, până în zona Scoţiei. Ulterior sunt retrase de aici contingente militare, pentru a face faţă invaziilor dacice. Ca graniţă, în timpul lui Traian se consolidează linia Tyne-Solway. Încă înainte de sosirea lui Hadrian, în 122, se înregistrează conflicte militare care îl obligă pe împărat să ia măsuri.

Coloana vertebrală a zonei de frontier trebuie să fie un zid de apărare uriaş, de piatră. Zidul face posibil un control efectiv al circulaţiei de oameni şi bunuri;prin ridicarea şi întărirea unor avanposturi se pot urmări activitaţile de pe un teritoriu firav, atât la nord, cât şi la sud de zid.

Notabil este faptul că traiectoria zidului nu este în niciun caz conform structurii peisajului. Împăratul a vizualizat o construcţie groasă de trei metri, care se întinde pe 72 de kilometri pornind din zona inferioară a Tynei până la râul Irthing, continuată de un zid de apărare gros de şase metri pe încă 45 de kilometric până la Bowness-on Solway. La o distanţă de câte 1, 6 kilometri este stabilită câte o poartă întărită cu un turn. Graniţa de nord se consolidează iar Hadrian este liber să plece după trei luni în Gallia.

Consolidare în Africa

În vara lui 128 Hadrian vizitează în sfârşit legiunea a III-a Augusta în noul său stabiliment din Lambaesis, în Algeria de azi. Legiunea este însărcinată cu apărarea Africii de Nord de la coasta atlantică până la graniţa egipteană. Şi aici se remarca un fel de zid al lui Hadrian. O linie bine cimentată în forma unui zid cu o poartă la fiecare milă romană, turnuri de supraveghere şi şanţuri adânci. Şi aici este vorba tot de controlul intrării în Imperiu, întrucât din punct de vedere economic provinciile africane cresc necontenit în importanţă.

Hadrian nu are în timpul domniei sale nicio iniţiativă a unui război de cucerire şi în acest sens se deosebeşte radical de predecesorul său Traian, care adduce imperiul pe culmile expansiunii. Pentru Hadrian este vitală menţinerea stăpânirii, consolidate prin palisade şi ziduri. Şi urmaşul său, Antoninus Pius, continuă în aceeaşi linie politică, ambii împăraţi reprezentând faza pacifistă şi diplomată a imperialismului roman.

Recomandări:

Danziger, Danny;Purcell, Nicholas (2006). Hadrian's empire :when Rome ruled the world. London:Hodder &Stoughton;

Everitt, Anthony (2009). Hadrian and the triumph of Rome. New York:Random House;

Henderson, Bernard W. (1923). Life and Principate of the Emperor Hadrian. London:Methuen;

Perowne, Stewart (1960). Hadrian. London:Hodder and Stoughton.