Guderian despre bătălia Kievului: „Un strălucit succes tactic, dar fără vreo importanță semnificativă strategică”

O alianţă dintre doi dictatori fioroşi, ambiţioşi şi prădători nu putea ţine la nesfârşit. O alianţă făurită în secret ce presupunea împărţirea sferelor dintre cele două mari puteri a fost încălcată la doi ani după ce dictatorul nazist, Adolf Hitler, a fost cel care a lovit primul. Stalin nu a fost luat prin surprindere, pregătindu-şi forţele dinainte, însă invazia i-a copleşit Armata Roşie, şi aşa decimată după epurările sale. Forţele germane superioare tehnic înaintau tot mai mult în est cu rapiditate, alungând rămăşiţele Armatei Sovietice din Ţările Baltice, Polonia, Basarabia şi vestul Rusiei. Cruciada Nazistă se dovedea a fi una de succes. Niciodată în istoria lor germanii nu au înaintat atât de departe în est. Însă forţele Armatei Roşii nu se dădeau aşa uşor bătute, chiar şi după înfrângerea îngrozitoare de la Smolensk. O nouă bătălie decisivă avea să se desfăşoare în frontul de sud-vest, în Ucraina, la Kiev. 

Avansul rapid al Grupului de Armate Centru în centrul frontului estic l-a determinat să facă joncţiunea cu Grupul de Armate Sud în iulie 1941. 500.000 de trupe germane comandate de generalii Fedor von Bock şi Gerd von Rundstedt aveau să înfrunte forţe sovietice masive pentru dominarea totală a frontului sud-vestic, poziţionat în jurul Kievului, lipsite însă de mobilitate şi vehicule blindate (majoritatea pierdute în Bătălia de la Uman). Pe 3 august, Hitler a anulat mărşăluirea spre Moscova în favoarea atacării Kievului, capitala de azi a Ucrainei. Pe 12 august, s-a emis directiva nr. 34 prin care se făcea un compromis dintre Hitler şi generalii Halder, Bock şi Guderian, primul fiind convins că pentru a ocupa Moscova, întâi trebuia ocupat Kievul cât mai repede. Grupurile Panzer al Grupului de Armate Centru a fost repoziţionat pentru a sprijini celelalte două grupuri, cel Nordic şi cel sudic. Pe 18 august, OKH, înaltul comandament nazist, i-a trimis lui Hitler un studiu strategic prin care propunea că grupurile de armate sud şi nord sunt suficient de puternice pentru a desfăşura operaţiunile militare fără sprijinul grupului de armate centru. Hitler a refuzat propunerea, argumentând că obiectivul suprem era ocuparea zonelor industriale sovietice. Instrucţiunile nu mai presupuneau capturarea Moscovei dinaintea venirii iernii ca un obiectiv major. În schimb, se dorea capturarea mai rapidă a Crimeeii, a regiunii industriale Don, bogată în resurse de cărbune, regiunile bogate în petrol din Caucaz şi încercuirea Leningradului. Generalul Halder a contrazis instrucţiunile lui Hitler căci le credea inacceptabile şi utopice. Astfel, şi-a  trimis cererea de demisie şi l-a sfătuit pe comandantul Brauchitsch să procedeze la fel. Acesta a refuzat. Până la urmă, şi Halder şi-a retras cererea de demisie. 

Încă de la începutul lunii august, forţele germane începuseră operaţiunea de asediu a Kievului dinspre sud, purtându-se lupte crâncene pentru ocuparea liniilor de apărare şi a suburbiilor oraşului. 

Tancurile germane dotate cu tunuri autopropulsate StuG3 erau sprijinite de artileria grea şi infanteria germană dotată cu aruncătoarele de foc pentru a anihila forţele sovietice din buncăre ce dispuneau de mitraliere. 

Sovieticii, lipsiţi de vehicule blindate şi cu ceva piese de artilerie anti-tanc la îndemână, în disperarea lor, au trimis piloţi şi paraşutişti care să lupte direct cu infanteria germană. Germanii, aflaţi în avantaj, au fost respinşi de contra-atacurile sovieticilor. 

Pe 23 august, Halder s-a întâlnit cu Bock şi Gudernia la Borisov. Apoi, împreună cu Guderian, s-au întâlnit cu Hitler în Prusia de Est. Hitler, purtând o discuţie între patru ochi cu Guderian, i-a permis acestuia din urmă să preia conducerea operaţiunii de cucerire a Ucrainei, pretinzând că va putea securiza sectoarele nordice şi sudice din vestul Rusiei. Odată cu cucerirea Kievului, “Linia Stalin” ce avea scop defensiv avea să se prăbuşească. Guderian l-a contrazis pe Hitler spunând că pe soldaţii germani îi vor apuca “iarna rusească” dacă nu înaintează mai repede la Moscova. Hitler i-a răspuns că “generalii nu ştiu nimic despre economie”. 

Între timp, tancurile panzer şi forţe terestre s-au detaşat de grupul de armate centru şi trimise către cel sudic pentru a încercui frontul de sud-vest, avându-l la comandă pe Budyonny şi Kleist. Trupele germane înfruntau rezistenţa sovieticilor ce apărau linia fortificată. 

Pe 27 august, sovieticii au început operaţiunea de evacuare a oraşului Tallin, capitala Estoniei. 190 de vase sovietice a flotei baltice au fost evacuate, sovieticii pierzând Estonia ce a fost ocupată în 1940. Cu greu însă au evacuat zona pentru că bombardierele germane Junker Ju 88 cu sprijinul Finlandei şi-au început asaltul asupra oraşului, 12.000 de civili şi militari fiind ucişi şi zeci de vase fiind distruse. 

De pe 30 august până pe 8 septembrie s-a desfăşurat ofensiva de la Yelnya unde sovieticii au obţinut prima victorie tactică în faţa germanilor. Prima victorie servise la creşterea moralului populaţiei. Bucuria a fost de scurtă durata căci pe 8 septembrie, germanii începuseră asediul Leningradului.  

Iar tancurile germane Panzer din frontul sud-vest continuau să înainteze rapid, chiar dacă sovieticii le tăiaseră calea, dinamitând podul ce ducea către regiunea fortificată a Kievului, ultimul bastion al Liniei Stalin. Astfel, pe 12 septembrie, grupul de panzer al lui Kleist, a traversat râul Dnieper şi continuându-şi drumul spre nord, fără ca spionii sovietici să ştie. 

Pe 16 septembrie, grupul de panzere al lui Guderian a avansat spre sud, către Lokhvitza. Armatele sovietice de la Kiev erau încercuite, neavând forţe mobile sau un comandant suprem. Infanteria germană a Grupului de Armate Sud a ajuns la locul bătăliei, alături de tancurile lui Guderian. 

Armata Roşie, obligată să nu se retragă, a fost nevoită să  ţină piept forţelor germane şi astfel, a urmat o lupta crâncenă şi îndelungată. Sovieticii au fost bombardaţi de artileria, tancurile şi avioanele germane.

Secvente din capturarea Kievului

Pe 19 septembrie, Kievul a căzut, însă asediul a continuat. După 10 zile de lupte, forţele sovietice rămase au capitulat şi au predat Kievul germanilor pe 26 septembrie. Unul dintre comandaţii forţelor de apărare, Mikhail Kirponos, a fost ucis. 

600.000 de soldaţi sovietici au fost capturaţi, daţi dispăruţi sau ucişi, peste 84 000 fiind răniţi. Forţele germane au pierdut 26 000 de soldaţi. 

Unul dintre cele mai prospere oraşe din Europa de Est, Kievul, a fost distrus, multe clădiri istorice fiind  rase  de pe faţa pământului. Ocupanţii germani au anunţat apoi “relocarea” a 30.000 de evrei. Aceştia aveau să fie duşi pe râpă, dezbrăcaţi şi împuşcaţi. Sute de mii de oameni catalogaţi de germani ca “inferiori”, printre care polonezi, evrei, ruşi şi ţigani au fost  sacrificaţi în anii ocupaţiei. 

Pe 30 septembrie, o aşezare ucraineană a fost capturată de forţele italiene  ce au luat 10 000 de prizonieri sovietici.  Forţele Axei  păreau să fie victorioase. Însă în drumul lor spre Moscova le mai stăteau în cale Sevastopolul şi Leningradul.

Datorită rezistenţei sovietice şi a deciziei lui Hitler de a se concentra pe frontul de sud-vest, ajungerea la Moscova a trupelor germane a fost întârziată. Guderian, mulţumit de victoria fulgerătoare, era totuşi îngrijorat, declarând: „Kievul a fost fără nicio îndoială un strălucit succes tactic, dar problema dacă a avut vreo importanță semnificativă strategică rămâne încă deschisă. Totul depindea de acum de capacitatea noastră de a atinge rezultatele așteptate mai înainte de venirea iernii sau chiar mai înainte de ploile de toamnă."