Greva de la Întreprinderea Mecanică Nicolina: Informațiile ascunse publicului larg

16 februarie era una dintre sărbătorile importante ale României comuniste: „Ziua ceferistului” rememora greva de la Atelierele CFR Grivița, Bucureşti, din 1933, unul dintre momentele fondatoare ale conștiinței clasei muncitoare. În 1987, la Iaşi, pe 16 februarie, festivismul a fost înlocuit cu un protest, şi nu oriunde, ci la fostele Ateliere CFR „Nicolina”, redenumite în epocă Întreprinderea Mecanică Nicolina. Acțiunea ca atare nu e singulară în anii ’80, dar are o mare însemnătate simbolică, de vreme ce arăta că există fisuri chiar în fundaţia şi principiile pe care se clădise sistemul. Nicolina mai ales avea o „reputaţie” de apărat, pentru că de aici provenea Ilie Pintilie, căruia i se construise un adevărat cult în anii ’50. 

Protestul muncitorilor de la Nicolina, din februarie 1987, pentru stingerea căruia s-a intervenit rapid, e foarte puțin cunoscut specialiștilor și publicului larg: din arhiva fostei Securități documentele lipsesc, iar arhivele organizațiilor de partid din Iași nu sunt accesibile. Din puţinele, dar foarte relevantele documente descoperite, alături de mărturii de istorie orală s-au putut reconstitui coordonatele acestei acţiuni de protest. În exact aceeaşi perioadă se revoltau la Iaşi şi studenţii, despre marşul cărora veţi putea citi pe larg în ediţia următoare a revistei. 

Istoria Nicolinei

Înființarea Atelierelor „Nicolina” este legată de începuturile modernizării României. Dezvoltarea rețelei de cale ferată impunea apariţia unor ateliere care să se ocupe cu întreținerea materialului rulant. Legea 2195 din 1892 prevedea astfel construirea unor ateliere CFR în București (Atelierele „Grivița”) și în Iași (Atelierele „Frumoasa”/„Nicolina”). Au trecut însă cinci ani până când Primăria Iași a decis exproprierea terenurilor necesare construcției, iar lucrările au putut începe. A doua etapă a construcției a urmărit extinderea atelierelor și s-a derulat între anii 1907 și 1912. 

Deși nu erau finalizate, Atelierele Nicolina au căpătat o poziție strategică în timpul Primului Război Mondial. Odată cu retragerea autorităților în Moldova, Atelierele Nicolina au adăpostit, în barăcile special construite sau sub cerul liber, o mare parte din utilajele evacuate. În incinta Atelierelor a funcționat în timpul războiului fabrica bucureșteană de armament Wolff.

Munca se desfășura în condiții extrem de dificile, mai ales pe vreme de iarnă, iar iarna din 1916-1917 a fost una extrem de grea. Menirea Atelierelor în perioadă era dublă: ele trebuiau să repare materialul rulant și să asigure, după putință, nevoile războiului. Ceferiștii ieșeni au găsit soluții ingenioase pentru adaptarea muniției de război de calibru mare (proiectilele gata încărcate), de proveniență franceză, la armamentul din dotare, în mare parte de proveniență germană.

Dezvoltarea Atelierelor a continuat în perioada interbelică și a cuprins trei valuri semnificative de reutilări, în anii 1923, 1925 și 1927. Apoi, în anii celui de-al Doilea Război Mondial, Nicolina a continuat să funcționeze pentru nevoile de aprovizionare și ale frontului. 

16 februarie 1987, muncitorii se revoltă

„Noi avem zero pe fluturași!”

Sub titlul „Priorități economice la început de an: îndeplinirea ritmică a producției fizice. Maximă atenție asigurării bazei materiale”, articolul de fond al ziarului local ieșean din 6 ianuarie 1987 prezenta situația de la I.M. „Nicolina”. Șeful Serviciului Plan-dezvoltare, directorul comercial și șeful Secției Utilaj Tehnologic i-au dat asigurări ziaristului M. Bucur, în limbajul specific propagandei, că întreprinderea dispune de materiile prime necesare, de personal bine pregătit și își va îndeplini planul pe anul care abia începea.

O „anchetă economică”

Peste o lună, tot pe prima pagină a ziarului („În spiritul sarcinilor subliniate de tovarășul Nicolae Ceaușescu, al recentului Decret al Consiliului de Stat. Măsuri ferme, înaltă răspundere pentru reducerea consumurilor de energie electrică și gaze naturale!”), Ioan Șchiopu publica „ancheta economică” de la Nicolina, cu titlul „Recuperarea restanțelor la boghiuri se cere făcută fără consum suplimentar de energie”.

Boghiurile reprezentau peste 60% din producția uzinei. Pe luna ianuarie, planul fusese realizat în proporție de doar 39%. Cauzele depistate de ziarist contraziceau „asigurările” din ianuarie: „neglijențe organizatorice” și „o insuficientă preocupare pentru crearea tuturor condițiilor necesare realizării sarcinilor de plan”. Șefii unor servicii din uzină au prezentat câteva cauze obiective: „N-am avut osii; cota de energie electrică a fost mică, procesul de producție presupune o climatizare corespunzătoare [în hale, n.n.]”.

Șchiopu „spulberă” aceste justificări, prin verificarea fișelor de stoc, a consumului de energie și a documentației instalației pentru folosirea căldurii de la cuptoare și de la forjă, care trebuia finalizată în 1986. Pentru că se bătea toba pe economisire, ziaristul a depistat problemele (subconsum noaptea și depășirea cotelor alocate la schimburile de zi) și justifica decuplarea uzinei de la electricitate, „cu toate consecințele ce decurg de aici”. Șeful Serviciului Plan-dezvoltare s-a angajat că va organiza mai bine activitatea, astfel ca până la sfârșitul lunii să se recupereze 40% din restanțele lunii ianuarie.

Se recunoștea, de fapt, că în luna februarie se muncea în contul planului pe luna precedentă! Șeful Serviciului Producție și cel al Serviciului Aprovizionare-Cooperare au vorbit despre lipsa unor materii prime și intervențiile pe care trebuie să le facă pe lângă furnizori ca acestea să ajungă la Nicolina conform contractelor. În finalul „anchetei”, ziaristul a consemnat că a cerut Comitetului de partid, Consiliului Oamenilor muncii și conducerii întreprinderii să intervină, să se organizeze și să stabilească responsabilități precise, citând ultima intervenție a lui Nicolae Ceaușescu la ședința CPEx al CC al PCR.

Ceea ce „uită” să spună ziaristul este că uzina plătea penalități semnificative, din cauza neonorării contractelor. Pe lângă nerespectarea termenelor, documentele rețin și calitatea slabă a produselor, generată de lipsuri și încropeli, raportări false, complet străine de realitatea de la fața locului. De altfel, calitatea proastă a produselor devenise o caracteristică a economiei dirijate. De la cele mai vulnerabile domenii – inclusiv cel nuclear – până la produsele de bază, totul era afectat de penurie.

Fluturașii de salariu pentru luna ianuarie

Problemele de la „Nicolina” nu erau singulare, nici în Iași, nici în alte locuri din țară. Dimpotrivă, majoritatea întreprinderilor se confruntau cu lipsa materiilor prime, a pieselor și subansamblelor din industria orizontală, iar întreruperile tot mai frecvente de energie electrică și gaz metan făceau ca producția să fie suspendată câteva ore aproape zilnic.

Muncitorii au reacționat la primirea fluturașilor de salariu pentru luna ianuarie. Salariul (numit „retribuție”) se acorda în două tranșe: avans și lichidare. În jur de ziua de 12 a fiecărei luni se acorda lichidarea, iar muncitorii primeau și fluturașul (statul de plată), unde erau menționate veniturile, impozitele, reținerile (rate, sindicat etc.) și penalizările.

Pentru că planul de producție nu fusese îndeplinit, în noaptea de 13 februarie 1987, Securitatea județeană a fost informată, telefonic, de o grevă la Combinatul de Utilaj Greu: „Cca 20 persoane de la căile ferate uzinale de la CUG Iași, care sunt în schimbul de noapte, au încetat lucru(l) pe motiv că nu sunt mulțumiți (sic!) de retribuție și au cerut să vorbească cu conducerea, în persoana directorului”. Securiștii care se ocupau de uzină s-au mobilizat imediat: „Lt.col. Frunză și lt.maj. Damaschin au luat măsura ca la ora 23,00 conducerea să fie prezentă în combinat și va sta de vorbă cu oamenii”. Muncitorii au fost convinși să-și reia lucrul.

În arhivele Securității, urme firave ale grevei de la Nicolina

Singurele informații documentare din Arhiva fostei Securități despre greva de la Nicolina sunt tot niște note telefonice. În 16 februarie, la ora 12,15, Miliția Municipiului Iași a comunicat Securității că: „la IM Nicolina circa 3-400 oameni ai muncii au încetat lucrul umblând prin uzină, după împărțirea fluturașilor cu retribuția, nefiind mulțumiți de aceasta. S-au anunțat organele locale PCR”. Au fost alertați ofițerii Serviciului 2 Contrainformații economice și adjunctul șefului Securității, lt-col Irian Vasile. Nu se precizează nimic despre intervenția ofițerilor la fața locului. A doua zi dimineață, la ora 6,10, lt.col. Frunză Mircea a raportat, tot prin telefon, că „la Nicolina nu sunt probleme deosebite. Schimbul III a lucrat (la început mai stăteau, apoi și-au văzut de treabă). Acum (dimineață) schimbul I a intrat în uzină în mod normal, fiecare la locul lui de muncă, fără a fi semnalate nici un fel de probleme deosebite”.

[...]

Fragmentul face parte din articolul „Un protest necunoscut. Greva de la Întreprinderea Mecanică Nicolina”, publicat în numărul 243 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 aprilie - 14 mai, și în format digital pe platforma paydemic.