Grecii au avut o economie proastã încã din antichitate

Situaţia economicã precarã a Greciei are o istorie îndelungatã, susţine Matthew Lynn, autor al lucrãrii ”Bust:Greece, The Euro and The Sovereign Debt Crisis”, publicatã anul trecut. În 1929 economistul Charles Bullock de la Universitatea din Harvard publicã un eseu excelent despre un experiment monetar desfãşurat de Dionysios cel Bãtrân, tiran al Syracuzei între anii 407 şi 367 a.Hr.

Dupã ce intrã în datorii serioase ca urmare a eforturilor de întreţinere a armatei în timpul campaniilor militare, de susţinere a curţii sale fastuoase şi promovare a spectacolelor pentru popor, se trezeşte sãrac lipit. Nimeni nu mai este dispus sã-l ajute cu vreun împrumut şi nici din taxe nu mai poate obţine mare lucru. Aşa cã aplicã o mãsurã extremã. Îi obligã pe toţi cetãţenii sã îi cedeze economiile, altfel riscã pedeapsa cu moartea.Odatã ce adunã toate drahmele pur şi simplu le reetaloneazã dublându-le valoarea. Simplu. Problema este rezolvatã. Syracuza se îmbogãţeşte iar. Doar cã lucrurile nu stau chiar aşa. Bullock foloseşte situaţia ca sã arate cã fabricarea banilor din neant este rareori o cale de a spori averile.

O altã lecţie se poate învaţa. Când vine vorba despre distrugerea economiei şi jonglarea cu cifre, grecii sunt în top de multã vreme. Când rãzvrãtiţii vandalizeazã Athena şi prim-ministrul asediat George Papandreou formeazã un guvern de coaliţie şi când partenerii francezi şi germani îl scot din crizã pentru a doua oarã în mai puţin de un an, meritã precizat cã este vorba nu doar de o poveste financiarã, ci şi de una istoricã. Dacã liderii europeni ar fi privit mai îndeaproape trecutul ţãrii, probabil nu ar fi permis niciodatã introducerea monedei unice şi aici.

Antecedentele în materie de datorii sunt covârşitoare. Dupã formarea statului grec modern în 1829 ţara intrã în datorii grave în 1843, 1860 şi 1893. Potrivit calculelor economiştilor Carmen Reinhart şi Kenneth Rogoff, Grecia a petrecut mai mult timp în stare de neplatã decât oricare altã ţarã a Uniunii Europene. Plãteşte cu 50 de procente mai puţin decât ar trebui încã din 1880. Chiar dacã facem comparaţie cu America Latinã, tot ar ieşi în pierdere. Doar Ecuador şi Honduras o depãşesc în ceea ce priveşte neplata la termen.

Un motiv este cã grecii pur şi simplu nu au bani. Toate ţãrile din Europa de sud care se strãduiesc sã rãmânã în zona euro – Spania, Portugalia, Italia-sunt înapoiate economic comparativ cu vecinii din nord. Peste tot solurile de proastã calitate au împiedicat dezvoltarea agricolã şi a clasei de mijloc prospere care a impulsionat Revoluţia industrialã în celelalte pãrţi ale Europei.

Dar Grecia este un exemplu extrem. Îngrãditã de munţi, a fost îndepãrtatã de fluxul ştiinţific şi cultural european. Mai bine de un mileniu se aflã intr-un cadru bizantin, care nu prea se remarcã prin excelenţã industriala. Şi dupã câştigarea independenţei luptã pentru supravieţuire. În vreme ce o bunã parte a Europei mediteraneene se modernizeaza în anii postbelici, Grecia abia cã rezistã.

Ocupaţia nazistã urmatã de rãzboiul civil nu ajuta cu nimic. În anii 60-70, când regiunea perifericã europeana începe în sfârşit sã se industrializeze, ţara este condusã de o clicã de coloneli care se opun oricãrei forme de modernizare, fie economicã, fie culturalã. Din multe puncte de vedere Grecia încã rãmâne o economie preindustrialã, dominatã de stat, carteluri şi o mân de familii înstãrite. Puţine companii multinaţionale s-au putut stabili aici.

Intrebarea interesantã este cum de şi-a închipuit cineva cã Grecia ar avea vreo şansã de supravieţuire unei uniuni monetare cu ţãri precum Austria, Germania sau Olanda, care întotdeauna au fost mai bogate. În realitate toatã lumea încearcã sã scape de istorie. Germanii şi francezii îşi asumã obligaţia faţã de euro ca urmãtor pas în consolidarea Uniunii Europene;Tratatul de la Roma din 1957, CECO, Euratom şi CEE sunt toate cãi de a aduce aproape foştii duşmani. Germanii, mai ales Bundesbank, ştiau cã grecii nu ar fi trebuit sã intre în zona euro.

Dar nu prea îşi permitea nimeni sã interzicã primirea în aceastã zonã, pentru cã ar fi însemnat subminarea proiectului european, un ideal cãruia i s-a dedicat o serie întreagã de politicieni. Şi grecii? La fel ca restul elitei politice şi financiare din sudul Europei credeau cã euro ar reprezenta un catalizator al modernizãrii. Înlocuind drahma cu euro ar fi un act transformativ care dintr-o datã ar transforma statul grec într-o piatã economicã vibrantã.

Dar în aceastã privintã, ca şi în altele de altfel, euro nu poate sã îndeplineascã sarcina. Dionysus nu poate sã îmbogãţeascã Syracuza prin reetalonarea drahmei şi Banca Centralã Europeanã nu poate schimba sute de ani de istorie prin instituirea unui sistem monetar unic.

Mai multe pe:historytoday.com