Grădinile zoologice cu oameni, afacerile scandaloase din istoria țărilor civilizate

📁 Curiozităţile şi culisele istoriei
Autor: Eugenia Alexandrescu

Suntem oameni și stă în firea noastră să idealizăm trecutul și să criticăm prezentul. Și totuși, în ciuda unui farmec desuet, există în istoria mai mai mult sau mai puțin îndepărtată a omenirii câteva episoade întunecate, care ne fac să răsuflăm ușurați că omul modern a evoluat.

Când a fost deschisă prima grădină zoologică, în 1826, interesul a fost uriaș. Ce putea fi mai fascinant decât să urmărești animale pe care nu le văzuseși niciodată în realitate, luate din mediul lor natural și închise într-un perimetru securizat? Ați ghicit, același lucru, dar cu oameni!

Una dintre primele grădini zoologice din vest, parcul din Montezuma, Mexic, reunea nu doar un număr impresionant de animale, ci și o colecție ”rară” de oameni ”ciudați”, de exemplu pitici, cocoșați și albinoși.

În timpul Renașterii, familia de Medici deschisese o menajerie de felul acesta la Vatican. În secolul XVI, cardinalul Hippolytus Medici deținea o adevărată colecție de animale exotice și persoane de diferite rase, conform Wikipedia. Se spune că avea o armată de așa-numiți barbari, vorbitori de peste 20 de limbi, mauri, tătari, indieni, turci și africani.

Una dintre primele expoziții cu oameni din epoca modernă a fost organizată de P.T. Barnum la 25 februarie 1835. Atunci a fost prezentată Joice Heth, o femeie de culoare, sclavă afro-americană, sub titlul de ”prima doică a lui George Washington, în vârstă de 161 de ani”. Au urmat siamezii Chang și Eng Bunker.

Click aici pentru continuarea articolului

Mai multe