Göbekli Tepe, cel mai vechi templu din lume, construit după un plan geometric
Vânători-culegători din Neolitic au construit cel mai vechi templu cunoscut din lume, Göbekli Tepe, respectând un foarte precis plan geometric, conform unor descoperiri publicate în revista „Cambridge Archeological Journal”.
Acest sit din Neolitic se ridică peste o creastă stâncoasă din calcar din sud- estul Turciei. Coloanele în formă de „T” specifice complexului Göbekli Tepe sunt acoperite cu reprezentări ale unor animale, simboluri abstracte şi mâini umane. Mai mult, stâlpii sunt aranjaţi în cercuri şi ovulari – fiecare structură este formată din două coloane mari, dispuse central, înconjurate de stâlpi mai mici, cu faţa spre interior.
Templul Göbekli Tepe (care, în limba turcă, înseamnă Dealul Ulciorului) a fost construit în urmă cu 11-12 milenii, cu sute de ani mai devreme decât primele dovezi de sedentarizare a populaţiilor de vânători-culegători prin practicarea agriculturii şi îmblânzirea animalelor sălbatice. În consecinţă, majoritatea arheologilor sunt de părere că templul a fost construit de vânători-culegători.
Acest proiect impresionant, ridicat cu 6.000 de ani mai devreme decât mai cunoscutul ansamblu monolitic de la Stonehenge, „reprezintă în mod clar o deviaţie de la modul de viaţă specific vânătorilor-culegători”, susţine coordonatorul studiului, Avi Gopher, profesor la Departamentul de Arheologie şi Civilizaţii Antice de la Universitatea din Tel Aviv.