Giuvaerurile de la vârful degetelor. Scurt istoric al lacului de unghii

Cu o vechime de peste 5000 de ani, lacul de unghii a răspuns nevoii omului de promovare a frumosului şi de a-şi declara atât statutul social, cât şi simţul estetic. La început, era un bun de lux, însă odată cu dezvoltarea cinematografiei şi a presei scrise, a devenit o necesitate în „cutiuţa cu minuni” cosmetice a fiecărei femei. 

Lacul de unghii, o „chinezărie”

Este binecunoscut statutul chinezilor de mari inventatori. Lor le datorăm obiecte indispensabile, precum praful de puşcă, busola, hârtia, roaba, seismograful, zmeul, planorul şi nu numai. Una dintre descoperirile lor a fost şi lacul de unghii. Acum aproximativ 5000 de ani, în jurul anului 3000 î.Hr., chinezii au realizat prima ojă – un amestec de ceară de albine, albuş de ou, coloranţi naturali, gelatină şi gumă arabică. Ca şi astăzi, se foloseau nuanţe de roşu şi roz, numai că ele erau extrase din petalele florilor – trandafiri pentru culoarea roşie şi orhidee pentru pigmentul roz al lacului. Foarte căutate erau şi nuanţele metalice – auriu sau argintiu – care simbolizau puterea şi bogăţia. Dar în acele vremuri, împodobirea unghiilor era un proces cronofag. După aplicarea soluţiei pe unghii, femeile erau nevoite să aştepte ore întregi până se usca – uneori putea dura până la şapte-opt ore.

În timpul dinastiei Zhou – secolele XI-III î. Hr. – femeile din diferite clase sociale purtau unghiile colorate. Dar culoarea era un indicator al statutului social. Spre exemplu, în anul 600 î. Hr., lacul de unghii argintiu sau auriu era apanajul claselor superioare, în vreme ce femeilor de rând li se permitea să poarte un roz deschis. Era interzisă folosirea culorii nepotrivite cu locul pe scara socială, iar consecinţele erau nefaste. Au fost descoperite mărturii care arată că oamenii de rând erau executaţi public dacă erau prinşi purtând unghiile pictate în culorile regale. În vremea dinastiei Ming – secolele XIV-XVII – cele mai căutate culori au devenit roşul şi negrul.

Nefertiti şi Cleopatra, reginele chic ale Egiptului

Moda unghiilor pictate nu a fost caracteristică numai Chinei antice. Şi femeile de pe malurile Nilului foloseau cu succes această tehnică. În Perioada Predinastică Târzie a Egiptului, metoda de producere a substanţei de colorat unghiile era diferită faţă de cea dezvoltată de chinezi, dar avea aceeaşi simbolistică. Ca şi indienii, egiptenii adesea îşi colorau vârfurile degetelor cu henna.

Nefertiti şi Cleopatra sunt două reprezentate de seamă ale culturii egiptene vechi, dar şi ale frumuseţii. În timpul domniei fiecăreia, ierarhia socială trebuia respectată cu stricteţe şi era indicată prin purtarea unei anumite culori. Iar culoarea de referinţă era roşul – cu cât mai aprins, cu atât mai multă putere avea purtătorul.

Nefertiti, regină a Egiptului în secolul XIV î. Hr., îşi colora unghiile cu henna într-un roşu de culoarea rubinului. Cleopatra, ultimul faraon al Egiptului antic, a continuat moda până în secolul I î. Hr. Spre deosebire de predecesoarea ei, Cleopatra prefera roşul intens. Iar în timpul domniei sale, femeile din rangurile inferioare puteau purta pe unghii nuanţe pastelate, dar nu roşu – acesta era destinat exclusiv regalităţii.

Tranziţia spre glorie

În secolele următoare există puţine dovezi ale folosirii lacului de unghii. Dar există, totuşi, câteva momente cheie. În jurul anului 1500, se pare că incaşii au dezvoltat o artă a manichiurii. „Copiii soarelui” îşi decorau unghiile cu imagini de acvile.

În perioada renascentistă, în urma legăturilor cu Orientul Mijlociu şi India, aristocraţia europeană descoperă o metodă ingenioasă de împodobire a corpului – lacul de unghii. Această practică s-a răspândit de-a lungul secolelor, astfel că în Franţa secolului XVIII, lăcuirea unghiilor era un fapt obişnuit. Până la intrarea în secolul XIX, colorarea unghiilor câştigase teren în rândul populaţiei de rând şi în Franţa, şi în Anglia, Italia sau Statele Unite. În epoca victoriană s-a pus accent pe curăţenie şi igienă personală. Aşa că o atenţie sporită au primit şi mâinile – şi unghiile curate. Manichiura era simplă, cu unghii tăiate cu grijă şi apoi colorate cu un ulei roşu.

Spre viaţa în Tehnicolor

Lacul de unghii, aşa cum îl ştim astăzi, a fost inventat în anii 1920, odată cu introducerea nitrocelulozei în componenţa sa. În timpul Primului Război Mondial, America a pus mâna pe câteva brevete în chimie germane, pe care le-a vândut unor companii americane. Astfel, industria chimică americană a explodat. Aşa au apărut vopselele de maşină extrem de lucioase. Un cosmetician francez, pe nume Michelle Manard, a avut brilianta idee de a adapta aceste vopsele pentru a produce lac de unghii. Compania la care era angajată – Charles Revson Company – a văzut potenţialul enorm al descoperiri şi a lucrat mult la perfecţionarea substanţei. Owners Charles şi Joseph Revson – proprietarii companiei – au făcut un parteneriat cu Charles Lachman şi au creat prima ojă opacă, fără striaţii, bazată pe pigmenţi. În 1932, compania şi-a schimbat numele în Revlon şi a început să comercializeze primul lac de unghii modern.

La început, se foloseau culori pastelate, cele intense considerându-se că se potrivesc mai degrabă damelor cu moravuri uşoare. Dar treptat au început să fie acceptate şi nuanţele mai închise. Şi, poate nu surprinzător, totul a început în Franţa. Aici, pentru o manichiură modernă trebuia să mergi la Madame Mille. La sfârşitul anilor 1920, moda era ca numai mijlocul unghiei să fie colorat, lăsând capetele albe. Tonul a fost dat de Prinţesa de Faucigny-Lucinge, care şi-a colorat unghiile roşu aprins.

Apoi, un factor important în schimbarea modei a fost Hollywood-ul. Industria filmului trecut de la pelicula alb-negru la cea color, lăsându-şi audienţa uimită la frumuseţea actorilor, a decorului, a veşmintelor şi a machiajului. „Rita Hayworth îşi poartă buzele şi unghiile roşii!”, probabil că şuşoteau toate domnişoarele vremii, cu invidie şi admiraţie deopotrivă.

Revlon a devenit lider în industria cosmeticelor – cu o ofertă de culori generoasă şi cu o îmbunătăţire constantă a calităţii. Astfel că, pentru o scurtă vreme, în anii 1930, femeile purtau lac negru, dar au renunţat rapid în favoarea nuanţelor de roşu, albastru, verde, alb sidefat sau auriu. O contribuţie au avut-o şi revistele de modă, care au popularizat ideea că pentru fiecare activitate trebuie purtată o anumită nuanţă de lac de unghii.

Astfel că lacul de unghii a devenit disponibil pentru fiecare femeie şi pentru fiecare ocazie. Dar moda colorării unghiilor a ţinut cont întotdeauna de tendinţele impuse de filme:

Anii 1950 – se poartă roşul;a fost o frenezie a asortării rujului cu lacul de unghii şi totul trebuia să fie roşu.

Anii 1960 – roşul a fost dat deoparte şi a făcut loc culorilor nude, pastelate.

Anii 1970 – vedete precum Goldie Hawn, Mia Farrow sau Farrah Fawcett au impus moda unui aspect cât mai natural.

Anii 1980 – curajul este en vougue; se poartă roşul aprins şi fucsia şi treptat se ajunge la culori neon.

Anii 1990 – o decadă dominată de o singură culoare – Rouge noir/Vamp de la Chanel; nuanţă ce părea a fi un tribut adus reginei Nefertiti, Vamp imita culoarea sângelui uscat.