George C. Marshall: Un plan pentru Europa sau Salvarea Europei în 1200 de cuvinte
BBC News, 5 iunie 1947: „Aceasta este treaba europenilor. Consider că inițiativa ar trebui să vină din Europa. Programul ar trebui să fie unul de ansamblu, stabilit de un număr de națiuni europene, dacă nu chiar de toate”. Ministrul de Externe al Regatului Unit, Ernest Bevin, urmărea știrile, iar cuvintele de mai sus i-au atras atenția. A doua zi a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe omologul său francez, Georges Bidault, pentru a-l pune la curent. Un plan de reconstrucție a Europei postbelice urma să fie trasat. Vocea de la BBC News, care îl anunțase, era a Secretarului de Stat George Catlett Marshall.
George C. Marshall a fost numit Șef al Marelui Stat Major cu grad de general de către președintele Franklin Delano Roosevelt chiar pe data de 1 septembrie 1939, ziua în care Hitler invada Polonia. Coincidență sau nu. În orice caz, funcția era una binemeritată, cariera militară a lui Marshall fiind una, deși discretă, notabilă până la acel moment. Absolvise cu mare succes Institutul Militar din Virginia în 1901, participase în calitate de ofițer în Primul Război Mondial, antrenase sute de militari, îndeplinise misiuni importante în China și în Statele Unite.
La momentul 1 septembrie 1939, situația de pe teren arăta astfel: Al Treilea Reich avea mai mulți soldați angrenați în luptă pe frontul de Est decât avea armata S.U.A. în uniformă în întreaga lume. Sub conducerea generalului Marshall, forțele militare americane aveau să crească de la un efectiv de 200.000 la unul de... opt milioane, în următorii șase ani. Pe lângă contextul de război care, fără îndoială, făcea misiunea generalului mai grea, reformarea armatei reprezenta și o uriașă sarcină birocratică și de planificare. Aceasta a fost îndeplinită cu succes datorită talentului administrativ remarcabil al generalului Marshall, care, de altfel, l-a ajutat să avanseze încontinuu de-a lungul carierei sale militare.
Sfârșitul războiului a însemnat și retragerea din armată, în deplină glorie, a lui George C. Marshall.
În scurt timp, însă, avea să revină în prima linie, de data aceasta, a politicii. În luna ianuarie a anului 1947, președintele Henry Truman l-a numit Secretar de Stat al Statelor Unite ale Americii.
La scurt timp de la numire, domnul Marshall a primit o invitație de a participa la ceremonia de premiere a Universității Harvard, ocazie în cadrul căreia urma să primească și o decorație din partea instituției. Nimic ieșit din comun am spune.
Istoria, însă, avea să fie de altă părere.
„Pacientul moare în timp ce doctorii deliberează”
Universitatea Harvard urmărea de ceva timp să îi confere generalului Marshall o decorație onorifică, acesta fiind invitat atât în anul 1945, cât și în anul 1946 la festivitatea de acordare a diplomelor. Când rectorul universității, James B. Conant, a reînnoit invitația, în 1947, Secretarul de Stat american a solicitat un răgaz pentru a răspunde.
Între timp, trebuia să se acomodeze cu noile sale îndatoriri de reprezentant al politicii externe americane. Printre acestea se afla și o conferință a miniștrilor de Externe în Moscova, începută în luna martie, care avea drept principal punct pe agendă situația Germaniei, și care s-a încheiat, după aproape o lună, fără niciun rezultat. Pe marginea întrunirii de la Moscova, Marshall a avut și o întâlnire privată cu Stalin, întâlnire care se pare că, marcată de intransigența liderului sovietic, nu a făcut decât să îi sporească oficialului american îngrijorarea referitoare la viitorul Europei.
Cuvintele sale de la întoarcerea din Moscova, în luna aprilie, rezumă situația astfel: „Pacientul moare în timp ce doctorii deliberează”.
Drept urmare, George C. Marshall s-a gândit la elaborarea și aplicarea unui tratament. În luna mai, în cadrul unui discurs ținut la Delta Council, colegul său, Dean Acheson, Subsecretar de Stat, a lansat ideea unei asistențe generale acordate Europei, pentru ca ulterior să îi sugereze lui Marshall că ar fi momentul potrivit ca el însuși să înceapă să prezinte planul în public.
O ocazie îl aștepta cu siguranță la Harvard. Dar Acheson i-a spus superiorului său că festivitatea de premiere a unei universități – oricât de important și solemn ar fi un asemenea moment, ca și instituția în sine, de altfel – nu ar reprezenta tocmai un moment oportun pentru a prezenta un plan cu o asemenea semnificație, întrucât prelegerile de la acest gen de festivități sunt auzite fără, însă, a fi ascultate.
Din nou, istoria va avea altă părere. Și Europa, de asemenea.
Discursul despre care nu ştia nimeni nimic – dar care a schimbat totul
George C. Marshall a acceptat, în cele din urmă, invitația Universității Harvard de a primi gradul academic, în timp ce Departamentul de Stat l-a informat pe Laird Bell, președintele Asociației Alumni Harvard, care se ocupa de organizarea ceremoniei de pe 5 iunie, că Secretarul de Stat dorește să aibă și o scurtă intervenție în partea a doua a evenimentului, fără ca aceasta să constituie momentul principal al ocaziei.
Sarcina redactării discursului i-a revenit lui Charles E. Bohlen, consilierul special al lui Marshall, specialist în spațiul rus. Acesta a lucrat bazându-se pe memorandumurile lui George F. Kennan, Directorul de Planificare Politică al Departamentului de Stat, și pe documentele furnizate de William Clayton, Subsecretar de Stat pentru Afaceri Economice, care, printre altele, relata că: „Milioane de oameni de la orașe sunt afectați încet, încet de înfometare” și că dacă situația va continua în acest mod „va fi revoluție”.
Dean Acheson a citit textul, a adăugat câteva comentarii, însă ulterior, după cum a declarat chiar el, „nu a mai auzit de acesta”. De altfel, se pare că președintele Truman nu a văzut niciodată schița discursului întrucât a fost nevoit să plece din Washington în acea perioadă, pentru a fi în Kansas, alături de mama sa, care se afla într-o stare foarte gravă de sănătate.
Nici guvernele altor țări sau presa nu au fost anunțate că un discurs important urmează să fie susținut, iar rectorul Conant nu se aștepta la vreo intervenție remarcabilă.
Şi totuși...
În după-amiaza de 5 iunie 1947, înconjurat de o audiență de aproximativ 15.000 de persoane în curtea Universității Harvard, George C. Marshall a făcut primul pas în salvarea Europei postbelice și a rostit cel mai important discurs din istoria festivităților de premiere de la Harvard. Și, conform lui Henry Kissinger, a marcat „o abordare istorică în politica externă americană”.
Totul în 1.200 de cuvinte și mai puțin de 12 minute.
Nefiind „un maestru al cuvintelor”, după cum chiar el a declarat când a primit premiul Nobel pentru Pace, în 1953, discursul lui Marshall nu a impresionat prin compoziție, cum, de altfel, fiind un maestru al discreției și un partizan al distanței de ochiul public, prestația sa oratorică nu s-a remarcat nici ea în mod special. Dar privitul foarte des în foi, joaca cu ochelarii din cauza emoțiilor sau vocea nu mereu foarte clară nu împiedică salvarea unui continent...
Ţinta: reconstruirea Europei
George C. Marshall a urcat pe podium, și-a scos discursul din buzunarul de la sacou și, după ce și-a exprimat mulțumirile și recunoștința pentru decorația primită, printr-un paragraf pe care l-a scris chiar el de mână, a început prin a aminti concis situația în care se afla Europa și percepția generală asupra acestei stări de fapt:
„Nu este nevoie să vă spun, domnilor, că starea lumii este una foarte serioasă. Acest lucru este evident pentru toți oamenii inteligenți. Cred, însă, că una dintre dificultăți este aceea că problema este atât de complexă, încât faptele prezentate de presă publicului nu îl ajută pe omul obișnuit să facă o evaluare clară a situației.
Mai mult de atât, poporul acestei țări este atât de îndepărtat de zonele cu probleme de pe planetă, încât este foarte greu să înțeleagă dificultățile acestora, cât și consecințele care pot decurge din aceste dificultăți”.
Fără figuri de stil sau tehnici literare speciale, Secretarul de Stat a subliniat starea șubredă în care se află economia Europei:
„Pierderile de vieți, distrugerea vizibilă a orașelor, a fabricilor, a minelor și a căilor de transport au fost corect estimate în încercarea de evaluare a necesităților pentru reconstruirea Europei, însă, în ultimele luni, a devenit din ce în ce mai evident faptul că distrugerile vizibile, probabil, sunt mai puțin grave decât dislocarea întregului mecanism economic european”.
...dar și faptul că, pentru a se reface, continentul are nevoie de un orizont generos de timp: „reconstrucția structurii economice a Europei, în mod evident, va cere un timp mai îndelungat și un efort mai mare decât a fost anticipat”.
„Nu mâine, în seara asta!”
Pentru a fi și mai explicit în descrierea greutății care s-a așezat deasupra Europei, în continuare, George C. Marshall a expus, într-un mod clar, dar mai degrabă tehnic, relația rural-urban, care stă la baza mecanismului economic și care devenise nefuncțională:
„Întotdeauna fermierul a produs alimente pentru a le da omului de la oraș în schimbul altor bunuri necesare vieții. Divizarea muncii este baza civilizației moderne. În prezent este amenințată de colaps. Industriile urbane nu mai produc bunuri adecvate schimbului cu fermierul producător de hrană. Rezervele de materii prime și combustibil sunt reduse. Echipamentele lipsesc. Fermierul de la sat nu găsește la vânzare bunurile pe care vrea să le cumpere. Astfel, activitatea fermei sale produce bani pe care nu îi mai poate folosi și, drept urmare, a renunțat la multe culturi agricole, transformând terenurile în pășuni”.
Acest tablou foarte detaliat privitor la resurse și logistică amintește de unul dintre cele mai prețuite talente ale generalului George C. Marshall, capacitatea de evaluare și administrare a resurselor de orice tip, dar și de un episod care, pe lângă valoarea profesională, relevă și valoarea umană a vorbitorului de pe 5 iunie 1947, din curtea Universității Harvard. În timp ce era la comanda Școlii de Infanterie a Armatei de la Fort Benning (George C. Marshall a ocupat această funcție în perioada 1927-1932), la un moment dat, a fost informat că, din cauza unei chestiuni birocratice, livrarea de pături pentru soldați era blocată. Îndată, ofițerii de sub comanda sa au primit următorul ordin: „Aduceți păturile și orice alt lucru mai e nevoie în seara asta! Nu mâine, în seara asta! O să avem grijă de trupe în primul și ultimul rând și tot timpul”.
Problema a fost remediată rapid.
Politică „împotriva foametei, a sărăciei, a disperării și a haosului”
Ani mai târziu, în continuarea discursului său, Marshall a propus și remediul pentru a salva Europa:
„Remediul constă în ruperea cercului vicios și în refacerea încrederii europenilor în viitorul economic al țărilor lor și al Europei ca un întreg. Producătorul și fermierul trebuie să fie capabili și să vrea să își schimbe produsele pe bani, a căror valoare rămâne nediscutabilă”.
Și a remarcat, cu o deosebită și onestă insistență, că și interesul Statelor Unite ale Americii este la mijloc:
„…consecințele asupra economiei Statelor Unite ar trebui să fie clare pentru toată lumea. Este logic că Statele Unite trebuie să facă tot ce pot pentru a ajuta la revenirea unei economii funcționale în lume, fară de care nu poate exista stabilitate politică și nici pace. Politica noastră nu este îndreptată împotriva niciunei țări sau a vreunei doctrine, ci împotriva foametei, a sărăciei, a disperării și a haosului. Scopul său ar trebui să fie reînvierea economiei funcționale în lume, care să determine condițiile politice și sociale necesare existenței instituțiilor libere”.
„Inițiativa trebuie să vină din Europa”
Mai mult: „Orice guvern care dorește să ajute la reconstrucție va beneficia de cooperare deplină din partea Guvernului Statelor Unite. Orice guvern care încearcă să blocheze refacerea altor țări nu se poate aștepta să primească ajutor de la noi”.
Unul dintre cele mai importante puncte ale planului prezentat de George C. Marshall pe 5 iunie 1947 în discursul de la Harvard s-a referit la cooperarea dintre țările europene, fără de care orice inițiativă de ajutor din partea americană ar fi fost în zadar și care, de altfel, a reprezentat o condiție primordială a planului:
„Este deja clar că, înainte ca Guvernul Statelor Unite să poată înainta în eforturile sale de a ameliora situația și de a ajuta lumea europeană să înceapă drumul său spre refacere, trebuie să existe un acord între țările din Europa.
Nu ar fi nici potrivit nici eficient pentru acest Guvern să încerce să elaboreze unilateral un program menit să repună Europa pe picioare din punct de vedere economic. Aceasta este afacerea europenilor. Cred că inițiativa trebuie să vină din Europa”.
Ca orice om aflat într-o funcție politică oferită de statul său, și George C. Marshall a avut grijă și de aspectele referitoare la politica internă, precizând că: „Rolul acestei țări ar trebui să constea într-un ajutor prietenesc în redactarea unui program europeam și apoi în sprijinul unui astfel de program în măsura în care va fi folositor pentru noi să facem asta”. Și că: „Pasiunile și prejudecățile politice nu ar trebui să aibă loc. Dificultățile pe care le-am subliniat pot și vor fi depășite cu precauție și cu voința poporului nostru de a-și asuma marea responsabilitate pe care istoria în mod clar a pus-o pe țara noastră”.
În finalul discursului, Marshall subliniază că: „Întreaga lume din viitor depinde de o judecată corectă”. Și că, în acest scop, ar fi utile câteva răspunsuri: „Care sunt lipsurile? De ce este nevoie? Care este cea mai bună soluție? Ce trebuie făcut?”
Discursul capătă şi un nume: „Doctrina Marshall”
„Aplauzele au fost formidabile”, avea să mărturisească mai târziu organizatorul, Laird Bell, care nu intuia nici pe departe dimensiunile istorice pe care discursul lui George C. Marshall avea să le capete. Întrucât discursul nu avea titlu, „The Harvard Alumni Bulletin”, publicația Asociației Alumni Harvard, a publicat textul intitulându-l „Doctrina Marshall”, iar a doua zi, „The New York Times” descria evenimentul într-un material cu titlul „Marshall pledează pentru unitatea europeană (Marshall Pleads for European Unity)”.
Liderii europeni de la acel moment au avut, din fericire, urechi să și asculte, nu doar să audă discursul aparent obișnuit de la festivitatea de premiere a Universității Harvard. După ce Ernest Bevin l-a pus la curent pe Georges Bidault cu privire la propunerea de refacere economică venită de peste ocean, Regatul Unit și Franța au decis să se consulte cu guvernul sovietic înainte de a lua vreo decizie, în cadrul unei conferințe care s-a întrunit la Paris între 27 iunie și 2 iulie. Cum era de așteptat, reprezentantul URSS, ministrul de Externe Molotov, a criticat vehement planul Marshall și s-a opus aplicării lui.
Cu toate acestea, Franța și Marea Britanie au decis să meargă mai departe și să invite toate țările europene la o conferință pentru a analiza propunerea americană. Țările comuniste au refuzat toate, în timp ce alte 14 state europene au acceptat imediat invitația (Italia, Portugalia, Irlanda, Grecia, Olanda, Islanda, Belgia, Luxemburg, Elveția, Turcia, Austria, Danemarca, Suedia și Norvegia). Conferința celor Șaisprezece a început la Paris, pe 12 iulie, iar lucrările sale s-au concretizat, pe 22 septembrie, printr-un raport semnat de toate statele participante, trimis guvernului american.
Uniunea Sovietică a reacționat rapid și s-a activat pentru realizarea unui organism de legătură între statele comuniste. Astfel, pe 22 septembrie 1947 a luat naștere Cominformul –Biroul Informativ al partidelor comuniste.
Planul Marshall a obținut votul Senatului și pe cel al Camerei Reprezentanților în martie 1948, iar pe 3 aprilie legea (The Foreign Assistance Act) a fost semnată de președintele Henry Truman. The Foreign Assistance Act autoriza subvenții și împrumuturi în valoare de 17 miliarde de dolari pentru următorii patru ani.
Peste câțiva ani, în 1961, același Henry Truman răspundea la o întrebare referitoare la persoana care a contribuit cel mai mult la binele Americii în ultimii treizeci de ani: „George C. Marshall ar fi alegerea mea”.
Alți lideri ai momentului despre Planul Marshall:
Paul-Henri Spaak, prim-ministrul Belgiei: „O demonstrație remarcabilă a avantajelor cooperării între Statele Unite și Europa, ca și a cooperării statelor europene între ele”.
Georges Bidault, ministrul de Externe al Franței: „Nobila inițiativă a Guvernului Statelor Unite este pentru popoarele noastre un apel pe care nu îl putem ignora”.
Ernest Bevin, ministrul de Externe al Regatului Unit: „O ancoră de salvare care a adus speranță acolo unde nu mai exista”.
Dirk Stikker, ministrul de Externe al Olandei: „Cuvintele lui Churchill au câștigat războiul, cuvintele lui Marshall au câștigat pacea”.
Konrad Adenauer, cancelarul Germaniei: „A fost, probabil, pentru prima dată în istorie când o țară învingătoare a întins mâna celui învins pentru a-l ajuta să își revină”.
Surse:
Debi Unger, Irwin Unger, Stanley Hirshon, George Marshall: A Biography, HarperCollins, 2014
http://marshallfoundation.org/marshall/the-marshall-plan/marshall-plan-speech/
https://www.trumanlibrary.org/whistlestop/study_collections/marshall/large/documents/index.php?documentid=8-7&pagenumber=1
http://news.harvard.edu/gazette/story/2015/05/reflections-on-the-marshall-plan/
https://harvardmagazine.com/1997/05/marshall.html
http://www.oecd.org/general/themarshallplanspeechatharvarduniversity5june1947.htm
http://digicoll.library.wisc.edu/cgi-bin/FRUS/FRUS-idx?type=goto&id=FRUS.FRUS1947v03&isize=M&submit=Go+to+page&page=230