Geoffrey Chaucer, părintele poeziei engleze
Chaucer a fost primul mare poet care a scris în limba engleză, cea mai cunoscută lucrare a sa este „Povești din Canterbury”.
Geoffrey Chaucer s-a născut între anii 1340 și 1345, cel mai probabil, la Londra. Tatăl său a fost un negustor de vinuri prosper. Nu se cunosc detalii despre primii ani de viață și copilărie ai poetului.
În anul 1357, acesta a fost paj al Elisabetei, Contesă de Ulster, soția celui de-al treilea fiu al regelui Edward al III-lea. Mai târziu, în anul 1359, Chaucer a fost capturat de francezi în timpul expediției Britanny, dar acesta a fost răscumpărat de rege. Regele Edward l-a trimis apoi în misiuni diplomatice în Franța, Geneva și Florența. Călătoriile sale i-au adus la cunoștință lucrările unor autori precum Dante, Boccaccio și Froissart.
În jurul anului 1366, Chaucer s-a căsătorit cu Philippa Roet, o damă de companie de la curtea reginei. Se crede că cei doi ar fi avut trei sau patru copii. Sora Philippei, Katherine Swynford, a devenit, mai târziu, cea de-a treia soție a lui John de Graut, cel de-al patrulea fiu al regelui și patronul lui Chaucer.
În anul 1374, devine funcționar de stat, apoi este numit controlor vamal în portul din Londra.Cariera politică a lui Chaucer s-a încheiat cu numirea lui ca judecător de pace în comitatul Kent. În anul 1836 devenie membru al Camerei Comunelor apoi intendent al regelui, având sarcina de a supraveghea castelele regale. În perioada de dizgrație a casei de Lancaster, își pierde funcțiile. Când pe tronul Angliei s-a urcat Henric al IV-lea, Chaucer i-a adresat o poezie lirică cu caracter comic, plângându-se de sărăcia în care se găsea, -"Jalba lui Chaucer către punga sa goală". Noul rege a dat ascultare cererii sale și i-a acordat o pensie. Chaucer dispare din înregistrările istorice în anul 1400, deși se crede că s-a stins din viață curând după aceea. Acesta a fost înmormântat la Westminster Abbey.
Prima mare operă a lui Chaucer a fost „Cartea ducesei”, o elegie dedicată primei soții a patronului său, John de Gaunt. Alte lucrări scrise sunt:„Parlamentul nebunilor”, „Legenda femeilor bune” și Troilus și Criseyde”. În anul 1387, poetul și-a început renumita lucrare „Povești din Canterbury” în care un grup de oameni deapănă povești pentru a face călătoria mai într-un pelerinaj pornit de la hanul "Tabard Inn" din Southwark spre catedrala din Canterbury, unde se păstrează relicvele sfântului Thomas Becket.
Geoffrey Chaucer a contribuit în mare măsură în dezvoltarea limbii engleze la rangul unei limbi literare. O dată cu acest pelerinaj spre Canterbury începe calea glorioasă a literaturii engleze. În perioada așa zisei Renașteri engleze, Edmund Spenser îl recunoaște drept propriul său maestru, multe din dramele lui William Shakespeare reflectă influențe ale operei lui Chaucer.