Genocid prin înfometare la Şuici

Localitatea argeşeană avea o poziţie geografică interesantă, fiind situată într-o regiune mai izolată. Urgia trecerii forţelor sovietice o ocolise şi sătenii puteau să spere că animalele le vor asigura hrana necesară traiului modest de zi cu zi.

Natura şi politica au conspirat împotriva fericirii argeşenilor şi au atentat la viaţa lor. Anii 1945, 1946 şi 1947 au fost dominaţi de lungi perioade de secetă. Animalele au ajuns prea slabe pentru a da lapte sau lână. În plus, autorităţile cereau produse agricole pentru a satisface cererile Moscovei în contul celebrei Convenţii de armistiţiu din 1944. Cotele sleiau satele româneşti de proteine şi lipide.

Pretorul Plăşii Curtea de Argeş, Gheorghe Zugravu, a efectuat o inspecţie de rutină la Şuici în ziua de 27 mai 1947, după ce alegerile fuseseră câştigate de partidul care trebuia printr-o propagandă extrem de costisitoare în toamna anului 1946. Situaţia din aşezarea renumită cândva prin numărul de animale era catastrofală, chiar dacă judeţul Argeş n-a fost inclus în zonele calamitate, situaţie perpetuată şi astăzi prin cărţile de geografie. Au pierit până la 27 mai nu mai puţin de 27 de persoane şi au venit într-o lume nu prea bună 37 de prunci. Situaţia nu pare rea, ar fi chiar pe plus. Pretorul menţionează însă vârsta celor dispăruţi şi acum apare tragedia. Mortalitatea infantilă, adică la născuţi sub un an, era de 13 cazuri, adică se atingea un procent îngrijorător de 48, 14%. Alte patru victime pieriseră cu vârsta sub 10 ani . Se constată că procentul luat de foamete şi bolile induse de aceasta ajungea la 62, 96%, adică dispărea o întreagă generaţie. Se constata că mortalitatea la copii în raport cu naşterile era foarte mare, anul 1947 fiind cel al masacrului inocenţilor. Procentul dispăruţilor sub un an era de 35, 13% din cel al născuţilor.

Pretorul era uluit de ce se întâmpla în localitatea argeşeană. Nu este admisibil ca într-o comună precum Şuici să avem cazuri de moarte în rândurile populaţiei  din cauza foamei, a scris sec în raport. N-a avut curaj să spună şi cauzele fenomenului. Postul era important într-o vreme de lipsuri şi orice critică la adresa regimului ducea la epurare. Solicita cereale pentru a menţine pacea socială. Foametea din 1945 – 1947 a fost una complet artificială, seceta servind doar de acoperire pentru erorile guvernanţilor. Au fost sacrificaţi pe altarul luptei pentru expansiune mondială după încetarea războiului vizibil.

Bibliografie minimală

Direcţia Judeţeană Argeş a Arhivelor Naţionale, fond Pretura Plăşii Curtea de Argeş, dos. 8/1947, p. 251.