Generalul francez Foch: „Consolidaţi România, pentru că acolo nu aveţi numai o armată, ci şi un guvern şi un popor”
Cel mai mare și cel mai distrugător război prin care trecuse omenirea vreme de patru ani a fost urmat de cea mai mare Conferinţă de Pace din istorie. În căutarea recunoașterii internaţionale a uniri Basarabiei, Bucovinei, Banatului și Transilvaniei, România se va trezi ameninţată din două direcţii de noul curent politic de la ruşi. Instalarea bolșevismului și în Ungaria, în primăvara anului 1919, a fost un semnal de alarmă atât pentru România, cât și pentru Marile Puteri, care erau speriate de posibila răspândire a virusului sovietic către Europa de Apus.
În faţa Consiliului Suprem din cadrul Conferinţei de Pace de la Paris, prim-ministrul român Ionel Brătianu a fost extrem de tranşant în ceea ce privește Transilvania:
„Pe acest teritoriu s-a format naţiunea română; vreme de secole, acest popor nu a aspirat la nimic altceva decât să se unească politic cu această regiune; României i s-a promis Transilvania prin Tratatul de la Bucureşti, în 1916, când a intrat în război”.
Brătianu avea însă un argument şi mai bun, chiar şi potrivit statisticilor maghiare, care erau deseori falsificate, micşorând numărul românilor din Transilvania, doar 23% din populaţie era reprezentată de maghiari, în schimb, românii reprezentau peste jumătate din populaţia Transilvaniei, iar germanii şi alte minorităţi – restul. La 1 Decembrie 1918, Marea Adunare a Românilor din Transilvania și-a exprimat prin vot dorinţa de a se uni cu România. Și germanii din Transilvania au susţinut prin vot unirea cu România. Ungurii au continuat să se opună. Brătianu a promis că minoritatea maghiară din Transilvania avea să fie tratată conform politicilor liberale.
Béla Kun și Conferința de Pace
Când s-a instalat regimul lui Kun în Ungaria, Consiliul Suprem hotărâse deja să susţină marea majoritate a revendicărilor României. Béla Kun provenea dintr-un mic sătuc din Transilvania. Înainte de război, apropiaţii îl descriau drept neserios, prefăcut, vanitos, coleric şi egoist. Își clădise o reputaţie de jurnalist radicalist. În 1914 s-a înrolat în armată şi a luptat pe Frontul de Est împotriva rușilor, unde a şi fost luat prizonier de război. Revoluţia rusă din 1917 i-a schimbat afilierea politică, iar în 1918 s-a întâlnit la Moscova cu Lenin şi cu alţi bolşevici în calitate de conducător al noii mişcări bolşevice maghiare.
La sfârşitul războiului, bolşevicii ruşi i-au dat bani, aur şi documente false şi s-a întors în Ungaria pentru a „aduce revoluţia bolşevică”. Și-a făcut loc repede în haosul din Ungaria, unde împărţea manifeste, organiza greve şi demonstraţii. După ce a fost bătut şi încarcerat de forţele de ordine din Budapesta, a devenit un fel de martir. La 21 martie, aliaţii socialişti ai lui Károlyi l-au vizitat pe Kun în închisoare şi i-au redat libertatea, dar şi puterea, în aceeaşi zi. A doua zi, el a proclamat Ungaria republică sovietică. La Paris, Consiliul Celor Patru a ezitat în prima fază.
Generalul Foch s-a prezentat în faţa Consiliui cu o hartă imensă şi a arătat că România era un element-cheie în lupta pentru prevenirea unui front bolşevic puternic în Europa Centrală.
„Uitaţi de Albii din sudul Rusiei, oricum au pierdut deja. De asta vă subliniez: consolidaţi România, pentru că acolo nu aveţi numai o armată, ci şi un guvern şi un popor”, a susţinut Foch.
Wilson a recunoscut că nu știa cum să procedeze mai bine:
„Oficial, suntem prietenii ungurilor şi chiar şi mai buni prieteni cu românii”, a spus preşedintele american. În schimb, Clemenceau a fost concis:
„Ungurii nu sunt prietenii, ci duşmanii noştri. Dintre toate popoarele din fosta Austro-Ungarie, au fost ultimii care s-au predat”.
Lloyd George a sugerat să trimită la Budapesta o persoană de încredere care să transmită rapoarte despre Kun şi regimul său. Wilson şi-a dat acordul. Clemenceau a consimţit şi el fără prea mare tragere de inimă, dar Consiliul Celor Patru a convenit să trimită provizii militare României. Generalul britanic Jan Smuts a fost ales pentru această misiune. Smuts a plecat spre Budapesta în seara zilei de 1 aprilie la bordul unui tren special. La prima vedere, misiunea lui era să-i convingă pe unguri să accepte zona de neutralitate dintre România şi Ungaria, însă adevăratul scop era să îl evalueze pe Kun şi să afle dacă poate fi folosit ca punte de legătură neoficială cu Lenin.
Smuts față în față cu Béla Kun
Vestea sosirii lui Smuts la Budapesta a provocat un mare entuziasm printre unguri, care au considerat misiunea un semn că reprezentanţii de la Paris erau gata să recunoască noul guvern. Kun a vândut Italiei proviziile de grăsimi ale Ungariei, în grabă şi la preţ redus, şi a comandat kilometri întregi de catifea roșie pentru a acoperi toate clădirile de pe bulevardul ce lega gara de cel mai luxos hotel din Budapesta. Ajuns în capitala Ungariei, Smuts nu s-a dat jos din tren, iar Kun a fost nevoit să urce la el. Catifeaua comandată de Kun avea să mai aştepte până să fie folosită de 1 mai. Harold Nicolson, care făcea parte din delegaţia lui Smuts, avea să îl caracterizeze pe Kun astfel:
„Un bărbat mărunt, de aproximativ 30 de ani, cu un chip palid şi rotund, cu buze umede şi căzute; ras în cap, dar lăsându-te să întrevezi câteva fire roșcate de păr; o privire bănuitoare şi meschină; are chipul unui criminal posac şi nesigur”.
Discuţiile din vagonul-restaurant dintre cele două părţi nu au decurs prea bine. Kun dorea recunoașterea guvernului său; Smuts l-a refuzat; Kun dorea ca Armata Română să se retragă la est de zona de neutralitate; Smuts era pregătit să facă niște concesii minore, însă tot România ar fi luat Transilvania. În aceste condiţii, Smuts a decis că nu avea niciun sens să continue negocierile.
„Ei bine, domnilor, trebuie să îmi iau la revedere”, a spus Smuts la finalul celei de-a doua zile de negocieri.
A dat politicos mâna cu reprezentanţii maghiari, iar imediat trenul s-a pus în mişcare din gară. După întrevederea cu Béla Kun, Smuts a ajuns la concluzia că liderul bolşevic maghiar era un „individ tâmpit al cărui guvern nu avea cum să supravieţuiască prea mult”. În Ungaria, ziarele controlate de bolşevici au susţinut că misiunea lui Smuts era o dovadă a faptului că Aliaţii i-au recunoscut regimul. La Budapesta circula zvonul că Troţki şi Armata Roșie soseau din nord-est în ajutorul Revoluţiei Maghiare şi a recent-izbucnitei revoluţii din Bavaria. Troţki nu pornise la drum, dar existau tot mai multe planuri pentru un front comun între bolşevicii maghiari şi cei ruși.
Armata Română pune capăt regimului lui Béla Kun
Ungurii s-au unit pentru o scurtă perioadă de timp în jurul lui Kun. O mulţime de voluntari s-a grăbit să se înroleze în armata bolșevică maghiară. Italienii, motivaţi în mare parte de ostilitatea pe care o aveau pentru celălalt vecin al Ungariei, Iugoslavia, i-au vândut lui Kun puști și muniţii. Până la mijlocul lunii mai, forţele maghiare au preluat iniţiativa în luptele cu Cehoslovacia. În a doua săptămână a lunii mai, Consiliul Celor Patru a citit recomandările experţilor săi cu privire la graniţele Ungariei cu România și cu Cehoslovacia și le-a aprobat fără comentarii.
Luptele din teren au continuat. După ce au oprit ofensiva împotriva Cehoslovaciei, bolșevicii ungari și-au concentrat atenţia asupra României. La 20 iulie, armata lui Béla Kun a atacat România pe un front extins dincolo de râul Tisa. Ţara noastră avea probleme cu bolșevicii și la graniţa de est, acolo unde Christian Rakovski, devenit comisar sovietic pentru Ucraina, ameninţa să invadeze Basarabia. Când forţele lui au reușit să alunge din Odesa forţele aliate de intervenţie, această ameninţare a părut credibilă. În momentul în care a proiectat ofensiva împotriva României, Kun și consilierii săi militari aveau speranţa că România va fi atacată și de forţele bolșevice din Ucraina pentru a stabili o joncţiune directă cu Ungaria.
Contraatacul Armatei Române a dezmembrat armata maghiară. La 1 august, armata română a trecut Tisa. Regele Ferdinand și Regina Maria au venit de la București să asiste la eveniment. Cu larga aprobare a Aliaţilor, Armata Română a înaintat spre capitala Ungariei. În după-amiaza zilei de 3 august 1919, primele trupe române pătrundeau în Budapesta. Kun a fugit mai întâi în Austria, apoi în Uniunea Sovietică. A fost arestat în timpul epurărilor lui Stalin și executat în toamna anului 1939. Forţele române s-au retras din Budapesta și Ungaria, în noiembrie 1919. O lună mai târziu, noile graniţe ale României începeau să fie recunoscute prin tratatele internaţionale.
Astfel, la 10 decembrie 1919, România semnează Tratatul cu Austria de la Saint Germain-en-Laye, prin care era recunoscută unirea Bucovinei cu România. În aceeași zi, Guvernul de la București semnează Tratatul cu Bulgaria de la Neuilly ce reconfirma frontiera româno-bulgară din 1913. La 4 iunie 1920 este parafat Tratatul de la Trianon cu Ungaria, care consfinţea unirea Transilvaniei cu România. La 28 octombrie 1920 se semnează Tratatul de la Paris, prin care Franţa, Marea Britanie, Italia și Japonia recunoșteau unirea Basarabiei cu România.