Funeraliile unui «rege» comunist. Gheorghe Gheorghiu-Dej, înmormântat cu onoruri militare
Decesul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe 19 martie 1965, a venit ca un șoc pentru România. Liderul comunist se afla la apogeul puterii sale și beneficia de popularitate în rândul românilor pentru liberalizarea societății și îndepărtarea în politica externă de Uniunea Sovietică. Dej a fost înmormântat cu onoruri militare. Ceremonia funerară, inspirată de înmormântările regale, a fost o copie la scară redusă a celei a lui Stalin.
A doua zi, ziarul „Scînteia” anunța că „Inima tovarășului Gheorghe Gheorghiu-Dej a încetat să mai bată". În Comunicatul semnat de CC al PCR, Consiliul de Stat şi Consiliul de Miniştri al RPR se anunţă „cu adâncă durere" încetarea din viaţă „după o boală grea" a celui ce-a fost liderul partidului şi şeful statului, „fiu credincios al clasei muncitoare şi al poporului român, conducătorul iubit al partidului şi poporului nostru". Simultan s-a anunţat şi instituirea unei comisii de organizare a funeraliilor.
Trupul neînsuflețit al lui Dej a fost depus la Palatul Regal de pe Calea Victoriei, unde mii de români i-au adus un ultim omagiu. O şedinţă comună a CC al PCR, Consiliului de Stat şi Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române a decretat doliu naţional până la funeraliile din 24 martie.
La ceremonie funerară, care a început pe 24 martie, la ora 10.30, împrejurul catafalcului s-au componenții ultimei gărzi de onoare: Ceauşescu, Chivu Stoica, Maurer, Apostol, Bârlădeanu, Bodnăraş, Borilă, Drăghici, Moghioroş, Coliu, Răutu, Sălăjan, Voitec, Dalea, Niculescu-Mizil şi Verdeţ.
Dintre oaspeţii străini, cea mai înaltă reprezentare la funeralii a fost la nivelul delegaţiei bulgare, condusă de Jivkov, şi a celei chineze, în frunte cu premierul Ciu Enlai. Absenţa omologilor defunctului a fost interpretată ca efect al divergenţelor create de Gheorghiu-Dej în întrunirile CAER şi ale Tratatului de la Varşovia.
Sicriul a fost așezat pe un afet de tun, obicei rezervat suveranilor care au fost și comandanți militari, iar cortegiul funerar, însoţit de trena imensă a mulţimii îndurerate, s-a deplasat către mausoleul numit „Monumentul eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism”, situat în Parcul Libertății (Parcul Carol I în prezent – n.r.), unde trupul îmbălsămat al lui Gheorghiu-Dej a fost depus într-un mausoleu. După 1990, rămășițele pământești ale lui Dej a fost exhumate și reînmormântate în cimitirul Bellu.
În semn de omagiu, funeraliile s-au încheiat cu salve de tun. Sirenele tuturor fabricilor şi uzinelor, vaselor maritime şi fluviale româneşti au răsunat simultan cu clopotele bisericilor. Circulaţia trenurilor şi a maşinilor s-a oprit, iar angajaţii şi-au întrerupt lucrul încremenind, trei minute, în reculegere.
Necrologul publicat de poetul Tudor Arghezi
Aşa cum se întâmplă în astfel de împrejurări neaşteptate, regretul pierderii „conducătorului iubit" a fost sincer pentru cei mulţi. Dar emoţia mulţimii a fost potenţată la maxim de presa vremii. În acest sens, menționăm necrologul publicat de poetul Tudor Arghezi în ziarul „Scînteia":
„Condeiule al meu de mângâieri, de consolări, de reverie, fă-te om, fă-te ţară, fă-te popor, pune-ţi sarică de spini şi plângi la porţile lumii. Cel mai teafăr dintre noi a trecut pe ele în nu ştii unde haosul începe, cu o poartă mută, cu lacăte grele.
Gheorghiu-Dej, căruia îi scriam din când în când, numindu-l «Iubite tovarăşe Dej», a pierit dintre noi, cu tinereţea şi puterea şi voiniciile lui-adică pe totdeauna, mă-nţelegi condeiule al meu, fratele meu, părintele meu.
Nu m-aş fi gândit odată cu capul, că tu ai să-i bâlbâi un necrolog. (...) Stau şi plâng, condeiule al meu, pe un mormânt, revoltat că ziua s-a stins şi că pământul, care a primit în el unul după altul pe Domnitorii noştri, a cutezat să primească şi ţărâna scumpului general al neamului românesc, scufundat în cea mai cumplită jale".
După înmormântarea lui Gheorghiu-Dej, nu a mai fost folosit un afet de tun la o ceremonie funerară din România timp de 52 de ani, până pe 16 decembrie 2017. Tradiția de a transporta sicriul cu trupul neînsuflețit al unui suveran care a fost și comandant militar a fost respectată la ceremonia funerară a regelui Mihai.