Fotbal pe viață și pe moarte: ”Meciul Morții” din 9 august 1942

Meciurile de fotbal adesea se încheie dezamăgitor, pentru cel puțin una dintre echipe, însă rareori se întâmplă să aibă un final tragic. Stadionul Zenit, astăzi Start, din Kiev, a găzduit o astfel de confruntare în care balonul a fost disputat de echipa sovietică FC Start, formată din foști membri ai Dinamo Kiev, și ofițerii naziști care ocupaseră țara. La 9 august 1942, victoria echipei ucrainene pe terenul de fotbal în fața naziștilor a însemnat, mai ales, o sentință la moarte. Dorința de a juca fotbal liber, cu pasiune, a pierdut meciul cu orgoliile rănite ale ”rasei superioare” naziste.

La 22 iunie 1941, Germania nazistă a declanșat Operațiunea Barbarossa, începând invazia Uniunii Sovietice. După două luni, la 19 septembrie, Kievul – unul dintre cele mai mari orașe sovietice și important punct strategic – cade sub armele naziștilor. Dar Kievul nu era recunoscut numai pentru statutul său în cadrul URSS, ci și pentru prestigioasa echipă de fotbal Dinamo Kiev, deținătoarea recordului de trofee atât în URSS, cât și în RSS Ucraineană – 25, respectiv 26.

După deschiderea confruntărilor pe frontul de est, campionatul național de fotbal din URSS fusese suspendat, iar o parte dintre jucătorii Dinamo Kiev s-au alăturat efectivelor Armatei Roșii, în timp ce restul au contribuit la eforturile de apărare a orașului Kiev. Căderea Kievului i-a trimis pe foștii fotbaliști în mâinile naziștilor ca prizonieri de război, în lagărul de la Darnita. Nu au rămas aici mult timp, unii fiind trimiși în lagăre de exterminare sau de muncă sau executați, iar cei găsiți inofensivi eliberați pe străzile orașului ocupat.

De la marea Dinamo Kiev la ”echipa de brutărie” FC Start

Unul dintre foștii membri ai echipei Dinamo Kiev, portarul Nikolai Trusevich, a fost eliberat către o viață de vagabond. Soarta lui avea să se schimbe radical, după întâlnirea cu Jozef Kordik, ceh din Moravia cu origini germane și catalogat de naziști Folksdeutsche. Director la Brutăriei Nr. 3 din Kiev și, mai ales, fan la echipei Dinamo, Kordik i-a oferit lui Trusevich o slujbă de măturător în brutărie. Tot Kordik a avansat și ideea reînființării unei echip de fotbal cu foștii jucători de la Dinamo Kiev. În primăvara lui 1942, Trușevich îl găsește pe Makar Goncharenko ascuns în casa fostei sale soacre, iar cu ajutorul lui au fost contactați și Tiutchev, Kuzmenko, Komarov, Putistin, Klimenko, Sviridovski și alți trei jucători ai echipei Lokomotiv Kiev – Balakin, Sukharev și Melnik. Hazardul a făcut ca noul echipament de joc al noii formații să fie alcătuit din șorturi albe și tricouri și jambiere roșii – asemănător cu echipamentul naționalei Uniunii Sovietice.

Marcând noul început al foștilor colegi, echipa a fost numită FC Start și a intrat imediat în campionatul local. Primul meci a fost susținut la 7 iunie 1942, când a câștigat cu 7-2, într-o confruntare cu echipa Rukh (”Mișcarea”), condusă de un apropiat al naziștilor, Georgi Shestsov. Victoriile s-au ținut lanț pentru FC Start – pe 16 august o învinge cu 8-0 pe aceeași Rukh și cu 8-2 echipa Sport.

În Kievul ocupat, victoriile ucrainenilor se dau pe gazon

În vara lui 1942, au fost organizate o serie de competiții sportive între echipele armatelor ce ocupaseră Kievul. Formația ucraineană a reușit să obțină victorie după victorie, cu scoruri rușionoase pe fiecare dintre oponentele sale. Primul meci, programat la 21 iunie 1942, a fost câștigat cu 6-2 de FC Start împotriva Garnizoanei Maghiare. A urmat meciul cu o echipă a unei unități germane de artilerie (câștigat cu 7-1), cu Garnizoana României (câștigat cu 11-0, cel mai mare scor din etapă), cu o echipă germană de muncitori ai căilor ferate (9-1), cu echipa germană PSG (6-0), cu echipa maghiară MSC WAL (5-1), cu GK Szero (3-2) și, în final, la 6 august 1942, FC Start a câștigat împotriva echipei germane Flakelf cu 5-1.

Rezistența pe terenul de fotbal a jucătorilor ucraineni a nemulțumit spiritele naziste. Pentru a nu demoraliza trupele germane și, în aceeași măsură, pentru a nu trezi entuziasmul poporului ucrainean, naziștii au propus o reprogramare a jocului dintre FC Start și Flakelf, selecționata aviatorilor germani.

Soluția jocului final

Rejucarea meciului a venit ca o soluție alternativă la clasica eliminare a oponentului printr-o execuție rapidă. Astfel, nu riscau ca ucrainenii să fie considerați martiri, iar populația să se întoarcă împotriva germanilor. Așadar, la 9 august 1942, Stadionul Zenit din Kiev a găzduit meciul istoric dintre FC Start și Flakelf. Totuși, miza jocului fusese schimbată. În zilele precedente, orașul fusese împânzit de de afișe, iar stadionul era bine păzit de naziști. Echipa ucrainenilor trebuia să piardă în fața naziștilor și mii de cetățeni să fie martori la acest eșec. S-au luat tot felul de măsuri de precauție:jucătorii au fost amenințați cu moartea în caz de victorie în acest meci și s-a hotărât ca meciul să nu mai fie arbitrat de un român – românii fiind considerați cei mai imparțiali cu putință, neputând fi acuzați de simpatii pentru aliații germani și maghiari, dar nici pentru ucraineni – ci de un ofițer german SS.

În ziua meciului, noul arbitru i-a instruit pe ucraineni să salute echipa adversă prin salutul nazist și să țină minte regulile indicate. Plecarea ofițerului-arbitru a produs neliniștea – care sugerau să evadeze, care să piardă meciul. Timpul pentru începerea jocului venise, iar zarurile fuseseră aruncate:echipa intră în joc pentru a-și apăra corect șansele, nu acordă salutul cerut de ofițerul nazist, ba dimpotrivă, duc mâna la inimă și strigă FizcultHura – slogan sportiv sovietic.

Cum era de așteptat, arbitrul a fost orb la faulturile și la gesturile violente ale jucătorilor Luftwaffe – un jucător german l-a lovit pe portarul Trusevich în cap, lăsându-l inconștient, pentru a înscrie primul gol pentru Flakelf. Zburătorii germani au început să lanseze tot felul de încălcări ale regulilor, pentru ca, la pauză, rezultatul să fie tot de partea echipei FC Start – 3-1. În pauză, varii ofițeri SS le-au amintit jucătorilor ucraineni că trebuie să piardă meciul, în caz contrar consecințele fiind drastice.

În timpul celei de-a doua reprize, fiecare dintre cele două echipe a înscris câte două goluri, iar meciul s-a închieat cu 5-3 pentru FC Start. Totuși, când meciul se apropia de final, iar rezultatul devenise clar, fundașul Klimenko a reușit să dribleze toată defensiva germană pentru ca, odată ajuns la portar, în loc să trimită mingea dincolo de linia porții, a retrimis-o spre centrul terenului. În acel moment, arbitrul a fluierat încheierea partidei, înainte ca timpul regulamentar să se fi scurs.

Sfârșitul vinovaților fără vină

După ”Meciul Morții” din 9 august, FC Start a mai performat o singură dată, pe 16 august, împotriva echipei Rukh pe care a învins-o cu 8-0. Acesta avea să fie ultimul meci al ucrainenilor, întrucât aceștia au fost arestați de către Gestapo, fiind acuzați a fi membri NKVD. Unul a murit în urma torturilor la care a fost supus, alți opt au fost trimiși în lagărul de la Syrets, aflat la Bobi Yar, în apropierea Kievului, iar trei membri ai echipei FC Start au fost împușcați, printre care și Nikolai Trusevich. Legenda despre moartea căpitanului echipei ucrainene spune că acesta s-ar fi ridicat în picioare, în momentul execuției, și ar fi spus că ”Sportul roșu nu va muri niciodată!”.

Episodul ”Meciului Morții” – the Death Match – a fost folosit de sovietici ca propagandă antinazistă, tot ei fiind și autorii denumirii acestei secvențe dramatice. Desigur, există mai multe versiuni privind istoria meciului, trecând prin mai multe ”cosmetizări” ideologice și fiind folosind de fiecare parte conform propriilor interese. Totuși, sovieticii nu au uitat acest episod și, atunci cand Armata Roșie a ajuns la Nurnberg, Stalin a decretat execuția unui oficial și câtorva jucători de la FC Nurnberg, precum și demolarea clădirilor aparținând clubului sportiv.

După apariția unui raport privind versiunea sovietică a ”Meciului Morții” într-un ziar german, a fost deschis un proces la Hamburg, în iulie 1974. După o serie de obstacole, procesul a fost încheiat abia în 2005, când procuratura din Hamburg a decretat că nu există vreo legătură între asasinările și deportările jucătorilor și meciul din 9 august 1942.